Aș vrea să locuiesc pe vârful unui munte singuratic, într-o căbănuță mică de lemn, înconjurată de flori, de cer nepoluat, de verdeața brazilor bătrâni, mai aproape de Dumnezeu și de soarele amintirilor mele minunate.
Aș vrea să scap de decibelii orașului; a mașinilor, care îmi trec zilnic pe sub ferestrele blocului, lăsând în urma lor ecouri stridente, care-mi zdruncină creieri sensibili și mă afumă cu norii de praf, ce mi se lipesc de haine, de ruj și îmi crănțăne între dinți de cum ajung în strada mare.
Aș vrea, acolo sus pe munte, să mă răsfăț la soare în liniștea plaiurilor mioritice, iar viața să nu-mi mai fie tulburată niciodată de noxele tehnologiei moderne, îmbâxite de filme horror, de bârfe și minciuni publicitare, care au influiențat atât de negativ gândirea și libertatea oamenilor, câștigată cu mari sacrificii.
Aș vrea să nu mi se mai strângă niciodată inima de furie, când aud oamenii certându-se grosolan pentru nimicuri cotidiene, nici să aud tinerii vorbind pe stradă, cum nu se poate mai vulgar, chiar și lângă locașele sfinte, vrând parcă intenționat să șocheze lumea din jur.
Aș vrea să nu mai beau apa plină de microbi, de clor și de rugină care curge la robinete, că am eu destulă rugină pe suflet, ci să-mi astâmpăr setea cu apa vie din izvoarele darnice ale naturii, în care s-au adunat secole de-a rândul lacrimile frământărilor nevăzute, purificate, cristaline, care hrănesc sănătos, ca pâine cea de toate zilele și răcoresc sufletele arse de neâmpliniri.
Aș vrea să uit de orice tehnologie modernă, pentru care trebuie să plătesc taxe umflate fără bun simț, fără rest la ghișeuri din lipsă de mărunțiș și să nu mai văd fețele hâde a celor care se bucură când se îmbogățesc repede pe seama naivilor.
Aș vrea să fug sus pe vârful munților unde pot asculta zilnic freamătul pădurii, căderea zgomotoasă a cascadelor înalte, prelinse pe pieptul stâncilor bătrâne și să pândesc cum sărută vălul înserări decolteul stâncilor golașe, cornițele îndrăznețelor capre negre, sau să ascult pe viu concertele minunatelor anotimpuri, care l-au inspirat pe marele Vivaldi.
Aș vrea să ascult inima ascunsă a pădurii, unde încă mai bate pulsul sălbatic al vieții neatingherite și să uit de stresul vieții cotidiene.
Aș vrea să mă împrietenesc cu animalele speriate de om și să învăț alături de la ele ce nu știu despre libertatea adevărată a vieții și de senzațiile ei tari. Iar când nopțile senine își aprind policandrele instelate, să alerg cu ochii prin lanul lor nemărginit și pe toate cărările cerești, până obosesc în revelații.
După munca zilnică și pelerinaje de vis, aș vrea să mă odihnesc apoi, pe un scaun de lemn, la gura unei sobe încinsă de foc, cu o cană de ceai fierbinte în mână, din care să sorb încet aroma plantelor tonice amestecată cu vraja amintirilor de viață, din care să scot toată esența inspirației poetice. Apoi să adorm pe un pat de frunze uscate, în mijlocul horelor îngerești.
Aș fi vrut, alături de tine iubite, să surprind genele îngerești ale soarelui pictând roua dimineților, căutându-ne apoi curios ca un copil, prin ferestrele căsuței noastre visate.
Iar apoi, amândoi să mulțumim luminii sfinte a zilei, că existăm cu adevărat și nu visăm.
Aș fi vrut, ca împreună să deschidem larg ferestrele dimineților și ușile inimilor noastre, ca să-i dăm frâu liber fericirii să colinde lumea, ca gândul hoinar. Apoi să întâmpinam cu brațele deschise, vizita celor dragi sufletului nostru și împreună să uităm numărul zilelor și nopților fugare.
Dar, dacă tu iubire mai părăsit atât de repede și m-ai lăsat pradă destinului singuratic... Cu cine ? să împart toate aceste dorințe pe care tu nu mi le-ai fi ocolit.
De aceea aș vrea să trăiesc tot restul vieții mele acolo sus, printre piramidele naturale ale lumii, mai aproape de Dumnezeu și de amintirile mele nealterate, care nu pot fi înlocuite niciodată, cu ceva mai adevărat.
Amintirile mele sfinte mă vor ajuta cu siguranță să supraviețuiesc frumos, departe de lume, să scap de jungla cotidiană, căruia i-am căzut pradă, fără să vreau.
Această junglă neiertătoare, falsă, care amăgește zilnic lumea cu răutatea, modernismele și nimicurile ei lipsite de armonia spiritului Divin.

13-07-2008