agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1564 .



Jerusalem
personals [ Journal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [13AJE ]

2010-03-12  | [This text should be read in romana]    | 



Sunt câteva zile de când merg pe aceste drumuri, pe care au umblat apostolii și evangheliștii. Prin văi, iau apă în căușul palmei de la aceleași izvoare din care au băut și profeții Vechiului și Noului Testament. Casele fără acoperiș, ca niște cutii, par a fi scufundate în iarbă; poate tot în ele rămânea odinioară Hristos peste noapte…liniștea și însuflețirea luminează și firicelul de iarbă și pietricica și muntele până la cer și umbra fierbinte de sub copac. Nici un lucru nu vrea să se dea pe față, nici un glăscior nu se trădează, aici totul este aluzie, simbol, dojană și lucrurile se privesc adânc între ele. Veșnicia sfântă. Credința despre Mnezeu este cea mai frumoasă, cea mai ciudată și mai crudă atitudine a omului: singura în care se neagă omul pe sine însuși raportând tot ce este el sau al lui, la izvorul care este în afară de el, și la voința care este mai presus de el! Cu toate că această credință este cerească, ea se simte aici în fiecare picătură de ploaie ce cade din cer…două mii de ani, ochii plânși ai întregi lumi civilizate au privit spre această țară și au crezut că toate fericirile-nefericirile își au originea aici. Locașul lui duMnezeu a ajuns și mai întărit pe Sion, de când a încetat să fie în Olimp. Omul tuturor timpurilor și al tuturor nesiguranțelor, îndoielilor, și-a găsit pentru prima dată mângâierea- când pus să aleagă între legende politeiste și credința creștină, a aflat în curăția unei parabole de pescari și păstori rezolvarea soartei sale și locul său sub soare.
Ar fi trebuit să viu în locurile acestea, ca pelerin ori cruciat; cine ar putea spune, în adevăr, în ce măsură corespunde realității și ființei, tot ceea ce am văzut în câteva zile pe aici, cu ochii umanului timpului meu și al existenței mele? Ce suntem noi astăzi față de aceia care veneau aici odinioară pentru a flămânzi sau a muri pentru acest loc sfânt? Omul de acu își are adevărurile sale, însă ele nu mai au nici o legătură cu acest pământ. În creștinism totul este spus, tălmăcit, hotărât și nimeni nu mai are să adauge ceva nou pentru iubirea Lui Hristos și spre folosul credinței. A dispărut omul adânc al Evului…ce ar vedea astăzi urmașul său cu inima lui uscată și goală, căruia totul i-a devenit străin și ceea ce a fost creștin și ceea ce a fost păgân? Două mii de ani, toată activitatea lumii s-a făcut numai pentru El, Hristos; pentru El s-a pictat, s-a cântat, s-a cugetat; El este chipul cel mai fermecător pe care l-a înțeles, înfățișat cândva spiritul omenesc, fie într-o credință, sau într-o epopee. Creștinismul este înainte de toate, Hristos. Dogma creștină, morala creștină și exegeza creștină, toată știința creștină într-un cuvânt, înțelege spiritul omenesc numai prin Hristos, cel care a mărturisit și a dat formă tu-turor laturilor științifice; înfățișarea și faptele sale au devenit o întreagă biserică. El este cel dintâi erou mucenic al învățăturilor sale…singură, persoana Lui luminează cu strălucirea sa, dar orbește, ca soarele; ne fiind același caz nici cu Moise, nici cu Budhha, nici cu Mahomed… Oamenii s-au condus veacuri de-a rândul mai mult după persoana și exemplul său, decât după învățătura sa. Poate de aceea în Palestina se trăiește numai în vedenii…
Hristos există pretutindeni în fantezia, în inima omului. Nimeni nu pune în umbră pe cel care a avut în această țară și câmpul de luptă cu victoriile sale și locul de pieire; pe cel mai puternic decât toți cezarii, mai convingător decât toți filosofii, mai drept decât toți legiuitorii. Am văzut locul unde cel dintâi martir al bisericii sale a prefăcut apa în vin, iar după aia am vizionat prefacerea pietrelor în pâini albe…am crezut în aceste minuni în primul rând pentru poezia lor, după cum unul mai desăvârșit decât mine, ar fi crezut pentru credința lui. Pe alții, poate iubirea îi va face să creadă. Din fericire, și poezia și iubirea vor fi veșnic pe pământ, iar din ele ia naștere, credința. Omul s-a condus mai mult după minuni, decât după adevăruri; recunoscând doar adevăruri mari, care sunt sufletești( în afară de cele sufletești, altele nici nu există) pentru că reacționează mai repede sufletește asupra binelui și răului, decât estetic asupra frumosului și urâtului; umanul este mai întâi suflet și apoi spirit: cugetăm cu un efort de voință, dar simțim spontan și liber.
Frumusețea legendei creștine stă în puritatea și naivitatea ei, două noțiuni nedespărțite. Naivitatea e ne-ndoielnic privilegiul spiritelor excepționale, care dacă nu sunt genii ca să devină mari creatori, atunci devin mari nefericiți și sfinți aleși, însă niciodată logicieni mărunți și înțelepți respingători; cum se vorbea altădată cu glas mic și cu vorbe puține despre lucrurile cele mai mari și cele mai adânci!! Iudeii, când au ascultat cea dintâi predică a lui Hristos în Sinagoga din Ierusalim, se mirau zicând: „cum știe acesta carte și nu a învățat” … atunci le răspunse Iisus: „ învățătura mea nu este a mea, ci e a aceluia care m-a trimis. Cine vrea să îndeplinească voia lui, va înțelege dacă această învățătură este de la duMnezeu sau că eu de la mine vorbesc. Cine vorbește de la sine, slava sa o caută; iar cine caută slava aceluia care l-a trimis, el este adevărat și în el nu este nedreptate…”. Cu aceiași limbă smerită vorbește și Socrate în dialogurile lui Platon, dar nimeni nu l-a întrecut pe Christos, nici în simplitatea ideii, nici în puritatea expresiei. Socrate a fost un înțelept care a vorbit ca un logician și se adresa rațiunii, iar Christos a fost profet care a vorbit ca un trimis al cerului și se adresa inimii. Trebuie știut că Iudeii care l-au ascultat pe Mântuitorul au fost un popor morăcănos, supărăcios, șiret, limbut, ca să nu mai vorbim despre fanatismul și exclusivismul lor; cei mai mari sceptici, cel care nu crede nimănui, decât sieși(specific poporului iudaic).
Nici un orator de pe terra nu a fost mai aspru cu ascultători săi ca Iisus care nu cruță nici sarcasmul, nici ironia, nici umilirea cea mai crudă față de ascultătorii din biserica lui… iar ei îi răspund, dușmănos și prostește. Cel mai tare se înfuriau împotriva ideilor sale împletite din metafore și aluzii. Din pricina acestor metafore Iudeii își ieșeau din fire, încercând în mai multe rânduri să-l ucidă cu pietre ori să-l răstignească. „ Eu sunt încă puțină vreme cu voi, și mă duc la cel care m-a trimis…”. Puțini au înțeles, între Iudei cine l-a trimis….” Mă veți căuta și nu mă veți găsi; și unde sunt eu, voi nu puteți veni…”…Iisus le vorbea: „ Eu sunt lu-mina lumii. Cine urmează mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții!…” El exclama neîncetat: „Eu sunt lumina…Eu sunt vița de vie…Eu sunt pâinea vieții…Eu sunt ușa”. Iudeii mâniați de exprimarea mistică și ajunși la furie, ridicară pumnii către El, socotindu-L un lăudăros care se înalță pe sine și a cărui mărturie nu este adevărată…. Hristos le răspunde: „dacă eu mărturisesc singur despre mine, mărturia mea este adevărată: pentru că știu de unde am venit și unde mă duc…”; apoi când a mai zis: „despre mine mărturisește Tatăl care m-a trimis…”, iudeii se ridicară cu mare larmă și strigară: „ unde este tatăl tău?”. La care Iisus le răspunde: „nici pe mine nu mă cunoașteți, nici pe Tatăl meu; dacă m-ați cunoaște pe mine, ați cunoaște și pe Tatăl meu”. Iudeii strigară furioși: „cine ești tu?”. Christos le răspunse: „înce-putul precum v-am mai spus…”. Tot așa povestesc cărțile evangheliștilor…întreaga evanghelie, mai ales cea după Ioan constă din aceste conflicte și certuri; după toți evangheliști săi reie-se că Iisus a murit cu convingerea că nu a reușit, că opera lui s-a distrus, că nu va rămâne de la el nimic în această lume, iar în această lume însemna atunci și acolo între iudei; acest adevărat Fiu al lui Dumnezeu aruncă spre cer strigătul cel mai amar și cel mai dureros care a fost rostit: „ Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, însă Eu te-am cunoscut”.
Fiecare om pe lume filosofează în același fel, însă fiecare face pe nebunul, cum îi dă mâna; dacă nu veți avea șansa să stați de vorbă cu geniile, vă doresc să stați de vorbă cu nebunii. Divinitatea creștină este Mântuitorul și Tatăl și Duhul Sfânt.


Emil, Judea

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!