viața mea cum a fost?
o puțulică în rai la-nceput
apoi codană pe plai pe cap purtând
zi și noapte coroniță de vise
ajunsă femeie regulată de toți
părea nimfomană dar eu o cunosc
de dorul mătăuzului nu s-a scăpat
în portcuruți niciodată
fertilă? cum să nu
doar că de la coitul violent
fetușii ei au fost avortați
mamă nemamă cu țâțele pline
fără minunea care s-o sugă
în renunțări și frustrări
o năucă a fost...
viața mea?
un poem scris de alții
nu după consacrate cutume ci dadaistic
urmă ascunsă de spumă și bale
scurse de pe bot de coioți
șacali hiene câini vagabonzi
și de mama dracului ce alte dihănii...
viața mea?
un chibrit cu fosforul ars fâsâit
zvârlit de dumnezeu neglijent
în bătătura propriei indolențe...
fac fețe fețe și-ar trebui să mă-npac
cu gândul că totuși e-o chestie bună
par la naiba normal
cu fizic psihic instincte OK ce mai
un veritabil ion catalizator
în chimia clipelor care curg dar nu
între mine și tine stimabile domn
e o uriașă diferență
drumul tău e-asfaltat
al meu o potecuță cotită mereu
printre dudăie de parcă
un șarpe hăituit se târâie pe-acolo mereu...
acum?
acum mă întreb dacă sfârșitul e ici ori departe
cine am vrut cine sunt și ce-oi mai fi
și așa mai departe
că toate au fost și sunt cam de-a-n ulea...

misterioasele unde sonore captate din univers
nu sunt altceva decât reverberațiile
râsu-plânsului meu (poate și-al tău?!)
ecou întors de spatele lui dumnezău
zău zău zău...