aici nu mai locuiește nimeni

priviți templul acesta, acum e gol,
și până și umbrele mă ocolesc

cândva eram plin de viață, soarele mi se scurgea printre degete
creionându-mi ochii, buzele, neliniștile și întrebările
dar zilele zburau rupând așchii de suflet
împutinându-mă până la dispariție


o pădure de portocali

sufletul meu tânjea după primenire
așa că am aruncat toate semințele îndoielii
și din toată sărăcia și uscăciunea
a înflorit o pădure de portocali

cine tânjește după curățenie și puritate
să caute sprijin chiar și într-un pumn de îndoieli