Argument:
Importanța și semnificația actului de evaluare a personalului didactic

Evaluarea, aprecierea, controlul, inspectarea, verificarea unui individ au diverse denotații și conotații, efecte, semnificații și urmări. Aceasta dacă este vorba de un individ izolat - dar, aici este vorba de o populație cu un numar mare de indivizi (sute de mii), care nu sunt izolați, ci prinși într-o multitudine de rețele sociale, profesionale și de sistem (sistemul educațional, sau, ca subsistem, învățământul preuniversitar).

Dilthey afirma la începutul secolului “Noi explicăm natura, dar înțelegem viața psihică”, afirmație care întărește importanța dezbaterii privind opoziția dintre abordarea cantitativă și cauzală a unui domeniu specific științelor umane. Specificul acestora este idiografic, subiectiv și interpretativ – iar științele educației fac parte din științele umane, la fel ca și sociologia și economia. Instrumentele folosite de științele mai sus menționate sunt variate, dar, este cert, profesorii au impact asupra întregii societăți precum și asupra fiecărui individ – educabilul, în context social, economic și politic. De aceea, vom păstra ambele abordări, cea bazată pe măsurabilitate, repetabilitate, cauzalitate și determinism predictiv, pe de o parte, și cea teleologica, de mergere spre scop, finalitate, ideal, abordarea deontologică adică.

Păstrând spiritul dialectic chiar și în etapa de fundamentare a evaluării personalului didactic, vom prezuma că abordările anterioare nu sunt opuse ireconciliabil, atât sub aspect gnoseologic, cât și sub aspect ontologic, și vom căuta concepte intermediare care să facă trecerea de la o cunoaștere și abordare aplicativă “pentru sistem și în folosul general”, al societății, la o cunoaștere și abordare aplicativă pentru om (acesta fiind profesorul) și în folosul dezvoltării sale personale, și al împlinirii aspirațiilor sale.

Ipoteza de existență a soluției la nivel sistemic și individual - ipoteză care urmează să fie confirmată sau infirmată de cursul evenimentelor, dacă sistemul de evaluare a personalului se va schimba “înspre bine”, ca intenționalitate și practică a virtuții în sens Aristotelic (vezi Etica Nicomahică) – este Existența unui bine comun, Optim Paretian, adică a unei Căi de urmat, fie numită aceasta Strategie, Metodologie, Politică publică, și care să fie în beneficiul tuturor părților.

Adică, să aducă îmbunătățiri stării generale, ca sumă a satisfacerii intereselor fiecărui individ, cât și a îmbunătățirii stării fiecărui individ, luat ca entitate. Deși pare absurdă această ipoteză, fiindcă știm precis, cu probe, că în sistemul de învățământ sunt profesori fără vocație, care nu îndeplinesc cerințe minimale nici sub aspect vocațional, moral, de cunoștințe, valori etc., vom presupune că Noul sistem le va arăta, cât mai multora, dacă nu Tuturor, dacă au ce căuta în învățământ, dacă aceasta este ceea ce le trebuie și le place, și dacă nu cumva trebuie să fac altceva, util lor, ca indivizi.


Abordarea rațional-științifică a evaluării

Scopul acestei discuții este elaborarea unei metodologii de cercetare.

Partea I. Ipoteze de bază ale cercetării și informații anterioare bazate pe cercetarea altor domenii conexe

IA. Ipoteze de bază

O discuție simplă privind activitatea de elaborare și de implementare a unei metodologii de evaluare a personalului didactic, pornind de la câteva întrebări la fel de simple, începe de la o matrice care, din punctul nostru de vedere, pornește de la definire și de la definiții – denotații și conotații.

a) Pornim de la ipoteza pertinentă că evaluarea personalului didactic este un proces, adică o serie de acțiuni înlănțuite cauzal și logic.

Deoarece procesul este solicitat de instanțele de guvernare a sistemului de învățământ preuniversitar, cauzalitatea și logica în care acestea lucreaza (obiecte logice și reguli de inferență) pornesc dintr-o nevoie, declarată sau nu, de a schimba ceva existent, iar nevoia de schimbare, se poate presupune, provine din faptul ca sistemul, metodologiile și rezultatele obținute până în prezent sunt evaluate ca fiind, într-o măsură mai mare sau mai mică, necorespunzătoare, inadecvate sau că nu conduc la rezultatele așteptate.

b) Prezumția de raționalitate a actorilor, și, mai ales, a celor care iau deciziile la nivel guvernamental - ipoteză pentru a ne poziționa din start într-o paradigmă acceptabilă, cea a Teoriei alegerii raționale. Aceasta conduce, după Ostrom , la o situație de acțiune – acțiunea fiind elaborararea unui nou sistem de evaluare a personalului didactic.

Acțiunea în sine poate fi caracterizată prin intermediul a șapte clustere de variabile: (1) participanți, (2) poziții (3) rezultate, (4) legături acțiune-rezultate, (5) controlul pe care îl exercită participanții (6) informația de care dispun participanții, și (7) costurile și beneficiile asociate rezultatelor. Un actor (individ sau actor colectiv) face presupuneri despre patru clustere de variabile: (1) resursele pe care actorul le aduce într-o anumită situație (2) evaluările pe care actorii le realizează pentru stările sistemului și pentru acțiuni (3) modul în care actorii dobândesc, prelucrează, rețin și folosesc cunoașterea și informația .

Elementele de bază ale teoriei alegerii raționale presupun câteva condiții, în cazul ideal:
-Actorii participanți la decizie dispun de informația corectă și completă asupra obiectului deciziei
-Actorii dispun de competențele necesare și de timpul suficient pentru a compara și discerne între alternative. În cele mai multe cazuri, dacă nu în toate, aceast nu este valabil, așa că metoda de lucru se regăsește în zona raționalității limitate, “bounded rationality” .

Totuși, există destule critici aduse teoriei alegerii raționale, care are doi piloni:
-un actor rațional va tinde să aleagă soluția care, din punctul său de vedere, și conform datelor de care dispune, are cele mai mari beneficii și cele mai mici costuri (maximizarea utilității);
-un actor rațional va tinde spre minimizarea riscurilor.

O cercetare începută fără a dispune de informațiile necesare, din punct de vedere al actorului “Laboratorul de Management” din cadrul ISE, face din start ca abordarea, chiar și a unei modeste fundamentări pe care unii membri ai echipei au început-o, să fie subiectivă, riscantă și unilterală. Deoarece actorul “colectiv de cercetare” dispune doar informații limitate – fiind necesară contribuția tuturor actorilor relevanți pentru întregirea tabloului decizional.

Răspunsurile la întrebările simple pe care le vom pune capătă mai multe dimensiuni:
-capacitatea de informare cât mai completă a tuturor actorilor și inventarul informației existente;
-asupra posibilității de implementare a produsului de cercetare rezultat, fiind necesară o cunoaștere a resurselor de implementare, ceea ce este dificil de făcut în această etapă a cercetării;
-asupra perioadei în care se consideră fezabilă implementarea
-asupra modului de utilizare a produsului cercetării; -semnificația pentru ceilalți actori;
-utilitatea și valoarea lui de întrebuințare – deoarece orice produs intelectual poate avea diverse întrebuințări, mai bune, sau mai rele.

De aici, pornește o serie de întrebări, menită să conducă spre o metodologie de cercetare.

Întrebări, în spiritul ipotezelor de bază:
1. De ce vrea Ministerul să schimbe modul de evaluare a personalului?
Comentariu: aici este necesară o documentare cât mai completă care a reieșit din inițiativa de consultare și dezbateri realizată de Minister, conținând sinteza propunerilor, sugestiilor și punctelor de vedere ce au fost realizate în etapa de consultare și dezbateri. Totodată, este necesară inventarierea și examinarea evaluările interne asupra neajunsurilor sistemului actual de evaluare a personalului didactic.
2. Ce este corect, util și aplicabil în sistemul vechi, și ce este inutil, dăunător sau eronat în același sistem – presupunând că se dorește un sistem nou fiindcă cel vechi nu este bun.

De făcut: O analiză și o documentare de teren făcută de echipa de cercetare a Laboratorului de Management este prevăzută în planul de cercetare.

Ministerul a emis o listă de principii de evaluare a cadrelor didactice, listă ce conține, amestecate între ele, principii, judecăți de valoare și constatări. Principiile sunt enunțate ca norme, sau, mai degrabă, enunțuri imperative. Uneori, acestea sunt enunțate ca direcții de acțiune. Vom sparge enunțurile respective, deoarece, în aceeași frază, sunt conținute mai multe idei și tipuri de enunț.

1. Un nou sistem de evaluare trebuie sa aiba în vedere, în primul rând, performanța realizată în clasă.
2.Reformarea evaluării presupune atribuirea deciziei celui care are și responsabilitatea. În actualul sistem de evaluare, responsabilitatea revine directorului, dar nu și puterea de decizie. 3.Schimbarea modului actual de evaluare presupune modificări concomitente și în celelalte componente ale sistemului educațional: managementul unităților de învățământ, salarizare diferențiată, rolul și structura inspectoratelor scolare și ale consiliilor de administrație, accesul la gradele didactice, etc.


Dar...sunt probleme...
1. Definirea a ceea ce înseamnă “performanța realizată în clasă”.
2. Elaborarea unei liste de răspunderi, deoarece termenul de responsabilitate este folosit de Minister în sens impropriu, cum se practică, ca de altfel, în multe documente administrative din țara noastră: “responsabilitatea revine directorului, dar nu și puterea de decizie”.
3.Atribuirea deciziei celui care are si “responsabilitatea”. Capacitatea decizională este o importantă resursă managerială, iar aceasta își trage esența atât din prevederile legale, cât și din realitatea și practica din sistem. Directorul poate avea pe hartie atribuția elaborării bugetului, eficientizarea resursei umane, dar să nu aibă libertatea manageriala, abilitățile și competențele necesare, competențe de negociere – legale și intrinseci, poate să fie supus la presiuni – vezi anexa cu punctele de vedere exprimate de mai mulți directori de la formare din București.
-Rolul inspectoratelor scolare se va limita la controlul calitatii procesului didactic prin inspectii scolare la clasa si testari periodice
4. Realizarea unei liste a atribuțiilor legale ale inspectoratelor școlare, și evaluarea capacității acestora de a efectua controlul calității.
5.De inventariate ce reprezintă testările periodice și cum anume se pot realiza în noul sistem.
Evaluarea cadrelor didactice trebuie sa tina seama nu numai de identitatea profesionala a evaluatului, ci și de cea a evaluatorilor.
6.De clarificat de înseamnă identitate profesională – atât a evaluatului, cât și a evaluatorilor. Poate însemna apartenență la un corp profesional, o anumită misiune, o anumită formare profesională...este neclar.
Pentru că în evaluare intervin mai mulți evaluatori, coordonarea intervențiilor și interpretarea rezultatelor trebuie să fie atributul directorului.
7.Dă foarte mult de gândit ce tip de interpretare a rezultatelor va realiza directorul, și dacă este capabil de aceasta. Intervențiile pot fi multiple, iar acestea, de multe ori, în multe sisteme, sunt coordonate de o instanță de consiliere a personalului, de alte instanțe administrative. Dacă directorul va avea o formare complexă de coach sau mentor, sau de consilier pentru carieră, este problematic dacă va mai avea timp și de alte lucruri în școală.

"Consiliul de administratie va încheia un contract cu directorul, în care vor fi stipulate atributiile acestuia pe perioada mandatului."
8. Această formulare mandatorie conduce la ideea de governing body a consiliului de administrație, în cadrul unei largi autonomii a instituției școlare. Principiul contractualității se poate aplica doar în societăți pregătite să lucreze astfel, deoarece nu există contracte perfecte. Iar contractele (vezi cazul British Columbia, citat în lucrarea Laboratorului privind responsabilitatea publică), funcționează doar într-un sistem complet, în care este prins și Ministrul Educației.

"În evaluarea cadrelor didactice trebuie să fie luate în calcul criterii calitative, care privesc atât procesul, cât și rezultatele."
8. De realizat o listă a criteriilor calitative – o propunere succintă este și în acest material. Rezultatele se vor referi atât la dezvoltarea careierei, cât și la outcomes, nu la notele elevilor – ceea ce ar continua distorsionarea din prezent – pentru a ieși bine la evaluare, prfesorii vor acorda note mari, și gata!

"Evaluarea cadrelor didactice trebuie să pornească de la progresul școlar. La începutul anului școlar, elevii vor fi testați pe baza unor subiecte formulate la nivel național. Rezultatele testelor vor fi punct de plecare pentru evaluarea ulterioară, internă și externă".

9.Ce probleme din sistemul educațional sunt corelate cu evaluarea profesorilor?
Comentariu: aici, Laboratorul trebuie să realizeze o analiză funcțională și o documentare în teren.
10.Ce presupune strategic și în ce constă concret optimizarea evaluării personalului didactic?
Comentariu: elaborarea unei strategii de evaluare a personalului didactic, la nivel de sistem – sarcină care revine actorului “ Laboratorul de Management Educațional”. Nu spunem că aceasta va fi și strategia la care se va conveni în final, decidentul și implementatorul, precum și responsabilul, din punct de vedere al consecințelor acțiunilor sale, este decidentul politic, numit în continuare Ministerul. Nu descărcăm de responsabilitate niciun actor, ci doar ne străduim să arătăm limitele fiecăruia.
11.În ce măsură schimbările din evaluarea personalului didactic, a directorilor și a inspectorilor ar afecta modificările din sistem, privit cel puțin în primă analiză, ca un sistem simplu, de tipul intrări – proces – ieșiri ?

Vom lăsa în primă instanță aceste întrebări fără răspuns, iar o parte din răspunsuri le vom obține pe baza analizei documentelor oficiale emise de Minister. Cealaltă parte, mult mai consistentă, va fi obținută în urma cercetării, dacă aceasta va dispune de suficiente resurse și de libertate. Există riscul ca însăși cercetarea să fie încorsetată de cerințele...unei cercetări “spre implementare” a unor scheme de evaluare deja elaborate, pe baza standardelor ocupaționale, pe care Laboratorul le găsește necorespunzătoare, din mai multe puncte de vedere, o discuție asupra standardelor respective urmând a fi făcută în prezentul material.

Nota autorului: acestea sunt puncte de vedere personale, asupra unui studiu care nu a mai fost nici permis și nici cerut de actorul politic Ministerul. Probabil că..."e criză, babo..." și Nenea Iancu reperează toate...dust do dust, ashes to ashes...deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune...