am ales cuibul ca semn de carte
într-o poveste în care zăpezile s-au topit
eu încă mai cred în finalul fericit
nimeni nu mai aleargă
și focul din vatră s-a stins
ramurile au pătruns pe fereastră
doar vântul mai zboară
între noi se așază ultimul rând doar cu a fost...
fără va urma

atârnă de pervaz un cântec
rămas de la pasărea care ne purta
rând pe rând printre nori
tăcută este melodia noastră
și se prelinge peste podea
într-o buză crăpată
se-ngroapă

primești să mă joc în părul tău
calde aripi îți cresc
îmi place să cred că fiecare om
mai poate zbura