Anumite vieți se desfășoară pe fundul unei lumi de sticlă cu pereți înalți. Soarele, în efectul său de lupă, depărtează limita cerului către imposibil. Pașii sunt toți de insectă captivă, obosită de luptă și acomodată cu prizonieratul unghiului drept. Acolo unde orizontul de sticlă se unește cu hubloul care servește visării unor lumi imaginare însă posibile.
Anumite existențe viețuiesc calde în lumina efectului de seră. Sentimentele transpar diafan prin zidurile incolore dar solide însă atingerea este gândul unei zile de sărbătoare.
Uneori, fluierând aerul inert, o briză slabă și învălmășită răcorește spinarea celui care a luat forma temniței sale. Nu este ceas de seară în lumină, nu este ceas de zi în întuneric. Doar o veșnică transparență care vorbește de apele râurilor repezi.