ea locuiește în mansarda cu ferestre spre nord
în pridvor are o mușcată sfielnică roșie cu gene lungi
care-i dictează diminețile
une lettre d`amour
o scrie încet cu litere înclinate spre dreapta
mon cher petit amie
tu ne m'écris pas je ne te vois plus
tu ne viens jamais
apoi o privește naiv
își piaptănă părul în culoarea mierii
își pune inelul cu piatra ovală
întoarce oglinda spre miazăzi
și-l cheamă pe nume pe silaba din mijloc
douce et tendre

el nu se întoarce niciodată

după-amiezele încep de la zborul fluturelui
ea cântă la pian erik satie
avec une tristesse rigoureuse
nu se gândește la nimic
poartă la robe rouge de la ultimul banchet
îl așteaptă pe cel nevenit neștiut
și orele trec în cercuri albe
multe cercuri
albe

ea desenează constelații pe șevalet pe-un sfert de cer cu soare
la belle excentrique în arpegiu alb-negru
lasă ușa deschisă spre grădină
dar nu apare nimeni niciodată
zâmbește cuiva nevăzut își pleacă fruntea pe brațe
și tace în
preludiu la două mâini fără partitură cu
gândurile înnodate la spate
acolo strigătul nu
nu se aude

ea locuiește în pavilionul cu umbre
știe mersul stelelor
face păsări din hârtie chinezească le suflă aripile spre nori
și nu se îndoiește de nimic niciodată
doar spre amurg își întinde mâinile spre marginea lunii
și-ascunde plânsul în pântecul ei moale
plâns fără vise

ea stinge pe rând candelabrele așteaptă ploaia
își udă tâmplele cu apă de trandafiri
umple paharele
blanche champagne pe fundal de catifea
dantelă veche arome de fleur de lys
și dansează singură în odaia cu ferestre spre nord
cu sufletul strâns în brațe
irepetabil șoptit

la valse sans regrets