Viermele a sapat atat de adanc in mine incat a ajuns de partea cealalta a carnii, traversand strazile venelor taiate pe lung.
Constiinta mea, mucegaind in fragmente de gri si roz,fotografia insecta satisfacandu-se.
Imposibilul tau si al lumii , devenise posibilul meu prezent, transformandu-ma in hrana nebunilor.
Ma intrebam mereu de ce cand ma scutura noaptea imi cad petece si resturi din ochi?
Ieri invatam de la seva copacilor verticalitatea,invatam sa alerg inapoi sa nu mi se termine pamantul sub pasi, sa cutremur psihozele celor din jur, sa privesc maniacal viata viermelui...sa ma descompun in fragmente de roz si gri...