agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3561 .



Pe Barbie, spre exemplu
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [grupex_2007srl ]

2017-01-28  | [This text should be read in romana]    | 



19 ani are acum Călin Ion Marin. În sat, la Ștefan cel Mare, este cunoscut drept al lui Paloșanu. A fost purtat prin instanțe, iar pentru 24 de ore, zilele trecute, a stat la arest. Nu are 40 de kile și nici nu dă semne că-i dă inteligența pe margini.

Locuiește cu părinții. Provine dintr-o familie cu 7 copii. Casa e situată prin zona de vest a satului, aproape de calea ferată care leagă Bucureștiul de Marea Neagră. Nu stă să cadă, dar nici nu dă semne că ar vrea să rămână în picioare. Ca toate casele de tule peste care s-a dat o mână de ciment. Primul strop. E înconjurată de un gard strâmb. Ne răspunde tatăl acestuia. E respectuos, cică suntem șeful. Da, șefule. Și se prezintă: Eu sunt Călin Victor. Și el nu are nici un fel de vină. Când spune asta, se luminează la față. Are nasul ca un cartof ciuruit de râie, așa că lumina cade strâmb. Și nici băiatul acestuia nu are vreo vină. Și nici cele două fete din cele patru pe care le are. Ne invită în casă, dar refuzăm. Călin Marin Ion, tânărul, e plecat în satul vecin, la Perișoru. S-a dus să ridice niște bani, 500 de lei, veniți prin MoneyGram, de la fratele cel mare, plecat să lucreze în Anglia. Mai târziu, aflăm că suma va ajunge pe mâna strângătoare a mamei. Dacă ar ajunge pe mâna tatălui, acesta ar avea de băut o săptămână. Maxim. În tot timpul ăsta, el ar fi fost șeful. Băiatul pleacă și el în Anglia, doar a mai fost, a lucrat la o spălătorie auto. Va pleca, dar mai la primăvară. Așa crede el. Acum, are de lămurit altceva: cum a reușit să facă sex cu două din cele patru surori. Ar fi făcut cu toate, dar cea mare era deja plecată de-acasă, măritată pe la Făcăieni, un alt sat pe linia Dunării. Cea mică mai stătea pe oliță.

S-a întâmplat asta în urmă cu 4 ani. Pe atunci, Călin Ion Marin avea 15 ani. Prima soră cu care acesta a avut raporturi sexuale avea 12 ani, iar cealaltă 14. Prima se numește Nela, iar cealaltă e Lenuța. Nela e cea care l-a denunțat. Asta tot în urmă cu 4 ani. Știe mama acestora ce s-a întâmplat cu adevărat: Ea a umblat cu unul și cu altul și a dat vina pe el. Deci cam asta făcea Nela, la 12 ani. Se întindea pe unde apuca. Și desfăcea și picioarele. Se întindea mai ales cu un nepot al unui fermier local. Tatăl ne spune numele fermierului: Stan Cherciu. Nepotul e cunoscut drept Marius. El îi spune Marus. Mama crede că Nela, la 12 ani, și-a denunțat fratele doar ca să se răzbune pe el. De invidie. Și că a învățat-o și pe Lenuța, cealaltă soră, pe atunci de 14 ani, să zică la fel. Că a încălecat-o și pe ea. Lenuța are acum 18 ani. E măritată și spune că e bolnavă. A fost operată. Cică de tumoră. Așa zice: tumoră. Măritată, însă, a fost deja de 3 ori. Vorbește rar și se laudă că a făcut 4 clase, dar nu are habar să scrie sau să citească. A fost măritată la oraș, dar nu mult, maxim jumătate de an. N-a mai rămas. Soțiorul o cam pocnea pentru că nu poate face copii. Apoi s-a mai măritat într-un sat pe linia fluviului, la Rasa, dar pentru numai o săptămână. Și ăsta o pocnea. Rău. Acum își face veacul cu un alt hăndrălău. Și el face la fel, o mai pocnește când și când. Dar mai cu milă. Hăndrălăul muncește și el pe unde apucă, pe la curțile gospodarilor din sat. Până să se mărite, a umblat și ea, tot cu Marius, nepotul fermierului. Cică ăsta i-a făcut felul. I-a dat cep. Are el un aparat cu care dezvirginează fetele de până în 14 ani.

Vine și un vecin, și el cu gura până la urechi. Deși e ger de crapă pietrele, acesta zâmbește. Pare fericit. Știe și el cum e povestea asta: E niște minciuni, domnule. Așa și tatăl cu nasul precum cartoful. Și el zâmbește. E total nevinovat. Io nu am știut până nu mi-a zis ăștia de la poliție. Băiatul spune că nu, fata spune că da, dracu știe ce a fost între ei! Și are dreptate, ăla cu coarne știe cel mai bine, că el nu are cum, era beat. Muci și mai tot timpul. Așa că mergem la Lenuța, cea pusă de sora mai mică, de Nela, să mintă că și ea a fost siluită. La examenul medico-legal, tatăl știe că a ieșit că era domnișoară. Procurorii spun altceva: a fost penetrată vaginal. Dar nu pentru că nu a vrut. A scăpat ieftin. Nela, cea mică, a avut parte de raporturi sexuale complete. Dar a fost constrânsă. Aia mare a stat de bunăvoie și de mai multe ori, asta mică doar după ce a luat câțiva pumni în cap. Lenuța e numai în papuci. E evident că are un grad de întârziere mintală. E, a zis ă învățat sor-mea dă a zis a sărit pă mine. Și nu este devărat. Susține sus și tare că nu a fost violată. Nu! Adică exact ce spun și procurorii: ea a stat de bunăvoie.

Știe că Nela, sora, nu a fost obligată de frate să facă sex, ci de altcineva. Io știu ăla, Stan Cherciu, fii-su lu Stan Cherciu. Adică știe de Marius. Intervine tatăl: Și cu ăsta a trăit câțiva ani de zile. Nu ne dăm seama câți, că de 3 ani e Nela măritată în satul vecin, Perișoru. Adică de la 13 ani. Dacă a trăit cu Marius, fiul sau nepotul fermierului, nimeni nu e sigur de gradul de rudenie, vreme de câțiva ani, mai precis tot de 3, atunci fata a luat-o cu măritișul cam de la 10 ani. Nu ne minunăm, că nu avem de ce. Dumnezeu e mare și grădina lui așișderea. Nela avea și strategie. Punea caii la căruță, le dădea bice, o suia și pe Lenuța pe capră, apoi își lăsa sora pe câmp iar ea, un dop de om, fugea la Marius, la târlă, să-i facă ăla felul și s-o răcorească. Oricum, la momentul ăsta nu se știe cu câți bărbați a fost Nela. Până și fermierul Cherciu îi pusese gând rău. Lenuța ne spune că sora ei s-a culcat și cu ăsta, deși fermierul e de vreo 60 de ani, trage mai mult la groapă, dar mintea-i stă tot la fete tinere. Dăm și peste Nela, cea cu mâncărici, în satul vecin, la Perișoru. Și ne dumirește. Moșul e de vină că și-a reclamat fratele că a violat-o. Mi-a zis mereu că să mă culc cu el, că îmi dă baloți și d-asta. Că dacă nu faci cum zic io, o să-ți fie rău și după aia n-o să mai aveți mâncare la animale, că vă dau oi, vă dau capre și mereu mă vrăjea numai cu d-astea.

Nela pleca de-acasă nu pentru că dăduse neapărat de bărbat, ci pentru că năsosul de ta-su, cel respectuos, cel cu da, șefu, era mai tot timpul rupt de beat și pus pe scandal. În casa aia cu 7 copii și-o mamă căpiată, nu scăpa nimeni neluat la pumni, când Călin Victor era lovit de filoxeră. D-aia fugea Nela de-acasă. De frică și de sărăcie. Dacă e casa puțin mai înaltă decât gardul, atunci sărăcia e până dincolo de cer. Tot de-acasă a învățat și să desfacă picioarele. A văzut la mă-sa. A desfăcut picioarele de mică fiindcă un fermier pedofil a simțit că-i este foame. I-a dat de mâncare și, la schimb, a primit și el ceva. A încălecat o mână de om, pe atunci de 9-10 ani. În fond, nu era copilul lui. Nela trece și acum prin aceeași poveste. A fost adunată, în cele din urmă, de Vasile, un spălător de cai cu vorba repezită, pus pe harță. Deja i-a turnat ăstuia un copil, pe la 13 ani. Vasile are față de cuțitar și se bucură că e tătic, deși e trecut bine de 30 de ani. O ține pe Nela drept nevastă. Deși Nela ar fi vrut să se ia cu Marius, nepotul fermierului, ăla la care fugea cu căruța, numai că ăsta nu a vrut-o de tot, doar de câteva ori, cât era pe la stână, singurel. Și Nela ne spune cum i-a zis: Uite, curva dracu, l-ai băgat pe frac-tu-n pușcărie și eu stau liniștit cu copiii mei și cu familia mea. Că Marius trăia cu Nela, dar era și însurat.

Le punem față în față și cele două surori spun acum, după atâta timp, că nu s-au culcat și cu fratele lor. Nuuuu! Tatăl lor nu vedea că sunt încălecate de frate fiindcă nu avea el timp de așa ceva. Nu numai că îi rupea pe toți cu bătaia, nu numai că îi ținea nemâncați, nespălați și fără scoală, dar îi trimitea și pe străzi, la cerșit. Așa a învățat Nela, prima dată, că poate obține ceva de la ceilalți oameni, nu rugându-i frumos să-i dea ceva de-ale gurii, ci dându-le ceva la schimb. Sex. Sex tânăr, de copilă din Bărăgan, din mijlocul câmpiei, unde Dumnezeu nu are timp să se uite, că și el o freacă în tot timpul ăsta. Stă și contabilizează actele de pedofilie. E un voyeur în toată regula. La fel făcea și Lenuța, sora cea mare, stătea și se uita la Nela când era călărită. Într-un final, vine și spălătorul de cai. Are privirea de tăietor de miei. Și ne ceartă de ne merg fulgii. Că ce vrem de la Nela, care e femeia lui, ă?! Și e femeia lui pentru că el îi dă să mănânce. Că el îi are grija. Asta trebuie să ne intre în cap! Așa spune: Nu ai tu treabă de familia mea! În sat i se spune al lui Chiatu. Iar familia lui e formată din Nela, pe care a făcut-o mamă, la 13 ani. Și pe care o mai caftește și el, să nu-și iasă fata din mână. A luat-o de mică, dar se laudă că polițiștii din sat îi știu povestea. Că nu e nici o problemă că s-a culcat și el cu o fată de 12 ani. Cică nu e treaba noastră. Târâie după el o bicicletă. Se mișcă iute. Are pe el îmbrăcăminte de camuflaj. Dacă nu s-ar bâlbâi, ar aduce puțin cu Rambo lovit de boala copiilor.

Pe Călin Ion Marin, fratele violator, acum în vârstă de 19 ani, îl găsim în haltă, așteaptă să vină personalul de Constanța, să ajungă și el acasă. Spune că are banii trimiși de fratele lui, plecat în Anglia, în buzunar. 500 de lei. Ne îndrugă aceeași poveste. Ciobanul de Marius se culca cu surorile lui iar ăla, ca să se răzbune, învățat de unchi, care și asta se culca cu ele, le-a pus să-l denunțe. Nu-l crede nici dracu. Dar nu ne mai batem capul cu asta. Mergem într-un alt sat vecin, la Dragalina, unde e secția de poliție. Suntem curioși să aflăm cum devin copilele de ciclul primar femei în toată regula. Și de ce sunt călărite de toți rătăciții, chiar și de boșorogi cu mințile luate. Și de ce în casele amărâte, din Câmpia Română, nu mai găsești păpuși. Pe Barbie, spre exemplu. Știm noi de ce! E plecată la cerșit, a gonit-o ta-su de-acasă.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!