Habar n-am să sting cu cerneală o iubire
d-aia normală
plină de fatalități biologice
aproape un jaf sufletesc
făcut cu unelte deformate
distanța
timpul
o iubire pe care o lipeşti pe pereții blocurilor cenuşii precum pâinea lipită de Dali pe pereții muzeului Figueras
urlând că pâinea aceea te vindecă de rațiune
că e aristocratică
estetică…
ziua scârție înfiorător
și gândurile devin o non religie ce nu promite mântuirea
doar apocalipsa
te cercetez in rem
ca pe-un păcat împotriva scepticismului
și te doresc
orgasmic
doar pentru a putea să te pierd