Cum te privește ea...
Ca și când ar fi prima și ultimă făptură care te-a privit vreodată. Pășește ca pe un butuc aruncat peste un vulcan cu o siguranță halucinantă. Se oprește ca și când s-ar fi dat jos de pe un cal negru, își ridică fruntea și te privește. Aluneci în ochii ei,te prinzi de gene, te scufunți în iris, săruți corneea, adormi și te trezești la marginea pleoapei. Te prelingi cu o lacrimă doar ca să stai din nou în fața ei.
Ea zâmbește. Doar tu știi că se preface. E doar un gest menit să te descurajeze, să te îndepărteze. Zâmbește ca și când ar lovi cu pumnii în pieptul tău, te-ar izbi de ziduri, ți-ar mușca mâinile, pentru ca mai apoi, să alerge pe scări cu viteza unei iluzii. Dar o vezi nemișcată, zâmbind și tăcând. Ea știe să tacă și să te privească. Așteaptă să te pierzi, doar ca să se simtă încă puțin femeie. Când vorbește ți se pare că numele tău în vocea ei sună altfel și te sperie că o să-l uite, până când îl rostește din nou, ca te sperii din nou.
Ea pleacă și în treacăt îți atinge umărul și muriți puțin amândoi. Stingi o țigară de palmă și te uiți minute întregi la mână. Existi. Și cu tine există toate gândurile despre ea din mintea ta. Dar care ea? E liniște. Mult prea liniște.Toți caii au trecut prin lavă.