o să am cel mai bun revelion ever,
dintre toate variantele în locul meu s-a decis o altă moarte probabil
nu-s curioasă să aflu exact
totuși febra mă face să tremur de nerăbdare
în sfârșit am mai multe grade decât alcoolul tău tată
sunt mai tare ca el, acum poate o să mă iubești


știi, un bărbat pe care-l cheamă adam nu mai are nimic de dovedit
maică-ta n-a știut asta ți-a pus un nume scurt de câine de vânătoare
parcă deja i-ar fi fost lene să te strige
iar tu te-ai încăpățânat să nu dovedești nimic niciodată
te născusei în grevă


tată acum înțeleg tot
frisoanele mă îmbracă într-o caroserie rece
am o mie de ani peste viteza legală
e cel mai tare trip din viața mea
mult mai tare decât ce am avut la amsterdam iarna trecută
nici nu știi
ajunsesem să văd
și uite îți spun
e frumos e banal karma noastră e atât de simplă
ștreang în jurul gâtului unor vinovați dovediți


am ajuns unde tu murisei demult
am ajuns să mă lupt cu dependența de suflete și
câștig tată, pentru că nu-i joc de noroc,
dacă ai înțelege ai fi mândru de mine

știu sigur,
merit tot ce ni se întâmplă și
zâmbesc cu mâna la falcă
sunt pe trei sferturi dusă,
ca sticlele pe care le găseam la tine în șifonier
ascunse sub rufe încât ajunsesem să le cred
un fel de bombe cu explozie întârziată


tată în sfârșit înțeleg
simt cum e să stai cu tine
rezemat de alte lumi de alte ziduri flexibile și să
râzi până cazi din picioare iar boala să roadă din tine ca dintr-o halcă prea groasă –

toate astea până începi să plângi
iar ăștia din jur să râdă
hehe uite că începe să-i iasă trecutul pe nas șuvoi proaspăt de sânge
dar nu și eu tată, eu nu râd eu rămân mereu la o aruncătură de puls
viitorul care trece prin tine
așa a fost totdeauna
eu atât de aproape încât nu m-ai văzut niciodată,
atât de aproape cum numai sângele tău poate fi


tată nu te țin, doar
pipăi prin piele șuvoiul ăsta roșu care
fuge peste oase și nu mă simte
merge de la o tumoră la alta trece ca un
motor de viteză printre noi și
curge apoi în bălți liniștite pe pat


așa îmi curg uneori mâinile pe spatele tău ținându-se de o cârpă udă ca să nu
ți se încolăcească șarpele în privire
ca să nu vezi
fata asta
cârpa asta


tată mă gândesc uneori că somniferele și pistoalele
sunt făcute pentru ca relațiile dintre oameni
să nu devină prea plicticoase


când aveam vreo douăzeci de ani
m-am dus la un doctor să-mi dea o scutire de viață pe câteva zile
mă plictisisem îngrozitor


ăia la care lucram voiau să le duc o nenorocită
de hârtie cu o scuză banală
până-mi revin, ziceau
eu le zâmbeam și-mi spuneam
fuck, voi ar trebui să vă reveniți tâmpiților


oricum, doctorul ăla era un un ciudat, mi-a pupat mâna
mi-a zis Ligia ești o femeie deșteaptă deci tristă
o să rămâi singură
bărbații preferă femeile de apartament care
umblă temătoare prin oraș în grămezi liniștite –
de tine se vor îndrăgosti, te vor iubi
apoi se vor însura cu altele
care tac și nu știu să ascută cuțite


tată, nu-i grav, doctorul ăla e greșit,
nu sunt deșteaptă, sunt bine


tu doar ține-ți respirația, nu te mișca și
visează la cea mai mare dragoste la
iarna în care priveam toate astea împreună
de aceeași parte a oglinzilor