agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3032 .



Seară de muzică, poezie si istorie la Tecuci
personals [ ]
Editura "Eikon", 30 ianuarie 2015, Tecuci

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Florinel ]

2015-02-01  | [This text should be read in romana]    | 



Mirabile întâlniri, frumoase "întâmplări" se produc uneori, ce-i drept destul de rar, când oameni făuritori de frumos, consumatori și răspânditori ai acestuia se întâlnesc. Vineri seara, 30 ianuarie 2015, locul faptei a fost Casa de Cultură din Tecuci, o construcție cu o arhitectură deosebită, din vremuri de altădată, când fiecare detaliu era lucrat cu artă și minuțiozitate, una dintre puținele astfel de construcții pe care le-am văzut renovate, iar nu lăsate pradă uzurii timpului. Cei care au fost gazde primitoare: prof. Mircea Călianu, managerul Casei de Cultură din Tecuci și Cristian Pohrib, directorul Radio Tecuci.
Inițiatorul și moderatorul: Valentin Ajder, director al editurii clujene "Eikon", una dintre puținele edituri din țară care își îndeplinesc cu sfințenie menirea: publicare de literatură de calitate, atât contemporană, cât și din trecut, lansări de carte în toate orașele țării, lecturi publice și alte și alte "năzbâtii" menite să hrănească sufletul, prea încercat în vremuri aflate sub dictatura banului, a comerțului de orice fel și cu orice mijloace, a publicității deșănțate și a promovării non-valorilor.
Spre o astfel de frumoasă întâmplare m-am grăbit și eu, ce-i drept cam tare, de vreme ce la intrare în comuna Tudor Vladimirescu vigilentul radar m-a surprins cu 70 Km/h. Amendă pentru viteză nu luasem până acum în cei 13 ani de șoferie (eu făcând parte mai degrabă din categoria celor care merită amendați pentru viteză prea mică), dar se pare că totul are un început. Am luat-o, s-o port sănătoasă, trebuie să nu uit s-o plătesc luni, că eu șpagă nu dau (aviz amatorilor!). Oricum, îi mulțumesc domnului polițist că m-a prevenit că nițel mai încolo e un alt radar. Și n-a glumit! Așa că, de-oți (DE-OÞI?) trece vreodată prin Tudor Vladimirescu (între Galați și Tecuci), călcați cu nădejde și simț de răspundere frâna. Chit că pe-acolo nu circulă nici măcar o găină. Circulă, în schimb, mai bine zis stau la pândă... sticleți.
Ce m-a "mânat în luptă" au fost două motive... literare: primul - faptul că anul trecut am publicat la Eikon ediția a doua a cărții de proză scurtă "A unsprezecea poruncă" și cel al apariției cărții de debut, la aceeași editură, a poetei slobozene Carmen Tănase, carte de poezie intitulată "Comprimate de timp". Felicitări, Carmen, și la mai multe și bune cărți!
Seara a debutat cu muzică, interpretată de Valentin Ajder (chitară/ voce) și a continuat, într-o atmosferă minunată cu poezia poeților botoșăneni Nicolae Corlat și Gabriel Alexe, urmați de recitalul poetei Carmen Tănase care, în momentul când a urcat pe scenă, și-a văzut și ținut în mâini pentru prima dată cartea. Valentin Ajder ne-a destăinuit că aceasta fusese scoasă din tipar la ora 5 dimineața, în ziua respectivă. Îmi spusese Valentin să fiu pregătită să citesc câteva fragmente de proză, iar eu, conștiincioasă, îmi pusesem semne în carte. Numai că, puțin inainte de-a urca pe scenă, am simțit un imblod căruia i-am dat curs, impulsivă cum mă știu. Nu știu de ce aveam impresia că lectura de proză din cartea mea (fie și o proză mai poetică) ar fi stricat magia care se crease în sala Studio, astfel că am luat hotărârea, aprobată inițial cu o mică rezervă de moderator (parcă așa am simțit), de a recita o poezie din creația mea, și anume "Spovedanie". Valentin Ajder mă știa prozatoare, așa că l-am surprins, plăcut se pare, de vreme ce la final mi-a spus că abia așteaptă să-mi publice poezia. În pauză, o tânără doamnă din Tecuci, cu care mă vedeam pentru prima dată, a venit la mine și mi-a spus: "Trebuie neapărat să vă pup și să vă îmbrățișez pentru poezia pe care ați recitat-o!". Reacția sa mi-a amintit de una aproape identică, doar o idee mai rezervată, a părintelui Sorin de la Rm. Vâlcea, după ce am recitat, cu vreun an în urmă, aceeași poezie: "Doamnă, îmi vine să vă iau în brațe și să vă pup pentru poezia asta în care m-am regăsit atât de mult!" În ce mă privește, dau orice critică elogioasă a oricărui renumit critic, pe astfel de reacții la cald. Așadar mi-am notat: când vreau să fiu pupată și strânsă în brațe, îmi recit "Spovedania".
După introducerea făcută de muzică și poezie, s-a trecut la lucruri mai grave.
Doamna Mariana Sipoș, care a lucrat 12 ani în Televiziunea Română, în redacția cultural-muzicală a regretatului om de cultură Iosif Sava, fostă ambasador al României în Columbia (2006-2010), a prezentat cu multă savoare cartea sa „Destinul unui disident: Paul Goma”. Profesorul de istoria religiilor Marius Vasileanu a recenzat două noi și interesante apariții: „Admirabila tăcere-Jurnal”, de Alexandru Mironescu și "Universalism românesc" de Sandu Tudor (cunoscut și ca Daniel de la Rarău sau monahul Agaton de la Mănăstirea Antim, inițiatorul "Rugului aprins").
Valentin Ajder a adus în atenție o carte deosebită, pe care mi-am achiziționat-o și eu: "Maria cea fără de moarte" de Gaby Michăilescu, Maria fiind de fapt celebra și fascinanta artistă Maria Tănase. Domnul Ajder a vorbit cu multă pasiune despre autorul Gaby Michăilescu, cel care i-a fost impresar Mariei (și nu numai), un om de cultură vastă, aproape ieșită din comun, cu o memorie fantastică păstrată intactă până la vârsta de 97 de ani, când a încheiat socotelile cu viața aceasta. Fascinant a fost și filmul prezentat despre același Gaby Michăilescu și actrița Mania Antonova ("Despre un impresar și o actriță", producție TVR, regia Radu Găină).
La final, au fost exprimate câteva opinii de către scriitorul Sterian Vicol, redactorul-șef, fondatorul și realizatorul revistei "Porto Franco" din Galați, revistă pe care am și primit-o.
Când am plecat la Tecuci, deși întotdeauna plec cu convingerea că voi participa la manifestări frumoase, că voi întâlni oameni interesanți, nici pe departe nu mă așteptam ca seara culturală pe care am petrecut-o să fie atât de reușită și încântătoare. Au fost mai bine de patru ore de literatură, istorie, muzică, desfășurate într-o liniște desăvârșită (aș fi zis "ca în biserică", dacă în biserică ar fi întotdeauna liniște) la finalul cărora nimeni nu se îndura să se ridice de pe scaune. Tecuciul, un oraș despre care unii ar fi tentați să spună că nu există pe harta culturală, este un oraș în care se petrec multe evenimente frumoase, care are și un cenaclu literar "Calistrat Hogaș", al cărui nou președinte a fost ales în persoana lui Cristian Pohrib, fostul președinte Dionisie Duma rămânând președinte onorific, un oraș cu 11 membri în USR și cu alți doi "pe drum", un festival de poezie etc, un oraș în care m-aș întoarce oricând cu plăcere.
Seara a continuat la restaurant și la o cafenea până... spre dimineață într-o atmosferă mai relaxată, dar tot presărată cu muzică și poezie, cu glume și ușoare tachinări, o seară în care eu și prietena mea Carmen ne-am bucurat de compania unor oameni speciali ca: Valentin Ajder (Cluj), Nicolae Corlat, Gabriel Alexe (Botoșani), Dionisie Duma, Cristi Pohrib și Dan Vâță (Tecuci), Sterian Vicol (Galați).
Mulțumim editorului Valentin Ajder, precum și gazdelor noastre generoase din Tecuci, pentru această frumoasă întâmplare demnă de notat în cartea sufletului!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!