în ape tulburi caută liniști demult apuse
obuze stau pe buza lumii
pruncii învață să cerșească

stropul de milă nu-i pentru orice
se împarte doar uneori
celor cocoșați de cruci și umbre

templu ruinat de rugăciuni-
tandrețea în loc să aline doare
sau doarme e totuna
ca pământul frământat de ciute

am uitat și sânul la care-am supt
de parcă mamele ne-ar fi fost lupoaice
umblăm cu iarna în colți
adulmecând căderi de îngeri

prin mlaștini scărpinăm orgolii
iubirea e marfă de schimb
și ne mândrim că suntem oameni...

omenia- „ complex de calități alese
proprii unei persoane,
purtare blândă, înțelegătoare...”
scrie în dex, domnilor

până și furnica din vârful bocancului
se întreabă
unde-i iubirea împărțită în iesle, frate?