agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 756 .



Calul mecanic aducator de zambete
personals [ Thoughts ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ska ]

2005-09-27  | [This text should be read in romana]    | 



Stația de tramvai e ca intotdeauna plină. Plină de oameni. Imi cer scuze, dar alte mamifere bipede nu am identificat. M-a pufnit râsul într-o zi, gândindu-mă că s-ar putea ca pe toți acei oameni să-i cheme Ion și Ioana. Sau Dan si Hortensia. Frigul imi plasa grijuliu adeziv intre masele, dar eu radeam. Mai bine sa fii fericit si prost, decat intelectual, dar vesnic melancolic. Eu una nu-mi pot imagina cat de intelectual poti rationa la ora sase si jumatate dimineata, cand frigul isi face plimbarea matinala pe sub haine. Abureala de pe geamul tramvaiului imi zambeste intr-un mod tamp dintr-o fata vesela trasata probabil de degetul unui calator caruia i-a murit soacra. Si care se intoarce de la petrecere.
Tramvaiul se pune in miscare si asteapta a fi traversate distante ce par gargantuelice; acele distante petrecute in compania dulcelor zgaltaituri ce se consuma parca in ciuda calatorului zgribulit si vag neodihnit... Apoi, tramvaiul se opreste intr-o statie oarercare, dar insemnata anume. Urca incet, dar grabiti, alti Dani si alte Hortensii, care-si fac loc, intr-o maniera politicoasa, cu ajutorul coatelor si al vorblor romanesti de bine. Vatmanul, care a fost insusit cu nobila indatorire de a ne transporta adanc in inima afumata a capitalei, sau din contra, departe de aceasta, reincepe programul matinal de inviorare. Indruma voios calul mecanic pe soseaua de fier a acestuia, piperand calatoria mult prea relaxanta cu zdruncinaturi aducatoare de cuvinte de lauda si de voie buna.
O Hortensie de varsta respectabila se dezechilibreaza la o oprire-fulger neplanificata, lovindu-ma din accident cu bastonul intr-unul dintre genunchi. Dupa comentariile de rigoare adresate RATB-ului, doamna imi cere scuze. Eu afisez un zambet demn de iubitul nostru fost lider de stat, incercand sa nu numar in gand pietrele ale caror compozitie genunchiul meu le-a gustat. In repetate randuri.
Dupa o alt statie, un domn in camasa bleu se posteaza tacticos in fata mea si-mi vantura pe sub nas o legitimatie. Incep a ma cauta prin buzunare, ratacindu-mi mpentru o clipa cumpatul in probabilitati negative. In sfarsit, gasesc. Gasesc acea hartiuta perforata, care anul acesta se imbraca in culorile roz pal si siclam. Gasesc acel mic document care imi permite sa ocup acel loc din acel cal mecanic. Neputand sa ma abtin de la un alt zambet inflorit de imaginatia mea, ridic triumfatoare hartiuta cu irizatii roz deasupra capului. Acel Dan in camasa bleu imi inapiaza micutul document, dupa o scurta inspectie, balmajind cateva cuvinte de multumire. Si iar zambesc prosteste. Pentru ce imi multumeste? Pentru ca i-am prezentat acea aparent nesemnificativa hartie? Imi multumeste ca l-am salvat de la ostenitoarea obligatie de a-mi caligrafia o alt hartiuta, de data aceasta una care mi-ar fi permis sa ocup acelasi loc din acelasi tramvai, insa in schimbul unei suprataxe? Sau imi multumeste ca m-am abonat la Societatea de Cai Mecanici? Mi se rascoleste memoria, in cautarea acelor sacosi de plastic pe care se gasea tiparit Thank You for Shopping Here. Razand, mi-l imaginam pe acel Dan cu camasa bleu pe care troneaza cuvintele Thank You for Using Cai Mecanici. Legally.
Ori poate stimabilul imi multumea pentru ca am ales neindoielnicul comfort al unui scaun rece, metalic, ingesuit intr-o masa compacta de oameni? In cazul acesta, ar fi trebuit sa-mi ceara scuze. Ori poate acel Danut, mandru de camasa lui bleu, imi multumeste din politete. Ca a indraznit sa ma tulbure si sa-mi ceara abonamentul spre verificare? Pentru ca a indraznit sa se indoiasca de calitatile mele de cetatean onest, indraznind sa presupuna ca as putea sa umblu cu blatul? In momentul acela, I-am multumit Celui de Sus pentru ca mi-a dat posibilitatea de a-mi achizitiona un abonament la cai mecanici, dupa o intraga vara petrecuta pe torturi...
In sfarsit, dupa o calatorie ce a insumat zece statii cu exactitate, tramvaiul isi afla capatul. Imi intrerup firul filozofelilor matinale, taindu-l cu foarfeca si apoi innodandu-l. Surazand, ma asigur ca voi reveni la acel nod filozofal, cu intentia de a-l desface si a-l descurca pe drumul de intoarcere.
Ma ridic de pe scaunul verde de metal frigorific si pasesc amar pe urma celorlalti viitori fosti calatori, catre usi. Abia acum se face loc in tramvai, abia acum aerul devine respirabil. Multumesc pe aceatsa cale acelor stimati calatori care se inghesuie, uneori intr-un mod mai neortodox, in tramvai, tinand minte ca ii va duce acolo unde au nevoie, dar care uita de lucruri esentiale, cum ar fi apa, sapunul si deodorantul.
Ma pufneste iarasi rasul, in prima etapa a coborarii. Ironic observ ca deasupra unei usi prin care Danii si Hortensiile se manau unii pe altii sa coboare,sta atarnata o placuta. Placuta striga muta: "URCARE". Eu, o alta Hortensie neinsemnata care isi asteapta rabdatoare randul la descalecatul calului mecanic, pun in sfarsit piciorul pe asfaltul solid, dar peticit de gropi. Asfalt care, spre usurarea mea, nu se va mai zgaltai si nu va mai contine o concentratie ridicola de oameni pe metru patrat. Zambesc catre birjarul tramvaiului si, fara a purta o camasa bleu, ii multumesc pentru portia dietetica de ras sanatos pe dimineata aceea. Si pentru o alta calatorie de neuitat.

Macar rasul mi-a mai ramas...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!