clipa cu tristețea-i acumulată-n veacuri
șlefuindu-i răsuflarea
cu atingeri nepământene

am ucis…
simbioza dintre răbdare și așteptare
lăsându-mi să curgă râurile de lumină
deasupra oricărei îstrăinări de lume

sunt liberă să zbor în necunoscut
ca oxipterix deasupra unui corb
pălmuindu-l cu o veselie dumnezeiască

am ucis eu neavând suliță ci numai
cuțitul preacinstit învârtit foarte des în inimă
sfâșiindu-mi gândurile cu ușurință
înaintea păcatului

am golit inima de închipuiri născându-mi-se
înțelesurile tainice din adierile ce-mi mișcă
liniștea adâncurilor

am ucis și frica risipindu-i în pământ
sămânța nebuniei călcând cu pas de înger
pe mormântul înțesat cu spini otrăviți
ce-mi spurcă sufletul

acum respir liniștită aroma oricărei năvăliri
nicio aspidă nu se mai încolăcește
pe cuget știind că ucigând
m-am spălat în iordanul cunoștinței


27 august 2011