a învățat să iubească lemnul
într-o iarnă și-a vândut casa
să trăiască într-un iglu
în fiecare primăvară urmărind
drumul zăpezilor tot mai sus
peste fiecare bucată de lemn își trece palmele
într-o apăsare grea toate așchiile
îi pătrund în carne mângâieri
păstrează un ritual înainte de a lua
crusta luminii modelează lemnul jupuind
straturile cad până când fotografia
tremură deasupra zăpezilor soarele alb
a săpat demult morminte adânci
în ziduri reci printre lemne
chipurile au păstrat zâmbetele calde