agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3679 .



Filmul nimănui
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Maria Folea ]

2017-01-25  | [This text should be read in romana]    | 



Mă așezasem pe pământul uscat în mijlocul câmpului în timp ce tu-mi culegeai floricele-buruieni. Bătea un pic soarele, un pic vântul, era bine așa. În câmpul verzui-cenușiu mâinile tale inventaseră zgomotul ăla de tulpini rupte, mâinile tale apucau strâns, apoi după un trosnet mic mâinile tale se desfăceau larg ca niște aripi de fluture. Am închis ochii și zgomotul mi s-a scurs printre amintiri fără să simt când anume, de parcă îl ascultasem o viață. Apoi te-ai îndepărtat, nu te-am mai auzit. Între timp floricelele-buruieni crescuseră mai înalte decât mine si n-am fost surprinsă să constat asta când am deschis din nou ochii. Vremurile în care eram convinși că în afară de /acum/ nu există nimic trecuseră /acum/, în câteva secunde sau mii de ani, cine știe, cui îi pasă. Era limpede că ne înșelaserăm. M-am ridicat în picioare între floricelele-buruieni. Eram cât ele de înaltă acum. Mi se făcuse rece, mi-am strâns hanoracul în jurul umerilor și am făcut câțiva pași. Floricelele-buruieni se depărtau singure făcându-mi cale. Am spus tare “nu mai am nevoie de mâini” și atunci brațele mi s-au desprins din umeri și au căzut fără zgomot pe pământul uscat. M-am uitat împrejur după tine, după vreo urmă. Târziu și departe, pe un deal, am văzut flăcări. “Acolo ești”, am știut. Acolo, lângă focul ăla. Brațele de pe pământ s-au încolăcit unul în jurul celuilalt și au pornit târându-se șerpește în zig zag către poalele dealului. Vor ști ele să te ajungă, nu-mi fac griji. Departe focul se întețea, știu că aruncai pe el una câte una floricelele-buruieni pe care mi le-ai cules, ca să văd, să găsesc, să vin. Dar eu rămăsesem în picioare așteptând. “Ãsta nu-i filmul meu”, îmi tot spuneam tare și nu-mi auzeam vocea. “Ãsta nu-i filmul nimănui”, au foșnit atunci floricelele-buruieni dimprejur și le-am auzit perfect, “filmul nimănui-visul nimănui-filmul nimănui-visul nimănui”, au început apoi să cânte și să se unduiască și am cântat și eu cu ele și m-am unduit cu ele și-am fost fericită că mi-am găsit în sfârșit locul. Din tălpile lipite de pământ mi-au crescut rădăcini puternice. Acolo eram și când ai trecut înapoi, cu brațele mele care te găsiseră, încolăcite în jurul gâtului ca și cum m-ai fi cărat în spate. Păreai obosit și trist, poate de asta nu m-ai recunoscut.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!