M-am gândit să tac şi am tăcut
Până când n-am mai putut
Cu bila albastră cât urechile acului
Şi credinţa cât boaba de muştar
Niciodată, nimic nu e-n zadar
Fiecare gest contează

În nările calului meu sunt toate miresmele Crişului Alb
Calul şi călăreţul fac trup comun în alergare
De când era mânz el ştie drumul spre mare
Pe urmele noastre trecutul ne ajunge din urmă
Trece pe lângă noi şi ne-o ia înainte, prin viitor
Din gânduri în rânduri şi înapoi
Printre rânduri, prin decor,
Ocolind canapele de pe vapor
La voia întâmplării şi la inspiraţia clipei
Acolo unde cântă privighetoarea
De unde se vede marea din inima mea
Pornesc motoarele memoriei...

De lângă Statuia lui Ovidiu, metaforic, vă salut
Pe voi aceştia care, pe vaporul vieţii, aţi făcut înconjorul lumii
Oriunde-aţi fost niciodată n-aţi uitat de unde aţi plecat
ŞI nici oamenii pe care i-aţi lăsat acasă

“Cântăreţul Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent"
În Tristele lui, de pe Terasa lui Herimon, scrie
"O, tu ce treci pe aicea, dac-ai iubit vreodată
Te roagă pentru dânsul să-i fie somnul lin.”

Mai ales în pictură, fiecare gest contează
Acolo unde o pipă, o pălărie albastră, un cercel de scoică
Un manechin din lemn de gutui
Un motan, precum Picasso, prieten cu lumea
Dar mai ales Măgarul lui i la i
Dorra, Dorruţa, Ponna şi cu Remmy
Dau viaţă-n pânzele albe...


Sub pălăria albastră stau gândurile în tăcerile albastre
Dau de ora dimineţii când un bard
Tăia din clipă trei bucăţi de Infinit
Împărţind din rest fărâme de alin desăvârşit
De era doar atât n-ai fi ştiut
Cum este cântecul mării pe Stradela Vântului
Când plouă cu soare şi curcubeu
În amphiteatrul de piatră e sărbătoarea măslinului
Umbra florilor de salcâm, în caldarâm
Face rădăcini pietrei unghiulare
Cu viaţa din soare…


Marea-i acolo unde-o ştii
În spatele unui deşert
Care anul acesta
S-a umplut de maci sălbatici




Constanţa, Duminică, 19 Decembrie, 2021