Căutând să clarific unele lucruri întâmplător sau nu am ajuns la Nistru mai la vale de Vadul lui Vodă, ori mai bine zis la Dubăsarii Vechi despre care aflasem deja că "...conform documentelor de arhivă, satul Dubasarii Vechi a fost fondat în anul 1610. Este situat pe malul drept al Nistrului la o distanță de circa 40 km de la Chisinău. Toponimul Dubăsari, are la bază termenul ‘dubas’, care circulă numai în Moldova și este de origine slavă (ucr.polon).Dubas este numirea unei bărci pe Bug și Nipru, apoi și pe Nistru.Este pomenit acest cuvînt încă de Dosoftei, cărturarul și mitropolitul: "De aici peste noapte veniră niște creștini cu un dubas de-i încărcară pe toți".Termenul dat apare de mai multe ori în opera lui M. Sadoveanu:’Aveți cumva nevoie de dubăsari ca să treceți?’:’Barcagerii dormitau...și dubasul negru aluneca lin’.’Răzbătea cu dubasul lui, ducînd pește, pînă în tîrgul cel mare al Dunării’.Dubas însemna apoi ‚’ponton’adică pod așezat pe luntri și folosit în scopuri economice- pentru încărcareaunei corăbii, precum și cu scopuri militare pentru trecerea unei oștiri peste un rîu.Este atestat și termenul vechi dubăsar cu sensul ‚’pontonier’ adică om ce îngrijește de dubasuri (pontoane) și de facerea podurilor pe apele curgătoare.Ca abnonim al lui dubăsar apare cuvântul șeicar (șăicar. Aici lângă satul numit s-a aflat pe vremuri un pod de dubasuri - de unde și denumirea Dubăsari. În anul 1711 D.Cantemir notează Dubăsarii (vechi) pe harta’Moldaviae Principatus’. Fiind la frontieră cu Transnistria satul a avut de înfruntat multe nenorociri, dar acestea nu i-au știrbit din imagine. Cu atît mai mult că pe aici au poposit diferite personalități marcante.În primul rînd, este vorba despre vestitul astronom Nicolae Donici. S-a născut Nicolae Donici la 1880, în străvechea așezare din preajma Chișinăului, la Petricani. Studiile superioare le-a făcut la Universitatea din Petersburg. Student fiind , tânărul Nicolae este pasionat de astronomie, se ocupă intens cu studiul aștrilor la vestitul observator Pulcovo. Unde a lucrat ca director și Wilgelm Struwe, cunoscut și după Arcul geodezic Struwe. După absolvirea universității Nicolae Donici își închină viața cercetărilor științifice în domeniul astronomiei. Astfel, primii pași făcuți în tainele astronomiei în anii studenției au pus începutul marii sale iubiri/dragoste față de lumea cerească, de viața plină de taine a galaxiilor, a Universului. Farmecul studierii corpurilor cerești l-a purtat pe savantul basarabean în diferite colțuri ale Planetei, la cele mai mari observatoare din lume. El a fost trimis/delegat de Academia din Petrograd ca șef al misiunii pentru observarea eclipselor solare: în Spania (28 mai 1900), la Podang în Sumatra(17-18 mai 1901), la Odesa (1903), la Cambodge (16-17 mai 1904), la Assuan (29-30 august 1905), la Assuan (14 noiembrie 1907) privitoare la Mercur-unde a constatat că în jurul lui Mercur nu ar exista acea atmosferă de 15 km, înălțime estimată de Rowland-la Tsodosia, la 6 august 1914, la Dubăsarii Vechi în 1916 pentru observațiuni asupra spectrului Cometei Hailey, la 1912 la Ovar în Portugalia-avînd ca asistent pe prof.V.Pehlen pentru observarea eclipsei solare etc. Cercetările sale de-o viață în domeniul astronomiei și-au găsit reflectare într-o serie de lucrări și studii de o valoare științifică incontestabilă:’Sur une methode nouvelle d’investigation des phenomenes solaires’(1924),’Al patrulea congres al Uniunii astronomice internaționale la Cambridge (Massacchusetts) de la 2-9 septembrie 1932’, apărută la București în 1933;’L’eclipse totale de soleil du 19 juin 1936’,publicat în’L’astronomie.Bulletin de la societe astronomique de France’. Paris, 1937. Un studiu amplu, conținînd un bogat material cognitiv este ‚Observatorul de astronomie fizică situat în parcul din Dubăsarii Vechi’,publicat în analele Academiei Romîne.Observatorul era utilat cu aparataj tehnic modern.Era specializat în studierea cromosferei și a protuberanțelor solare. Adică a erupțiilor de energie solară, așa cum ar fi, când s-ar erupe un foc cu vâlvătăi de proporții uriașe, capabil să ajungă, de pildă, de la suprafața pământului din munții Carpați, bunăoară, până foarte departe în cosmos, aproape de suprafața sateluitului Terrei noastre — Lunii.
Centrul astronomic din Dubăsarii Vechi era bine cunoscut în toată Europa, iar stăpînul lui, inginerul, savantul-astronom basarabean Nicolae Donici-înalt apreciat în mijlocul oamenilor de știință din întreaga lume. Cu toate că observatorul, arhiva și biblioteca au fost distruse în timpul războilui,(Al Doilea mondial), conacul boierului s-a păstrat. Trebuie de mentionat că, la împlinirea a 120 de ani de la nașterea astronomului Nicolae Donici, cu care ocazie a fost organizat un simpozion de către Academia de Științe a Republicii Moldova, a avut loc și dezvelirea bustului savantului. Credem că nu fără susținerea primăriei locale și a primarului de atunci! Tot pe teritoriul satului, în ograda bisericii, se află cavoul familiei Donici, construit de renumitul arhitect A lexandru Bernardazzi și unde se aflau înmormîntate căteva rude apropiate, printre acestea și mama savantului-Limonia Donici, cât și mătușa acestuia."

Nu reușesc să citesc bine textul dat, ca am băgat în seamă că, anul 1610 nu este cea mai potrivită dată, adică nu este data primei atestări documentare a localității, fiindcă, după cum afirmă un autor necunoscut cu numele Vitalie, prima atestare documentară e din 3 august 1470.
Cercetez și eu o sursă: "Moldova în epoca feudalismului", volumul 2, paginile 395-399 și descopăr dovada - o traducere a unei cărți domnești de întăritură de la Ștefan Voievod pentru satul Șerpeni din ținutul Lăpușna cu trimitere la 3 august 1470 (6978).
Oare ce surprize mă așteaptă în cele ce urmează, mă întrebasem și adăuzi am avut ocazia să văd cum capul lui Nicolae Donici lipsește de pe postament, pentru că a fost furat de un imbecil.
Mai văd și alte ciudățenii, dar despre toate - pe rând.
Localitatea Dubăsarii Vechi, din raionul Criuleni (2012) are nu doar o singură vale sau un singur deal. Ea este înzestrată cu de toate: cu oameni gospodari, cu priveliști frumoase dar și cu zănatici sau nebuni capabili să fure de pe postament sculptura unei personalități remarcabile, capabili să profaneze un mormânt, capabili... de, ca nomazii, să fure și să prade, și de-ar fi pe-a lor ar trece chiar azi lumea prin foc și prin sabie, dar slavă Domnului, că ne aflăm în anul 2012, sec. XXI, și nu în 1812 sau 1917, 1940, 1949, 50, 51...
Primăvara prin luna mai localitatea seamănă cu un trandafir. Însă, dacă ar fi să o comparăm cu o floare, eu ași compara-o cu o crizantemă. Iar o crizantemă, spre deosebire de trandafir, nu are spini, aceasta fiind o plantă decorativă cu flori de culori diferite, adică variate, inclusiv poate fi și roșie, albă, mov sau cum doriți dumneavoastră, care înflorește toamna. Un romantic incorigibil ar numi localitatea dată: «Crizantema de la frontieră» și va avea dreptate, considerând fluviul Nistru o frontieră naturală a spațiului românesc.
Așa dar, Dubăsarii-Vechi reprezintă o localitate basarabeană de pe malul Nistrului, aflat și la o frontieră, cu vechi tradiții istorice și culturale, deosebindu-se de multe altele prin poziția sa geografică prienică așezării și vieții oamenilor și prin pitorescul geografic-natural.
Este situată în partea de nord-est a Câmpiei Inferioară a Nistrului, la o cotitură de amploare a fluviului, mai la vale de Vadul lui Vodă, fiind cuprinsă de o cingătoare aproape închisă a apelor. Colinile din preajmă, ce nu depășesc prea mult cotele de 130 — 140 metri de-asupra nivelului mării, coboară domol către albia bătrânului Nistru, lâsând loc destul pentru atrăgătoarea sălășluire omenească.
Spuneam că are nu doar o singură vale. Adevărat, însă niciuna nu este a Trandafirilor, ci în toate, spre toamnă și toată toamna noastră înfloresc crizantemele. Iar din primăvară devreme aici apar o sumedenie de sere în care gospodarii de la mic la mare cultivă castraveți, chiperi dulci și pătlăgele, de unde le vine și o poreclă de patlagicari de la Dubăsarii-Vechi.
Am avut ocazia să admir nu o singură dată Valea Trandafirilor, aleea sau eleile din mai multe localități. Una este regală și se află la Balcic, la reședința de vară a Reginei Maria a României Mari, alta — la Râșnov, în țara Bârsei din Carpați.
La Râșnov arheologia a demonstrat sosirea coloniștilor germani în acele locuri, fiind confirmate și de multe toponime germane din Þara Bârsei ce sunt similare cu cele din împrejurimile de la Koblenz a ordinului teuton. Și dacă, denumirea germană, Roseanau, «Valea Trandafirilor», poate fi o amintire a originii primilor coloniști de acolo, veniți la Râșnov tocmai de pe malul stâng al Rinului, atunci ce poate însemna cuvântul «dubas»? Sau ce înseamnă Dubăsari?
Anatol Eremia, doctor habilitat în filologie, excelent cunoscător al disciplinei științifice — onomastica - are răspuns la această întrebare. Parțial am răspuns și eu chiar de la începutul acestui text.
Dar ce a fost până la denumirea de astăzi Dubăsari?
Arheologii afirmă că prin părțile locului existau așezări umane cu sute de ani și chiar cu mii de ani mai în urmă decât atestarea documentară a toponimului Dubăsari.
Să fi fost oare alte așezări umane pe aceste locuri cu priveliști ce bucură privirile călătorului? Bineânțeles, au fost. Numai că nu se știe, de ce anume au fost fermecați întemeietorii primelor așezări: de frumusețea peisajelor dominate de stejari, sau de trandafirii sălabatici din vale și de cei ai iubirii – femeile. Astăzi putem admira doar pădurici și rediuri de prin hârtoape și ponoare, fiindcă pădurile sunt rărite și în locul lor se văd vii parcă atârnate pe coastele de dealuri, câmpii întinse de semănături, cât vezi cu ochii, grădini și grădinițe de zarzavat în lunca largă a râului și “căsuțe” de diferite dimensiuni, acoperite cu polietilenă, adică sere. Privit din avion Dubăsarii Vechi pare un mic orășel de prin apropierea Antaliei turcești, fiindcă în sat există sute de sere mai mari și mai mici.
Dar să aruncăm încă o privire, de data asta, nu din avion, ci din prizma unui cercetător al întunecatei bulboane a istoriei locale, adică, să ne teleportăm în timpul, când Nistrul era un adevărat hotar natural, iar așa localități ca Chișinău , Tiraspol sau și mai noi nu erau nici în cel mai frumos vis. Exista în schimb Valea largă a Nistrului pe o parte și pe alta a sa. Nu contează cum era numit fluviul, Nistru sau Tiras, ci cum era văzută Valea sa de prin aceste locuri. Desigur că atunci, ca și acum, era văzută cu ochi buni. Cu ochii băștinașilor. Încă de pe atunci oamenii nu puteau să nu îndrăgească aceste locuri și le-au preferat chiar și cu mulți ani înainte de a se abate asupra lor tot felul de hoarde de nomazi veniți din depărtări de până la munții Urali și de mai departe.
Încă atunci pe fluviu în sus și în jos se făcea un mare trafic de mărfuri. Această îndeletnicire putea aduce avantaje locuitorilor în măsura în care aceștia ar fi avut posibilitatea de a organiza târguri sau măcar locuri de popas. Așa probabil, încă de prin anii 1300, da poate și de mai mulți ani în urmă, în locul de popas dintr-o Vale a crizantemelor a apărut o bisericuță din lemn, iar în jurul ei au început a înjgheba case niște oameni, care au înnobilat cu câte un nume rustic popular locurile din vale. Într-o cumpănă a dilemelor te lasă mai fiecare din ele, având cele mai tăinuite înțelesuri și rosturi: Cârceiata, Pohorila, Pometele, Bolohanu și chiar Valea Popii...
Cârceiata e o pădure deasă dintre hotarul Delacăului: i-au zis așa pentru că era deasă și încâlcită cu tot felul de crescături de ierburi și arbuști. Pohorila e o altă pădure, de fapt pădurice, situată între Nistru și sat: despre aceasta se zice că ar fi ars cțndva, de unde s-a tras și numele, dar într-o altă limbă (pogorelîi les – “pădure arsă”). Pometele e o livadă, pentru că unde în altă parte să rodească atâtea poame, “fructe”, afirmă Anatol Eremia.
Bolohanul e o stâncă mare, pentru că așa mai numesc localnicii unele stânci. Trăstinețul e o vale cu pârău, în trecut împânzită de păpuriș și stufării (trestie - “stuf”). Rania e un loc întins și nisipos la malul Nistrului, Ostrovul – o insuliță în mijlocul râului, bineânțeles cu atât de mare ca pe Misisuri, ori ca în “Aventurile lui Tom Soier” de Mark Twain.
Mai este vărăria – locul unde altădată se ardea piatra de var, Poiana – o rariște de pădure, Groapa – o depresiune, Toloaca – un loc de pășune. Unele denumiri redau particularitățile fizico-geografice și naturale ale terenului, altele evocă momente din viața spirituală a oamenilor. În istorie localitatea a lăsat urme mai milt sau mai puțin sigure. O mărturie scrisă privind denumirea ei datează din 1 octombrie 1704. E prea de aproape ca și ce din 21 mai 1761 în care se amnitește de Drumul Dubăsarului, care, după toate probbilitățile, e un drum spre satul Dubăsari din partea stângă a râului, pentru că acesta din urmă a fost fondat mai abia la sfârșitul secolului XVII-începutul sec.XVIII.
Bineânțeles satul e mai vechi decât data primei sale atestări. Alte surse ne trimit spre anii 1610, iar un hrisov ne duce chiar la 1470. (Hrisovul din 3 august 1470), pe care unii istorici îl consideră îndoielnic, pentru că se referă la hotarele moșiei satului Șerpeni din apropiere, hotare dinspre așezăeile din vecinătate: “începe hotarul... pe malul Nistrului, în drumul Movilei Tătărești... numită și Movila Roșie și de acolo... drept înainte la un corn de dumbravă și se ridică în sus spre Poiana Soarelui până la Trei Movile, care se numesc Movilele Bâciului... până la Cornul unde este piatra de hotar, care desparte ocina Dubăsari de ocina Șerpeni... Și de acolo ăn deal spre o movilă în susul Trostinețului.
Încâlcite sunt mărturiile despre Dubăsarii Vechi! După cum încâlcite au fost și timpurile de atunci. Dar și de mai demult și chiar mai din ultimii 50-100 de ani.
Sursele cartografice consemnează localitatea dată pe tot parcursul sec.XVIII. Această perioadă e prea apropiată și corespunde cu timpul fondării orașului din stânga Nistrului căruia I s-a dat/atribuit denumirea Dubăsarii Noi, iar satul din dreapta Nistrului urmând să se numească Dubăsarii Vechi. Mai târziu orașul și-a fixat documantar denumirea cu forma sa de astăzi Dubăsari și doar satul a rămas a fi Dubsarii Vechi.
Interesantă e proveniența lingvistică a toponimului Dubăsari. Explicația îi aparține doctorului în filologie Anatol Eremia. Chiar de la încept am pomenit despre aceasta. Dacă ar fi să mai revenim încă odată atunci am avea de adăogat foarte puțin. De aceea trecem peste ea cum am trece peste Nistru pe niște vase plutitoare direcționate de de otgoane fixate pe un mal și pe celălalt, fiind puse în mișcare cu ajutorul unor vâsle sau prăjini lungi. La Dubăsarii Vechi funcționa în trecut un asemenea pod plutitor peste Nistru. Astăzi nu mai este nici un “dubas”. Se poate trece peste râu și cu o barcă, însă nu-i ca pe un pod plutitor!