am ostenit niarne exact ca zilele acestea
din urmă ce par a fi un tainic drum
de-i calcă talpa neștiutele tainițe și legende
îngropate demult în istorii
mă adun niarne cu o magică voință să ajung
pe o treaptă mai înaltă să aflu ce-a fost
cândva aici și azi nu mai este
îmi susură amintirile înlăuntru-mi gâlgâie
sângele năvalnic un du-te vino al seminției noastre
se profilează-n mine și-ntreaga osteneală
o simt ca pe o făptură vie îmi adastă
în drumul vieții l-aș urca niarne până
când tot invizibilu-i albastru mi-ar deschide
porțile cerului mi-aș ruga îngerul să-mi
potolească setea de cunoaștere să nu mai caut
în neștire înțelesuri deja perimate
ce-mi răsună mie acum prin slava minții
sunt doar resturi de fraze dintr-o vorbire veche
parcă slova obârșiei murmură într-o amintire
trezită de pașii mei osteniți
lângă matca râului de lumină m-aș odihni
concentrată fiind umbra inimii mele aș lăsa-o
să cadă peste miile de ani adăpostind în ele
aceeași iubire apoi aș alege ca odihnă
pieptul și palma ta


27 aprilie 2011