Am ascuns în multele crize de paranoia tot ce mă leagă de tine. Am renunțat la planurile machiavelice de a pătrunde pe planeta ta. Propriul consult psihologic a revelat o dependență umană neobișnuită. Am ales să trec la dezintoxicare. Rezultatele au fost mai mult sau mai puțin îmbucurătoare. Rațional m-am întors la punctul de plecare. Punctul t0, când formele dependenței mele se limitau la substanțe mai mult sau mai puțin ilegale. Dependența de tine, sau dorința unei dependențe de tine, a determinat un comportament emoțional obsesiv care din nefericire îmi angrena și rațiunea. Într-o formă pervetită. Obositoare pentru evoluția intelectuală pe care o urmăream. Perioada obsesiei a oprit acest proces evolutiv. Au fost momente când din evoluție s-a ajuns la involuție, prin refuzul vefement al propriilor sinapse de a mai da randament. S-au scris atâtea porcării, atâtea mizerii, cu adevărat excreții ale unei rațiuni îndobitocite de dorința unui suflet de a evolua emoțional. Creierul s-a luptat cu delimitarea limitelor unor realități mai mult sau mai puțin relative. Bunul simț a uitat de ce se numește bun simț, deci majoritatea persoanelor ce intrau în sfera mea socială au fost brutalizate informațional de o dependentă. O junkistă. Nu emoțional. Social mai degrabă. Dependența mea și prin urmare dezintoxicarea, nu au fost decât forme avansate de halucinații cognitiv-emoționale create de propria minte. Deci ambele stări au fost auto-induse. În general sunt auto-induse, nu doar în propriul caz, ci în general. Când intelectul învinge nevoia emoționala de co-dependență, se creează această iluzie de necesitate. Imaterială, efemeră, neproductivă, ireală și bolnavă. După un timp creierul se plictisește de numeroasele impulsuri senzitive și întrerupe halucinația. Revenirea la propria realitate, nealterată de dorința obsesivă a unei dependențe de un altul, este marcată de o scurtă stare de depresie, prea nesemnificativă, pentru ca rațiunea să intre iar în procesul de stand-by. Așadar nu este o trecere compulsivă, distructivă, obositoare în vreun fel atât pentru corp ori pentru minte. Este o trecere aproape imperceptibilă, și în cazul meu, adesea neînregistrată în memorie, nu există crize de panică, deci isterie, nevoi acute de suicid, răzbunare, țipete, anxietate, anorexie, depresie etc. Este vorba de repunerea în drepturile de proprietate ale adevăratului proprietar al realității.