Promite-i și tu ceva coerent, te rugam,
să-i fie căderea ușoară!
Lasă, că ieșim noi cumva la Lumină, mamă!
încercam eu s-o întorc din drum,
în timp ce ea aluneca în întuneric
pe toboganul ultimei perfuzii.

Tu, cel Ascuns în spatele ecranului aseptic,
priveai cum mă agăț de rugăciune
precum naufragiatul de brațul mort al
înecatului său prieten.
Priveai cum nisipurile tale mișcătoare
înghit trupul umflat și galben
al mamei și, funcționar scrupulos,
îți luai notițe.

Cobai speriat, prins în cușca ta albastră,
îmi aștept acum rația anuală de lumină.
De ce atîtea morți și doar
o singură Înviere,
Ascunsule?