am pornit la drum cu răsăritul pe umărul stâng
căutând să găsesc tărâmul sortit
așa mi-a fost visul trezirii într-o dimineață în care
sora mai mare plângea
mama plângea și ea
iar fratele mai mic se juca cu un fir de cer
strecurat prin fereastră

încotro se află cartea nescrisă
acolo să-mi aflu cuvintele și legea dorului
pe care îl port ca pe un semn de jar stins în carne
să știu și eu
când se dezleagă blestemul
după cât timp se prescrie uitarea
pe umărul stâng când va sta cucuveaua
care a înghițit soarele

acolo să-mi fie chemarea
doar timp să-mi lase să merg înapoi
de unde-am plecat să-mi îngrop jalea
ce-o port înfășurată-n ștergarul din care
s-a risipit demult mirosul de pâine