Am chiulit, pentru o zi, din viață.
Suferind o “animație” teribilă în viața mea, de sorginte amoroasa, mi-a poposit în prag o nazdravană cu ochi lemnoși și buze ce dezvăluiau sugestii tainice în rândul domnilor, concepută pur și plină de grație…de-am zis întâi că-i o consecință a tulburării mele sufletești, că doar cu sufletul poți să vezi așa frumusețe…dar când colo deslușeam pe buna mea prietenă.
Anda. O făptură plină de esență și plină de paralelism(doar in sensul asemănărilor) în privința persoanelor noastre. Nu ne văzusem niciodată dar simțind că eu mă abat spre ținutul umbrelor veșnice…iat-o lângă mine.
Cineva îmi cerea acum câteva zile, să înțeleg definiția cuvântului prietenie. Acum o înțeleg perfect; prietenie înseamnă Anda. Buna mea Anda, când a aflat că am „mâncat ciuperci otrăvite” a sărit într-o grabă în ajutorul meu…uitând pur și simplu de ea.
Și iată-ne împreună. Fără emoțiile acelea care iți încălzesc palmele…fără ghemul din stomac.
Și ne-am îmbrățișat ca două surori și am dat primul sens al povestirilor noastre. Și din mine și din ea țâșnea prin piele sucul „dulce-nveninat al ciupercilor otravite” Veninul născut dintr –o aspirație nefericită a celor din viața noastra…. A celor care intr-un fel sau altul au dat o semnificatie gravă ideii de a iubi. Și ne-am spus tot. Am plâns, am râs și în câteva ore amândouă am înțeles apoi incompatibilitatea dintre spirit și materie.
În sfârșit a venit și vremea să ne așezăm sufletele acolo între coastele țiitoare de strălucire și de lumină…acolo unde se atinge adevărata desăvârșire lăuntrică și ne-am hotărât ca timpul pe care-l avem împreună să ni-l petrecem departe de tragicul existentului.
Cu sânii goi, lăsați la vederea celor înrudiți cu …”increatul” din viața noastră, și cu un gust puternic de libertate ne-am oferit apoi cele mai frumoase ore chiulite din viața noastră.
Și chiar dacă vom primi absențe pentru acele ore, întreaga noastă fire a gustat o voluptate care poate să acopere orice fel de uzură a situației…iar nota ce-o merităm este maximă!