dacă cineva te-ar fi fotografiat când ai plecat, s-ar fi văzut în fotografie: autoturismele alungite, oamenii opriți pe trotuare, gesturile, rutina, lumina semafoarelor, punga de plastic luată de-o adiere, ți s-ar fi văzut conturul dublat, cum îți rămâi în urmă sub o formă nouă, că se mai desprinde un trup, un oxid viu cu o inimă care refuză să plece între oameni care rămân oameni, pe o stradă identică cu sine, între mașini cu fiecare far și fiecare stop și jantă, cum un trup continuă să meargă și altul rămâne, se despart și se depărtează, două trupuri și inimi care nu se vor mai întâlni, fiecare rănit înspre partea din care a plecat celălalt, un praf și un zgomot a două vieți, un loc de unde ai plecat să vii aici și să mergi într-acolo.