Tea Nicolescu
“O poveste cu rațe sălbatice.”
Cum a venit vara îmi închipui o vacanță ...și rămân cam la nivelul acesta imaginar pentru că viață oferă și retrage oferte în egală măsură, pe românește ar fi că uneori ne poticnim de incapacități...multiple și mă opresc aici!
Vacanța, deci, e în afara discuției și atunci despre ce discutăm?
Eh, sigur ar fi cam multe de discutat dacă ne-am, pune mintea s-o facem: e prea cald, ne amenință ploile și nu prea vin, e aglomerație pe șosele și deci catastrofele locale sunt inerente, piața s-a scumpit, casele se vând (și se cumpără!) la prețuri fabuloase, se împușcă oamenii în fiecare zi, poliția există și nu prea exisistă frânată fiind de regulamente confuze “ordinea” publică devenind un fel de confruntare gălăgioasă din care nu prea se înțelege nimic...ce să mai vorbim de ce se întâmplă dincolo de “ograda” noastră canadiană cu atentate, bombardamente, exod în masă, concentrare de trupe și ce să mai zic? Tensiune estivală?
Mi-ar plăcea să fie numai atât!
Confuză fiind caut o ieșire din acest “web” existențial, o portiță a simplității și firescului și dau peste o mică istorioară transmisă de vărul meu de la București care-mi inseninează sufletul
Sper că și vouă:
O poveste cu rate sălbatice, autor fiind Corneliu Nica, vărul meu, cum am spus. ( by the way,inginer, nu scriitor)
“Cu ani în urmă, au apărut în apele lacului primele rațe sălbatice. Au urmat și câteva lebede, care au fost măcelărite. Rațele sălbatice au rezistat și s-au înmulțit. Viața acestor păsări este o adevărată încântare, iar dăruirea rațelor-mame pentru boboci poate fi exemplară și pentru oameni. Prima lor bătălie este să-și ascundă cuiburile cu ouă de posibili dușmani, deopotrivă oameni și animale. Apoi, bobocii care au reușit să scape, după ce au ieșit din ou, sunt mânați direct în apă. Sunt așa de mici și de neajutorați, încât se strâng într-un triunghi compact în coadă raței, unde înoată mai ușor. Mamele rațe sunt singurele care au grijă de pui, întrucât după ce au ieșit bobocii din ou, rățoii le părăsesc și formează grupuri separate, de burlaci.
Anul acesta, în luna aprilie, a apărut pe lac, în mare vogă, o rață sălbatică, cu 27 de boboci. Am crezut că sunt de vârste diferite și provin de la 2 rațe, dar nu, toate erau de aceeași vârstă și proveneau de la aceeași "mamă eroină". Cum a putut să acopere și să clocească atâtea ouă, numai Dumnezeu știe. Chiar din prima săptămână a început să aibă probleme cu ei. Se despărțeau în grupuri și fugeau în direcții diferite, iar biata rață zbura și țipa în permanență să-i adune la un loc. Am asistat într-o zi la o scenă incredibilă. În zona în care trăiește rața există o insuliță; ei bine, o parte din boboci plecaseră într-un capăt al insulei, iar alții în partea opusă. Rața zbura disperată dintr-o parte în alta, țipând din toate puterile pentru a-i adună într-un cârd. Zbaterea bietei mame a durat ore întregi. Chinul raței s-a prelungit toată vara, până ce puii au crescut și au învățat să zboare...
Pe malul lacului IOR se plimbă mii de oameni. Mulți admiră rațele sălbatice, alții le alungă și dau cu pietre în ele, dar foarte puțini înțeleg cât devotament și câtă zbatere depun aceste păsări, pentru a-și crește puii.
Reporterii de televiziune și oamenii din media, care scriu atâtea tâmpenii și dau pe posturi tot felul de obscenități, ar putea găsi o mulțime de subiecte interesante, ocupându-se de viață acestor păsări, atât de afectuoase și devotate cu puii lor.
V-a placut?
Mie, da!