te duci pe deal, la început de iunie, și te întinzi în iarbă.
așezi palmele să atingă pământul, să-i simți pulsul rece
și, prin ele, să se scurgă din tine uimirea și,
neapărat, îți ceri iertare locului pentru asta!
apoi, privești cerul pătat cu albul de nori
până când simți că, dacă ai întinde mâna,
ai putea să modelezi spuma aceea pe pânza albastră;
în mintea golită lași să ți se cuibărească sunetele toate.
așa să faci atunci când vrei să fii doar trup.

aduni, aduni, aduni...
cât te-ai fi lăsat de fumat, de băut
și nici vacanțe;
fără abonament la tv, nici la internet
(că ai prins o șmecherie cum să afli parola la wi-fi de la vecini)
și becuri pe led.
ce să mai...
aduni la greu și lași testament
să te bage într-o capsulă cu laptopul tău,
pe care ai salvat tot ce ți-a trecut prin minte,
și să te lanseze satelit în jurul pământului,
să rămâi prin apropiere,
pentru că nici nu prea crezi în lumea de apoi
și nici în alte lumi.
asta faci dacă vrei să fii netrup.
adică, chestiunile toate la un loc:
ființă, energie, spirit... alte alea.