dimineața se zbătea între aripi de corbi.
știam și eu, știa și ea
m-a prins de mână și mi-a spus:

să fii tu însăți. să nu ai altă umbră afară de tine.
să nu-ți cioplești aripi și să nu te închini nici unui neam păsăresc.
să nu iei zborul în deșert. să nu-ți faci scări din munți când ai picioare,
amintește-ți asta când vulturii te vor îngenunchea.
cinstește-ți căderile ca pe icoane, te vor înălța dar să nu ucizi lacrima.
să nu te desfeți cu amăgiri
să nu furi din singurătatea altuia
să nu scoți nuferi din mocirlă decât cu mâna ta
să nu poftești crucea aproapelui, pare mai frumoasă dar poate fi mai grea și îți va fi drumul de lumini lătrat
în numele tatălui și al...

atât a mai apucat și-apoi s-a dus.