primul crăciun pe care mi-l amintesc
se numea moș gerilă mai înalt decât mine și decât plozii de vârsta mea
stăteam pe scena căminului cultural
tovarășa învățătoare urma să ne împartă daruri
un pix sau un pistol cu dopuri încercat mai întîi de băiatul tovarășei
noi credeam că este cu adevărat al lui
uneori se bârfea la o cană de vin fiert de tata
profesorii și directorii erau anchetați de partid
pentru că luaseră darurile muncite și meritate ale copiilor din sat
ca și atunci fiii poporului sunt cei mai harnici
fetele cu un singur nume nu mai mor fără mine
bradul sclipind vorbește cu morții însă nu pentru asta
am aprins lumânări ci pentru valurile blonde ale mării
care mi-au inundat camera
nicăieri în lume nu-mi mai regăsesc sălașul
poate că fata despre care spun se chema diotima
poate că ea fost aleasa inimii mele și eu
nu i-am dat importanță până la sexul vulcanic acoperind mai multe continente
eu sunt singurul supraviețuitor vino să vezi ce a mai rămas din lumea idolatră
îți scriu din egipt cu magii îngropat în alizeul muritorilor
din mine a rămas o hieroglifă pe crucea viscolită –n nisipul arzător
generațiile succesive perindate prin istorie n-au ajuns până la mine
și nu mi-au cunoscut vreodată strămoșii
primul strămoș cunoscut de mine lucra la gherghef
imnul nemuritor al oamenilor liberi ultimul om liber am fost eu
din raze am împletit o cunună nimeni nu a mai murit după mine
omul sărac a apărut mult mai târziu în istorie
port doliul său ca pe o armură invincibilă
conștient că eu nu pot încăpea acolo unde încape cămila
și nici lumea dezmățată pe crucea verde de salcâm plin de roșcove
pentru fiul rispitor fratele meu voi muri sau îmi va fi dat
să mă bucur de viața fiului meu
până acum am băut numai și numai din cupa deșărtăciunii
o cruce prea grea pentru drumul plin de sânge
nici nu mai știu de ce lumea mi-a supt sângele
ca și cum eu aș fi singura fantomă a omului bun
căruia granița dintre bunătate și indiferență îi e totuna
jertfa mea nu mă mai suportă altcineva trăiește în numele meu
viața mea a fost nu de salcie gânditoare ci de leu
care după ce a terminat toate savanele
a înțeles că numai cu prada nu se poate trăi
de aceea e mai bine să mori cât mai timp să te plângă cei în putere
mai târziu va fi mult prea târziu și ploaia
care va veni va șterge și numele uitării
când ai un prunc de alăptat e bine să nu mori
dacă nu ai găsit lupoaica potrivită
resemnarea nu face parte din legea junglei
nu poți muri așa tam-nesam ca și cum ai bea o cană cu apă
ci când cei care vin după tine într-adevăr
nu mai au timp decât pentru ei înșiși
cândva am avut un prieten alb călare pe un cal alb
galopul său întrecea trenul și locomotiva cu aburi
insuficientă pentru a mă ajunge din urmă
cândva am avut un prieten olar și vasele făcute din mâna lui
sunt ceea ce am mai bun din viața de lut a omului întors în țărână
oridecâte ori întorcea roata simțeam că totul se sfârșește
el avea un prieten arcaș a cărui săgeată mi-a dat-o mie
după ce am încercat-o în repetate rânduri
pe locul gol s-a înălțat o monastire fără ziduri
numai lumini și vitele de povară plângând îngenuncheate
m-am apropiat de staul și răsuflarea divină încălzea pământul
și acum simt cum căldura scâncetului îmblânzește fiarele lumii
nu pot să mă apropii pot cel mult să-l urmez pe Iisus în bezna lumii
după singura dorință a părinților și după arhetipul
după care m-am pregătit ani în șir
singura mea dorință a fost și este să-i mor aproape
nu mai am vreme de altele și nici nu mă mai interesează
văd mii de suflete care mă urmează după ziduri
simt pace și binecuvântare lângă copilul fără scutece
El este Fiul Lui Dumnezeu pentru care-am putut ajunge până aici
dincolo e moartea niciodată nu am fost atât de aproape
în lumea mistică și imperceptibilă
când am fost singur mai singur decât toți de pe acest pământ
nimic nu m-a putut vindeca de singurătate și durerea pe care-am trăit-o
a fost opacă înălțând ziduri între mine și lume
am strâns din dinți până mi-au rămas doar niște cioburi
pe care le voi păstra ca o amintire a zilelor de căutare înverșunată
fără o țintă anume sau cu o țintă mișcându-se mereu
fără a–nțelege de ce lumea divină
nu este pentru cei care nu o caută și nu se golesc de tot răul lor și al lumii
când am vrut să-mi înalț cortul pământul s-a cutremurat
ceea ce a fost adevărat printre cutremure a rămas
locuiesc la o margine de stâncă și lumea care se deschide
este un semn al apropierii de Dumnezeu chiar dacă mai întâi mi-a fost dat
să-l urmez pe Dante pe un drum atât de personal
în care niciodată nu mi-am regăsit pacea și liniștea
ci doar aparența și esența căutării mute sau vorbite a aproapelui
pe care l-am perceput hulindu-mă sau hulindu-te
la apropierea de staulul divin aburii calzi ai vitelor
primenesc pământul până la a doua venire
stau aici și plâng lângă trupul înfășat al Dumnezeului Celui Viu
cu propria sa mama cu tatăl neucis cu pietre
înfăptuind cea mai puternică revoluție din istoria omului
fără voia mea sunt bun mai bun decât am fost vreodată
intrarea în lume se face prin scâncet prin țipăt prin chiot
mi-a fost dată o povară mai grea decât am putut duce
până am uitat totul și am văzut că și uitarea are stăpân
un stăpân -copil regele regilor și împărat al împăraților
adevărul se deschide ca o lumină gigantică și spulberă pleava lumii
îngerul mătură zăpezile maran atha