și toate cuvintele s-au prăbușit în prăpastia ce s-a născut
s-a-ntors și-a plecat luându-mă fără împotrivire
pe câțiva arginți
să-i fac noaptea frumoasă
țesându-i visele și singurătățile
cu dansul meu lunatic
când a fost asta?
cine mai știe, poate într-o altă eternitate
sau poate că încă nu mi-a venit timpul
să plec