Un fățarnic scrie despre niște fățarnici

Așa îmi intitulez notițele ce urmează. Fățarnicul în cazul dat este asasinul moral al poetului Grigore Vieru. El acum își întoarce arma spre cel pe care l-a slujit, deoarece vreo trei ani a scris pentru cei care, chipurile, l-au votat, adică țăranii și mancurții care au crezut în poveștile lui Voronin. Iertată să-mi fie cuvântul fățarnic din titlu, pentru că pe altul nu-l pot accepta. Mi-a întrat în vocabular încă de la facultate, când studiam istoria partidului și la un moment dat, împreună cu cel care ne-a citit cursul am început să polemizăm despre comportările comuniștilor. Atunci a apărut și expresia fățarnic, adică de om fără nici o responsabilitate care azi spune una, mâinie alta și așa mai departe. Autorul scrie în „Moldova suverană” despre cât de fățarnică este familia lui Voronin, cum profită de toate deliciile capitalizmului occidental și cum vrea să-i convingă pe moldoveni că sărăcia lucie, înapoierea și izolarea de Europa sunt virtuți. Toată viața lui încă din adolescență Voronin a trăit ca un pașă pentru că s-a priceput de minune să ofere puterii sovietice tot ceea ce aceasta aștepta de la el. Autorul îl înjură de câteva ori pe Voronin în limba maghiară, scriind „murmur ceva în limba maghiară!” În acelaș articol cu murmuratul în limba maghiară autorul propune: „Să nu-i mai lăsăm pe maimuțoi să ne facă de râs în lumea bună a Europei” pentru că, citez în continuare: „ în Occident, oameni ca Grigore Petrenco, Mușuk, Muntkeanu, Petkov, Reșetnikov și restul cocoanelor comuniste sunt ca niște maimuțe bolnave de holeră”. După ultumul murmurat în limba maghiară autorul scrie: „Comunist, te-aș scuipa, dar mi-e rușine, nu de tine, ci de mine!”, așa scriam noi pe garduri și instituții, după 21 Decembrie 1989 în București!”. Acum vă întreb și eu, vă imaginați cine este autorul pe care l-am citat mai sus. Dacă vă imaginați foarte bine, atunci, vă felicit. Sunteți niște cititori atenți ai săptămânalului „Literatura și arta” timp de mai mulți ani. Fiți și în continare cititori fideli al „Literaturii și arta” și nu veți regreta. Iar „Moldova suverană”, cu toate că schimbă parțial orientatea sa rămâne de fapt încă fățarnică? Odinioară autorul, care îi critică azi pe comuniști, anume din această gazetă îl ataca zi de zi pe Grigore Vieru aproape în fiecare număr de ziar. Oare atunci ziaristul respectiv nu scria tot la comanda lui Voronin și ale acelor pe care el azi îi numește maimuțoi? Fățarnicii... Ah, ce s-au mai înmulțit fățarnicii în ultima vreme! Și ce să facem cu ei, unde să-i trimitem? Pe vremuri era măcar o turbincă, un sac al lui Ivan, în care erau trimiși cei răi, iar acum încotro să-i trimitem, pentru că Siberia nu este a noastră și nici sacul lui Ivan nu ne aparține nouă pe deplin.

La sfârșit de an în „Literatura și arta”
Iată că și colectivul săptămânalului „Literatura și arta”, împreună cu cititorii acestuia, desemneaază personalitățile notorii ale vieții publice și culturale ale anului care s-a scurs. Laureați ai premiilor săptămânalului „Literatura și arta” au devenit: Acad. Valeriu Matei, Andrei Strâmbeanu, Alexe Rău, Iulian Filip, Lidia Grosu, Ana Jitaru și mulți alții la rubrica Poezie. La Proză îl găsim pe Ion Brad, Ionel Căpiță și pe mai tânărul Nicu Nicolaescu. Numele meu este în lista pentru Publicistică. E în rând cu al lui Andrei Viziru, Ion Cuzuioc, Ion Holban, Anatol Petrencu. Apropo, de un alt nume de familie Petrenko. Mă sună fratele Vasile și mă întreabă dacă nu cumva am fost pe la Șoldănești, Cobâlea, Cotiujenii Mari cu Petrenko care a sărit să-l bată pe Marian Lupu în Parlamentul de la Chișinău. „Doamne ferește! Este exclus, zic eu la telefon. Și accentuez că am fost cu alt Petrencu, cu Petrencu Anatol, dar cu cu comunistul tânăr și buclucaș Grișa Petrenko!
Tot la sfârșit de an scotocesc prin biblioteca mea modestă și redescopăr un portret făcut de poetul Nichita Stănescu. Omul din portret „omora totul cu privirea rece a lui. Aplica fragezilor copii legea bătrânilor. Unde călca el, piatra se lăuda că este o agoră.
Când vorbea el, Aurel Vlaicu zbura beat din România. Își răsucea mustața de plăcintar și sufletul numit Vlăhuță plângea în hohote naționale. Caragiale, că al lui este portretul, trebuia să vie în alt timp al nației noastre, dar el a fost grăbit.” Mai este în portretul acesta un detaliu. Nichita spunea: bine că nu m-a văzut cu ochii lui. M-ar fi privit cum privești printr-un geam. „Dar el niciodată nu s-a uitat printr-un geam. Orice fereastră pentru el era o oglindă. Se uita la frunza verde, potrivindu-și muștața în verdeață”.
Toate acestea la atâția ani de la moartea lui Caragiale, dar și al lui Veniamin Apostol, care în 1991, în vârsta de 53 de ani, era în plină forță de creație, președinte al Uniunii Oamenilor de Teatru din Republica Moldova, rector al Institutului de Arte.
În bibliotecă am găsit ceva și despre Victor Voinicescu-Soțchi: un artist basarabean la Paris. Stai, zic eu, fiindcă Victor Voinicescu-Soțchi este și el printre laureații săptămânalului la rubrica Poezie. E următorul după Lidia Grosu. Tot acolo e și Acad. Gheorghe Păun, Curtea de Argeș. Iată ce legătură găsesc între ani, la răscrucea timpului dintre 2013 și 2014.

Și dacă se poate, mai adaog ceva, parcă în versuri.

În tundră nu te duc,
Pentru tine iubito sunt gata,
Sa-ți ofer doar basme,
sau cuvinte frumoase.

Din noianul de cuvinte aleg Materna,
Dar și Paterna, că și ea îmi place.
Astfel visez cum ambele cuvinte
Îngemănate stau scrise pe cer.

Pe cerul luminat de soare,
Care răsare nu doar din mare,
Ci și din inima ta,
Dar și dintr-a mea.

De acolo ramurile Pomului Matern,
Cresc și se înalță spre soare
Direct din inima ta,
Ori, poate, și din a mea.

Lupta continua -
Între bine și rau,
între lumină și bezna infernului,
sau a lipsei de bunătate.

Dar afla că noaptea,
Nu poate învinge zorii zilei,
Pentru că vestitorii ei se trezesc și prevestesc:
Deșteată-te, că se apropie dimineața!
Și Divinitatea a ordonat,
Ca lumina și bunătatea,
Sa prevaleze, fiindcă urmează,
Să învingă doar Adevarul si...
Să existe Viața !

Și la urmă mă întreb: pe cine oare să-l trimit în tundră sau în turbinca lui Ivan din povestea lui Ion Creangă.