de alungat moartea

un pian alb
ploaia
și liniștea aceea imensă
în care auzi cum foșnește tandrețea
de preaplin

nici nu poți respira
lăuntrul vuiește de fluturi
mireasma de liliac inundă camera
devenită neîncăpătoare

el o inspiră pe ea
ea îl expiră pe el

între ei
spațiu pentru un strigăt