două bucăți de tablă neagră decupate în formă de inimă
pirogravate cu modele florale colorate în verde
puțin umflate mimând plinătatea
au unit golul într-un vid intrinsec

mai târziu inima a căzut
zgomotul a trezit un pic adormirea
dezmorțind amorțirea
o idee năstrușnică a exaltat singurul simț rămas viu
și i-a pus un șnur de mărțișor
cum între noi erau mărăcini atât de mari
îmi schimbam zilnic boldul de înfipt tinicheaua în piept
apoi a înțeles că nu are încotro și trebuie să recunoască ziua femeii
să intre în rândul lumii și să compună un cadou măcar de ochii ei
ai lumii
știa că mopul de spălat geamuri era unealta necesară
ce mă apăra de căderea în gol
îi spuneam că jos am prietenii mei copacii
care mă vor prinde în brațele lor
dar între timp mi-am luat alura de elefant și planul meu a căzut
de atunci spăl des geamurile fiindcă nu am înțeles care este locul și rolul
sau nu le-am acceptat pe cele impuse așa că totul e neclar și tulbure

în final sau cel puțin așa vreau să cred zilnic
în final ziua sfintei fecioare mi-a adus o mașină nouă
de călcat cămăși sucite și pantaloni aristocrați

recunosc mi-am rupt toate crăcile de sub mine
stau cu privirea agățată în vârf gata să plesnesc în soarele saharian
netezind cu aburi de locomotivă rufele răsculate
de lipsa unui mâine ieftin
de înjurătura unui ieri posac
de un azi priponit în infern
nu mai cred deci am murit deja
toate planurile mi-au trecut nisipoase printre degete
și nicio răzvrătire nu mai mișcă pe frontul de est
doar așteptarea latră uneori la sperietorile de ciori
înălțate inutil între doi morți