agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-17 | [This text should be read in romana] | Cum m-am născut ca autorul „TERORISTUL CUVINTELOR†- Când m-a adus barza, am crezut-o cioară, pentru că era noapte unui Cutremur feroviar. Mai întâi cerul a fost verde, cu dungi urât-mirositoare, aÈ™a-l vedeam eu dintre buruienele pe care le voisem plapumă. Avea dungi urât-mirositoare, de la sfertul de sfeclomicină supt cu biberonul. Și pământul îl vedeam roz, cu pete de tot felul: galbene, de la razele de lună rătăcită printre niÈ™te nori vagabonzi, devenite violet, ca frunzele copacilor clătinate de aburii rachiului ingurgitat pe stomacul gol. Casele picherului, È™efului de staÈ›ie È™i telegrafistului, toate făcute după acelaÈ™i tipar se pupau, apoi se îmbrânceau, se ascundeau după pomii din fâșia de livadă apărată de pofticioÈ™i de un zaplaz străjuit cu trei rânduri de sârmă ghimpată. Dulăul cel chior al picherului urca urlând pe pereÈ›i până la acoperiÈ™, trecând de la o casă la alta. Liniile ferate se curbau ca niÈ™te È™erpi È™i se chinuiau să sugrume pomii fructiferi, dar vântul le trimitea la loc. Fierătaniile se enervau È™i săreau unele peste altele, răsturnau niÈ™te vagoane de marfă, pe care le tot fâțâia prin faÈ™a celor trei clădiri. M-am întors cu spatele spre râu. Și apa se ridica pe niÈ™te picioare nevăzute, ca È™erpii, se unduia, se apropia de mal, trecea peste vârfurile copacilor È™i-mi È™optea să mă feresc, pentru că vrea să-mi facă baie. Copacii i se plecau, sărutându-i cu vârful crengilor unda albăstrie. Plecăciunea a fost prea mare, sau vicleana apă i-a tras de crăci în adâncuri, nu È™tiu, eu i-am înjurat pentru că-mi arătau fundul mustăcios al rădăcinilor negre. Din adâncuri au ieÈ™it pe mal bivoli de apă, care mi-au udat picioarele. Râul era la cinci-È™ase metri mai jos de pământul din jurul gării. Am crezut că tot È›uică-mi face figuri, ori că visez trăsnăi, dar mi-am pipăit picioarele ude. De pe pânza cu care eram învelit, stropi de apă săreau pe buric, pe față, în ochi. Iar m-am întors spre case, spre linia ferată. Nu Vedeam nici un tren, dar mie mi se părea că mai multe garnituri trec prin sau peste mine. Lângă casele ceferiÈ™tilor erau magazii-coteÈ›e È™i hambarul de scânduri unde dormeau sezonierii. Mi-am È™ters ochii, mi-am tras trei palme, degeaba, din magherniÈ›e au început să zboare bucăți de scânduri, lemne, orătănii, care se opreau în pomi, cădeau pentru a face construcÈ›ii fanteziste, năstruÈ™nice. Comand minÈ›ii să se limpezească, dar mă simt bombardat sonor de imagini vizuale pe care nu-mi vine să le cred reale. Cărămizile coÈ™urilor se lovesc de scândurile făcute mormane. Lemnele se izbesc de sticlele geamurilor È™i le fac țăndări. Firele telegrafului È›iuie È™i se lovesc de olanele acoperiÈ™urilor care devin covor zburător, pentru ca ajunse în curte să se sfarme, să se amestece cu scândurile, cu niÈ™te coÈ™uri de răchită, cu doage de butoaie sfertuite. Cele 31 se litere din alfabetul nostru nu mă ajută să fac cuvinte care să definească ce văd ochii, ce aud urechile, ce simte nasul, ce pipăi, dar nu pot accepta că este È™i realitate. Văd È™i câteva limbi de flăcări diformate de obiecte, de frunze È™i crăci., micÈ™orate, ascunse. Nu mai aud nimic, urechile È›iuie dureros. Simt concret că de undeva, cineva trimite spre mine valuri de negreață, întrerupte, sfâșiate de flăcări ocazionale, strivite de olane, de scânduri, străbătute de păsări, de câini, de purcei, fiecare manifestându-se sonor È™i dinamic. Ceva sau cineva mi-as dat una peste moacă. Am văzut stele verzi, am vrut să le număr,È™tiam să fac asta încă din burta mamei,apoi n-am mai È™tiut nimic de mine, până ce a, fost trezit în palme, doi mă trăgeau de sub plapuma de scânduri, È›igle È™i crăci rupte. - Mai trăieÈ™ti? - Nu, răspund. Mai primesc o scaltoacă peste ochi. - Nu mai da, dobitocule, mă doare. Mă scutur. Careva face cercuri în jurul meu cu un felinar. - Mă vrăjeÈ™ti? Primesc un picior în fund. Mă întorc să ripostez. - N-are nici pe naiba! Heei, veniÈ›i repede, strigă careva dinspre case. Þipă un copil. Mai mulÈ›i licurici de lumină mă scot din negru: o piramidă neregulată, improvizată, pe care braÈ›e negre o demolează cu grijă! - E prunc, È›ipă careva. Trage cu grijă. - E gol! - E ud! - Olei, e proaspăt fătat! Ee… E pe naiba! Nu mai trage că-i rupi maÈ›u-măsii! ÃŽncet, omule… Mâini multe desfiinÈ›ează grămada. Careva mă trage de picior, altul vrea să mă ridice, un felinar luminează o gură strâmbă, din care se mai scurge sânge. - CăutaÈ›i ceva să tăiem buricu’… Ultima amintire din prima zi era fâșâitul unei seceri pe buric. Un telefon de cinci ouă Alou, alou, alou, tu eÈ™ti cel mic a lu’ Toader a Mizei, învățător -Eu, dar sunt profesor. Cu cine vorbesc? -Cu eu. -Al cuie eÈ™ti măi tu-eu È™i de unde vorbeÈ™ti? -De acasă de la mine.. -Aha, dar ai cumva È™i un nume? - Ce, nu mă cunoÈ™ti după glas? Sunt Găină, poÈ™taÈ™ul. - Să trăieÈ™ti măi nea Găină, despre ce este vorba? -M-a rugat măt-È™a Miza,să-È›i telefonezi că să vii urgent acasă, că lui MoÈ™ Toa trebuie să-i sapă groapa. Gata convorbirea, că trebuie să vorbesc numai de cinci ouă. Am împrumutat niÈ™te bani, am luat primul tren spre casă. ÃŽnchipuiam mintal situaÈ›ii care să-l ducă pe tata aproape sau chiar pe ultimul drum, fiindcă este posibil să nu-mi fi spus că s-a dus…Găină-mi telefona la 2-3 luni ca să-mi spună că mama sau tata mă rugau să le mai trimit „vreo doi baniâ€. Sau în cazuri de forță majoră, ca atunci când s-a îmbolnăvit mama : „MătuÈ™a Miza-i cu gălbinarea la spitalul din târgâ€. Sau când le-a murit porcul:â€Pesta l-a luat È™i pe Ghiță al vostru. Nu ne ajung bani de altul. Vezi ce poÈ›i face!†De la gară trebuia să merg patru km pe jos. Era aproape de miezul nopÈ›ii când transpirat, frânt de oboseală am urcat dealul spre casă. De undeva se auzea distinct:â€Cine-a pus cârciuma-n drum, Acela n-a fost om nebun…†Recunosc vocea lui nea Cârjă. AÈ™tept È™i nu mă înÈ™el. Continuă: „Noi am pus-o în grădină, Cine-i de rând la vecină? Ia mai dă o tescovinăă!†Intru, mă uit pe geam.Ca de obicei: mama plânge È™i mestecă mămăliga. Cei mici, probabil că au fost bătuÈ›i, se È™terg È™i ei la ochi È™i-È™i scriu temele. ÃŽn fundul grădinii, de unde se aude cântecul, acolo îi place tatei să-È™i cinstească prietenii, lângă gardul de spini, care ascunde o vale prăpăstioasă, cu tufe de rugi, urzici È™i scaieÈ›i, care se termină în Pârâul Mătasea BroaÈ™tei.. Pun sacoÈ™a sub È™opru, urc. Tata cu prietenii lui: Cârjă, „Procurorulâ€cel care face rost de È›uică curată, care le cântă, dar nu plăteÈ™te niciodată. Papuc, È™eful de echipă, afon, îl îngână. Nici el nu plăteÈ™te, le pune puncte mai multe la ziua –muncă. Al treilea e Dârlea, agentul fiscal. Și el îl bea pe tata, n-am aflat niciodată cu ce-i este obligat (tata) față de el. -Alta la rând, strigă Cârjă È™i stoarce sticla în paharul tatei. Ce facem, găzdoiule? - Scoate-o È™i pe ultima. Trebuie să pice acasă feciorul, È™tii că-mi trimite lunar pensia-de pahar… - Vezi, mie nu mi-a dat prin gând să dau din craci ca să fac sponsori pentru arsura din gâtlej… -Dă, pronunță rar vorbele tata, semn că-i atins bine, fiecare-È™i foloseÈ™te capul cum poate… Tu dai din coa-ate… -Și trage foloasele, hohoti Dârlă. - Poate, zic eu, îl iau pe agent de picioare È™i-i fac vânt printre spini în vale. Cârjă dă să se scoale, pesemne că È›uica i s-a lăsat în vine, nu reuÈ™eÈ™te, bâlbâie: - Pe mine nu, eu…nu, ei… ÃŽl învârt odată în aer È™i-l trimit după încasator. - Tinere, se ridică în picioare Papuc, nu uita că eu sunt aici ca autoritate! Dă să mă ocolească, se apropie de gard. Cu un brânci îl trimit peste ceilalÈ›i. -Ce faci, flăcăule? -Bine, mersi, tată, zic È™i-l apuc È™i pe el de picioare. - Băââ, eu te-am făcut, eu te omor! -Și cine-È›i mai da bani de È›uică? Dacă nu te arunci peste ei, ca să le È›ii de urât, ca să nu te vâr în păcate…. deocamdată te-am înțărcat. Nu mai dau pe acasă până ce nu aud c-ai terminat-o cu pomanagii ăștia, cu paharul. Alege. Tata n-a ales, cinci ani n-am mai dat pe acasă. A murit Cârjă, s-a îmbolnăvit Papuc, Dârlea s-a lăsat de pahar, tata nu... a uitat niciodată ceea ce el numea „tentativa de asasinareâ€, deÈ™i zicea că m-a iertat. IDEALIȘTII Ne Alexandru, ceasornicarul, m-a rugat să-i spun, Nealex „Rugăminte pe care o fac numai prietenilor.AÈ™a m-a botezat o nepoată, aÈ™a-mi zic toÈ›i intimiiâ€. Vede pe mutra mea că-s nelămurit. - De la 21 de ani am cunoscut LEX-ul, adică tribunalul. Vreo alÈ›i tot pe atâția ani am fost judecat. Din fericire, îmi place să cred că azi mai judec. Nu vă supăraÈ›i dacă vă pun o întrebare cam banală, v-aÈ™ ruga să fiÈ›i sincer: sunteÈ›i idealist? Am dat din cap că nu. - ÃŽnseamnă că sunteÈ›i fericit, conchide È™i dă drumul la râsul lui deschis, de om tânăr, care mă surprinde de fiecare dată când îl aud, nu È™tiu de ce mă aÈ™tept la un râs molcom, moÈ™negesc. - …am cunoscut o cocoană È™colită la Paris, care avea fată-n casă pe o Florică de la È›ară. Rudă cu mama, servitoarea, de câte ori trecea pe la noi era întrebată dacă este idealistă È™i râdeau ca nebunele, spre nedumerirea mea. Apoi am aflat explicaÈ›ia. ÃŽntrebarea i-o pusese madama È™i înÈ›elegând semnificaÈ›ia, mie nu-mi venea deloc să râd. - Dar È™tiaÈ›i că eu È™tiu ce înseamnă… - Da, domnule profesor, deÈ™i ar trebui să fiu trist, o să vă explic de ce, am senzaÈ›ia că sunt idealist. Vede că mă uit, fără să vreau la doliul pe care-l poartă. - Uneori am impresia că m-am prostit, dar eu nu-s dintre aceia care-È™i strigă durerea amărâtei turturele. Sâmbătă am parastasul soÈ›iei de trei luni. Azi familia unui fost deÈ›inut, Nicolev, mă cheamă la parastasul de 50 de ani, de fapt i-au făcut cruce…Fiul-său, pare mai trecut ca mine. M-a întrebat ce să facă, ar dori să ajungă să pună al doilea opt la cifra vârstei…N-am È™tiut ce să-i spun, în orice caz nu i-aÈ™ fi dorit să cunoască prin închisorile comuniste din Turnu, Craiova È™i Alba, nici măcar să fie martor vizual la chinurile prin care au trecut toÈ›i cei de la Canal, unde eu am stat numai cinci ani…Nici alÈ›i ani buni să tot fie sictirit de Securitate. Și toate astea pentru ce? Am fost È™eful tineretului liberal pe fostul nostru judeÈ›. AÈ™ fi putut să devin È™ef la alÈ›i tineri, comuniÈ™ti, n-am putut. MulÈ›umesc lui Dumnezeu, nu mai am coÈ™maruri noaptea, dar se iveÈ™te câte un fapt care-mi scoate din minte întâmplări peste care m-am chinuit ani de zile să aÈ™tern perdeaua uitării. Ca să nu uit, mă întreb? dacă-s idealist. Nu È™tiu de ce după chestia asta stupidă-mi vine de fiecare dată un chef sincer de râs, care-mi alungă lacrimile. Sunt cam confuz, am uitat să vă explic ce-i cu idealismul acesta stupid. Cocoana de care vorbeam a întrebat-o pe țărancă dacă este idealistă. Florica, normal, a spus că nu È™tie ce înseamnă asta. Concluzia fostei parizience: „Fă, eÈ™ti fericităâ€. Vă grăbiÈ›i? Trebuie să vină fiul acelui Nicolev. AÈ›i fost vreodată obligat să daÈ›i o zi la lopată? - Da Eram la liceu È™i-i cerusem tatei niÈ™te bani, fusesem ameninÈ›at că dacă nu-i duc, nu mă vor primi la È™coală. Lucra sezonier la o balastieră. Mi-a cerut să-l însoÈ›esc. Credeam că va cere de la careva cu împrumut. Acolo mi-a pus lopata în mână: „De câți bani munceÈ™ti, atâta primeÈ™ti. Fratele meu e în spital, e zi de vizită. Trebuie să-l văd. Dacă lipsesc de la muncă, cei de aici nu mă mai primescâ€. ÃŽmi intrase în cap ideea că nu-s făcut pentru munca fizică. Pe atunci muÈ™chii mei erau tot de È™ahist. Menajat de ceilalÈ›i, stropit de vreo două ori cu apă, am rezistat până după amiază. Când supraveghetorul a plecat, eu am leÈ™inat… - Am stat în celulă cu Nicolev. Eram conjudeÈ›eni. Farmacist È™i cadru didactic universitar. Se È™tia că ne duce la muncă, la Canal. ÃŽntreba dacă ar putea face altceva, orice. „Patru generaÈ›ii mi-au transmis oroare pentru munca fizică. AjunÈ™i la Poarta Neagră, i-am văzut pe cei sosiÈ›i mai devreme săpând, unii, alÈ›ii încărcând pământul în vagoane. Acolo ne-a dat È™i pe noi Eram înconjuraÈ›i de soldaÈ›i. Ni s-a spus că dacă trecem de linia lor au ordin să ne împuÈ™te fără somaÈ›ie. După un timp auzim gălăgie:un soldat îl târa de picioare pe Nicolev: -Nenorocitule, vrei să ajung criminal? Să înfund È™i eu puÈ™căria? Să-mi las copii pe drumuri, asta vrei? - Nu, creÈ™tine, iartă-mă, nu… A dat mai departe la lopată. După un timp am auzit un strigăt înfricoșător, am văzut oameni bulucindu-se, goniÈ›i de gardieni È™i soldaÈ›i, dar am mai văzut că dintre linii mă privea Nicolev. Cu un singur ochi, celălalt era o pară de sânge. Trupul, tăiat de tren era mai încolo. -Și-a pus capul pe linia ferată, a spus unul dintre deÈ›inuÈ›i È™i s-a dat mai la o parte să vomite. Doi dintre ai noÈ™tri îl târau, a doua oară de picioare. Am mulÈ›umit iar lui Dumnezeu că nu mi-a poruncit mie să iau capul dintre linii. Spunea că este un idealist, că nu poate să face muncă fizică. Eu l-am crezut… CEASUL MEU DE TOAMNà E vorba despre Ceasul meu de mână, care are o proprietate ciudată: premoniÈ›ia. ÃŽnsuÈ™irea aceasta, uluitoare însă mi se relevă spontan, mai ales toamna! Uitasem È™i de altă năbădăi a respectivei proprietăți personale, de care rareori suntem convinÈ™i că o avem, care-È™i scotea una dintre cele două limbi la mine mai ales după ce am devenit pensionar.(Pe bază de adresă oficială, trimisă cadou la aniversarea celor 62 de ani! Mai speram pe inhibiÈ›ia prin diferenÈ›iere din partea factorilor decizionali… Fecioară fiind, am fost împins în lume după începerea anului È™colar). Atunci, ca È™i acum, mă simÈ›eam valid fizic È™i intelectual .Și nemulÈ›umit cu milionul dictat de grilele absurde ale pensionării de atunci: 33% din salariul ultimilor cinci ani! ÃŽncă din august ceasul meu de-o viață a prins să-mi facă figuri. Aveam altul, dar nu-mi plăcea. L-am dus la naÈ™ul dumnealui, d-l Bădescu. Pentru o consultaÈ›ie de formă, îmi ziceam. Pobeda mea È™i-a trăit traiul È™i mi-a mâncat mălaiul. - Domnule profesor, dar acest ceas este încă valid. I s-a uzat o piesă, pe care momentan, n-o am. Luna viitoare vine odată cu fiul meu din FranÈ›a. Acum ceasul meu cel vechi iar începe să-mi facă figuri. Ba-i cade o limbă, ba părul, ba È™urubelul nu È™tiu care! Pobeda aceasta a fost cumpărată din primul salariu de profesor, în mileniul trecut, pesemne că vrea È™i ea să iasă la pensie, dar ceasornicarul nu se învoieÈ™te! Motivez că e veteran, la cele peste patru decenii de activitate, că a trecut prin Marea Neagră, prin supe È™i pumni, prin înjurături, prin apa de la WC-ul unei instituÈ›ii care avea ambiÈ›ia să mă reeduce, să-mi bage minÈ›ile în cap, nici azi nu È™tiu unde credeau că le È›in, a auzit È™i destule vorbe frumoase de la foÈ™tii elevi, de la unii colegi…. ÃŽl înjur, dar el nu reacÈ›ionează. Normal, nu È™tie româneÈ™te. Popedică o lua razna încă de la început: toată viaÈ›a i-am retezat avansul … -Acesta are arcul tare,, e skulă rusească, cu maÈ™inărie nemÈ›ească, zice meÈ™terul. ÃŽl pup pe limba lui maternă, o face pe-a niznaiul. ÃŽncepe să bâzâie, disting ceva cu Danke shon …Îl scutur È™i aud foarte distinct:oceni’haraÈ™o! Am primit decizia de suplinire. Fantastic, ceasul meu nu mai face figuri! Acum Popedoiul merge. AÈ™ dori să È™tiu ce se va întâmpla în viitoarea toamnă. Drăcovenia va repetă figura? Oare È™i la toamna-toamnei următoare va face la fel?Cum istoria se repetă în multe cazuri, la o adică de ce să nu facă È™i Domnia-Sa la fel? (P)Râse-udo-telegrAmare „Tata în spital. OperaÈ›ie urgentă. Stomac gata de bortilire.†Am dat telefon È™i am vorbit cu nea Găină, factorul. -„L-au dus ieri.. Trebi să se opereze. I-o spus că are … pelitronită, că să vorbeÈ™ti cu doftorul acela de la IliaÈ™u…†Vorbeam la telefon din cabinetul directorului. La ușă, în picioare, aÈ™tepta un părinte căruia-i facem disperat semn să iasă afară. Am strigat în telefon: - Peritonită, nea Găină. Bine-bine, văd ce pot face! Da, da, e tata, închipueÈ™te-È›i că la vârsta mea măcar atâta lucru È™tiu… Mă întorc furios către musafirul nepoftit. -N-am fost destul de clar, omule? De ce nu înÈ›elegi că Mirel al matale poate, dar literalmente nu vrea să înveÈ›e. A declarat, vorba lui, textual. „Eu nu vreau nici să învăț, nici să trec. Să înveÈ›e tata, că el doreÈ™te să fac liceul! Și mama!†În faÈ›a clasei a spus, la care i-am declarat, È™i am rugat să scrie:â€Dacă nu învăț, nu voi trece clasa.â€A scris, uitaÈ›i foaia;â€Doco nu îvot, Voi, nu eu, trec closo!†În clasa a IX-a È™i nu È™tie să-l facă pe a, nu pune setila pentru „țâ€. -Și eu tot aÈ™a-l fac pe a È™i sunt È™ef, am grade, bine-mersi. Are dreptate, de ce să înveÈ›e toate trăsnăile acele despre mincinoÈ™ii care-È™i zic scriitori? Nici eu nu le È™tiu… -…și sunteÈ›i È™ef, bine-mersi, nu? -Da. _ Nene Varză, pricepe că a trecut un sfert de secol de când lumea s-a schimbat, că È™colarizarea este obligatorie, că… - Știu. Tot n-o să înveÈ›e, pentru că el mai este È™i feciorul nevestei, cea care cântă în casa mea. Nu mă, ci vă repet, ar fi mai bine să găsim o cale…Vreau să vă ajut, plătesc. Apropo, È™tiÈ›i că nu învață nici la celelalte obiecte, acolo de ce a trecut? VorbiÈ›i È™i cu soÈ›ia, trebuie să aveÈ›i nevoie de ceva-cumva…tablă de acoperiÈ™, lemne de foc, o butelie, frigider… - De toate astea È™i de multe altele am nevoie, dar află matale că nu-mi place să fiu ameninÈ›at, că am înregistrat discuÈ›ia noastră. Uite reportofonul, vrei să asculÈ›i? - Vacs! Petru cine am eu în spate…să È™tiÈ›i că cei din familia Varză nu se dau bătuÈ›i. VreÈ›i să vă dau È™i asta în scris? -Hai să fim logici, raÈ›ionali. Are două note de trei. Crezi că o să-i dau un nouă? - Merge È™i cu doi de opt, chiar È™i È™apte, prin rotunjire. - Teza e tot de trei. Uite, îi dau patru… - Tovarășe director, repede, în curte unui elev i s-a spart capul! Am ieÈ™it din birou, curtea pustie. Un elev dispărea la capătul culoarului. Intru repede în birou. Părintele tocmai vâra în sân un caiet. Era cel de teză al odraslei sale. -Pune, nene caietul la loc! Și foaia cu teza. - Am înghiÈ›it-o. Chem secretara È™i un coleg care se afla pe sală. -Și ultima discuÈ›ie am înregistrat-o. DaÈ›i teza sau o declaraÈ›ie cu cele întâmplate? Scoate foile ghemuite din buzunarul de la spate al pantalonilor.. Râde: -Deja am găsit ceva. Și fiindcă aveÈ›i martori, punem pariu că-mi treceÈ›i fiul? Acasă-i spun soÈ›iei de telegramă. Vreau să i-o arăt, n-o găsesc, îi relatez È™i discuÈ›ia cu părintele elevului. -Cred c-am uitat-o printre teze. O caut mâine. Am uitat de telegramă. Peste două săptămâni mă trezesc cu mama la noi. Fără să mă anunÈ›e, lucru acesta nu s-a mai întâmplat niciodată, aÈ™a că am rămas cu gura căscată. -Taică-tu-i bine. OperaÈ›ia a reuÈ™it, să-i mulÈ›umeÈ™ti creÈ™tinului ăstuia. Eu o să-l trec în pomelnicul familiei. Dacă nu-l operam luna aceasta, caput, înÈ›elegi băiete? Eu zic să-i pupi mâna… ÃŽn spatele ei apare rânjind Varză, cărând niÈ™te sacoÈ™e. - Nu-i nevoie, mătușă. Noi avem o altă înÈ›elegere, nu-i aÈ™a, domnule profesor? ÃŽnghit cu greu È™i în sec: -Nu înÈ›eleg…cu aÈ›i putut… - Poate trebuia să vă spun că deÈ™i nu am ochii albaÈ™tri, fac parte dintre acei băieÈ›i pe care voi îi credeÈ›i răi. Nu-i aÈ™a că v-aÈ›i înÈ™elat? -Și dacă tot nu-l trec? -Nici o problemă pentru mine. Am È™i discutat cu È™efii matale varianta. Va da corigenÈ›a cu altcineva È™i tot va trece. Dă-i Cezarului ce-i al Cezareei È™i invers!†Prietenul meu, Liviu, este un scriitor. Cu două cărÈ›i. Dar È™i un om cu o mare È™i bogată imaginaÈ›ie. La ultima „ședință†a membrilor AsociaÈ›iei noastre, după ce s-au băut trei litri de vin ne-a întrebat: - „Ce È™tiÈ›i de Cezareea?! Ce nume frumos, mi-am zis atunci când am auzit cum o cheamă pe viitoarea colegă. - Dar să-i vezi boiul! Pletele, buzele, ochii! ÃŽÈ›i vine s-o înghiÈ›i cu fulgi cu tot! Remarca a fost a directorului, un ardelean casnic, venit aici după nevastă-sa, invidiată de toate cucoanele È™i înjurat în aceeaÈ™i proporÈ›ie de bărbaÈ›i. - Vrăbioul mălai visează, aruncă doamna Menodora, văduvă la 44 de ani.ÃŽi ziceau Meno, prescurtare de la alt cuvânt. - Eu cred că dânsul s-a gândit mai degrabă la o anume păsărică… - Numai la prostii vi-i gândul vouă, bărbaÈ›ilor însuraÈ›i. -Crede-l tanti, se apropie È™i el de menopauză. - Andro, andropauză, păcătosule, mi se adresă doamna È™i iese mustăcind a râs. HaideÈ›i la careu! -Este felul de gustărică didactică pe care nu-l prea agream, am avut din cauza acestui ghiveci câteva indigestii afective, aÈ™a că m-am înfundat într-un fotoliu, cu gând să citesc revistele literare. - Bon jour, îmi susură în ureche o muzică de vocale È™i consoane rotunjite, dulci-parfumate, unse cu ciripit de privighetoare È™i spălate cu zefir de luna mai. - Bun să-È›i fie auriculul drept, depozitarul sentimentelor de dragoste al inimii… Restul vorbelor mi s-au blocat în cavitatea bucală, oprite de glosa care mi s-a pus invers. ÃŽn faÈ›a mea s-a postat cea mai È™i foarte È™i ultra reuÈ™ită creaÈ›ie omenească blondă, care mă È›intuieÈ™te cu trei kilometri de privire noptatică, trup de viespe, picioare incomensurabile. Mă scutur, urlu, ca trezit dintr-un coÈ™mar: -Piei, Nălucă! Urletul meu n-a derutat-o decât o mână de secunde., după care È™i-a îmbrăcat faÈ›a într-o imensă pânză de lumină, zâmbet È™i încântare. -Sunt Cezareea, venită pe catedra doamna matale. Să vă trăiască fetiță È™i să mai faceÈ›i un băiat, nu È™tiu de ce, dar cred că o să-mi placă la È™coala aceasta. Câți bărbaÈ›i?... -Hapciu, strănut È™i definesc interjecÈ›ia afectivă cu cele trei consoane, două vocale È™i o semivocală, scuzaÈ›i, dar eu fac alergie la blonde. -Mai schimbă placa, o aud pe madam Meno, care ne urmărea din cadrul uÈ™ii. - Și s-o pun pe cea a È™efului? Să-i spun că aÈ™ înghiÈ›i-o cu creÈ›i cu tot? - GlumeÈ™te, dragă. Hai să-È›i fac cunoÈ™tință cu cavalerii din È™coală. Cine mai È™tie, poate că după botez, facem È™i o nuntă… ÃŽl vizează pe tăntălăul de fii-său, gândesc È™i oftez. E tânăr, poartă coadă È™i mustață. Elevul de serviciu deschide uÈ™a: -A spus domnul director să invit toÈ›i profesorii la careu. Ies, urc la etaj, n-am chef să-i văd pe cei È™ase cavaleri, la care aÈ™ mai adăuga È™i duzina de bărbaÈ›i salivând erotic la apariÈ›ia Cezareei. Sună mobilul:sunt chemat acasă. Ne-a venit maÈ™ina cu lemne de la pădure. Când l-am zărit pe fiul doamnei Meno mursecând-o pe fată, mi-a trecut pofta de ea. Această „trecere†s-a accentuat concomitent cu o alte treceri ale Cezareei de la un cavaler la altul, trecere bârfită de doamne È™i bărbaÈ›ii refuzaÈ›i. Nu-mi pot explica de ce am oprit-o, când am rămas într-o fereastră, numai noi doi în cancelarie. -Ca să curm invidia È™i gelozia È™i È™tii matale ce alte sentimente, când eram cavaler mi-am făcut prietene de la alte È™coli. Ce ai?… Nu È™tiu ce mai voiam s-o întreb, probabil ce are de gând…. - Un deget în loc de buric. Și un blestem. ÃŽÈ™i saltă bluziÈ›a. Un degeÈ›el arătător, în loc de buric, îmi face semn să mă apropii. Ca hipnotizat, fac un pas, aud distinct: -Dă-i Cezareei ce-i al Cezarului. Vă aÈ™tept după ultima ora de la seral la semafor. Mă invită la o cafea. Se face comodă È™i-mi arată burtica. Are buricul normal. Râde. -Degetul cel fermecat dispare când stau de vorbă cu un bărbat care-mi place. Mă credeÈ›i, nu, treaba dumitale, trebuie să-i vindec pe bărbaÈ›i de blondele fatale. Cred că mi-a pus ceva în cafea. ÃŽn loc de fraga buzelor văd o secere. Ochii, devin sfoară în care mă tem că dacă-i privesc, mă tai. A dispărut gura. Văd în locul ei o pungă cu multe-multe riduri. Aud o poruncă: -Deschide gura! Vreau să verific dacă stai bine cu dantura! DegeÈ›elul de la buric se apropie de buze, sună mobilul: - Am pus de mămăligă. Mai întârzii? DegeÈ›elul iar s-a arătat È™i mi-a făcut semnul dojanei. Mă scutur. -Domnule profesor, sunteÈ›i tare grăbit? Mai puteÈ›i aÈ™tepta un minut? Trebuie să vină Luky…Ne căsătorim È™i ne-am gândit să vă punem naș… - Ca naÈ™, o să trebuiască să-i văd buricul finei, arunc. -Nici o problemă, zice, se descheie la halatul de casă È™i-mi arată degeÈ›elul, pe post de buric, care de data aceasta făcea semnul „Nu se poateâ€! De când mă È™tiu sunt afon. M-am trezit cântând: „Sulamita, Sulamita, de ce-i fost proastă È™i ai plecat?†- Gata, am plecat, a zis Liviu. Eu am nota cele povestite. Culme-i că, după ce le-a citit a negat totul, ba m-a acuzat că eu aÈ™ fi autorul acestei fantasmagorii. -„AuziÈ›i, domnilor! Cine a mai pomenit fată cu deget în loc de buric?!†Careu, dar nu de aÈ™i! Fiecare om are un ideal de frumuseÈ›e pe care È™i-l doreÈ™te partener de cuplu. Nea Grigore nu-i ceea ce s-ar numi un bărbat frumos. Ba chiar aÈ™ merge pe cealaltă variantă: nas mare, borcănat, buze groase, urechi clăpăuge, o sărăcie capilară supărătoare pentru privire. Careva i-a spus că oul capului său, garnisit cu È™uviÈ›e cărunte, prea lungi, ar fi mai digerabil dacă nu le-ar chinui să-i acopere ceea ce toată lumea È™tie că-i lipseÈ™te: mintea. Surâsul cald, gropiÈ›ele din obraji îl făceau simpatic. Bârfa cu succesul la femei nu mi se părea exagerată, ci mai degrabă o răutate, domnul profesor Grigore, profesional, era unul dintre cei mai apreciaÈ›i din È™coală. La o bere, m-a întrebat ce părere am despre Simfonica Flenciug. Până să-i aud numele în Consiliul pedagogic È™tiam doar că este elevă, că este de origine rromă, dar la obiectul meu nici nu mă supăra, nici nu mă încânta. Atâta tot că la început, când am auzit-o vorbind peltic, nu È™tiu de ce mi s-a părut că se preface. - Am fost într-o brigadă pe judeÈ›, azi n-am servit ore, aÈ™a că nu È™tiu despre ce este vorba în propoziÈ›ie. -Ieri, într-o pauză, a luat-o de plete pe Lily, fata madamei Broască, nepoata… - O să-i dau un punct mai mult acestei „Simfonii dezlănÈ›uiteâ€. Și pe mine odrasla cu nume occidental mă calcă pe nervi. Și? - Și madam Codoi-mojăreață, plastică poreclă pentru o chimistă, a cerut careu…exmatricularea… - Trebuie să recunoaÈ™tem că avem elevi talentaÈ›i în domeniu: apropo, È™tii cum te-au blagoslovit, derbedeii? Cacantdoi. ÃŽmi pare rău că ai fost dat lipsă. După mine a fost un spectacol pe care deocamdată încă nu-l pot clasifica obiectiv. De aceea te-am invitat la o bere. Vreau să asculÈ›i varianta mea…nu È™tiu de ce, cred că lucrurile nu se vor opri aici. Unu. Dimineață madam Codoi a cerut audiență la madam director. Eram la secretariat È™i am auzit-o: „Þiganca asta împuÈ›ită È™i-a luat-o în cap!†- Iar n-a plătit taxa, am întrebat-o, vârând capul pe uÈ™a biroului directoarei. Doi. ÃŽn următoarea pauză sclifosita aia de Lily a venit zgâriată, adusă pe braÈ›e de două putori-lipitori, Madi È™i Dana, de la C. S-a făcut un fel de Consiliu de urgență È™i s-a propus careu, fiecare aducând alte vini asasinei. Eu, întrebat fiind, am zis: -Nu È™tiu de ce, mie mi se pare că prea se cântă aria calomniei xenofobe È™i aÈ™ propune să se pornească de la principiul de nevinovăție… Am fost huiduit de acolitele È™efei, ocazie cu care am aflat că e rudă mama fetei, ba careva a spus că tatăl accidentatei a fost cel care a dăruit-o cu funcÈ›ia …zvon care mi-a trecut cu mult înainte pe la ureche, dar apolitic È™i fără vise „direcÈ›ionaleâ€,n-a constituit pentru mine o informaÈ›ie demnă de reÈ›inut. Trei. Având ore la clasa asasinei, i-am chemat pe elevi la cabinetul de informatică, voiam să fac o lecÈ›ie modernă, cu ajutorul calculatorului. Simfonica lipsea. Careva a spus că a rămas în clasă. Patru. Le-am dat ceva de lucru È™i am plecat să stau de vorbă cu fata. Plângea. Am rugat-o să-mi spună varianta ei. Sintetizând:â€Lily îmi cerea zilnic un pachet de È›igări, ca să mă lase să fumez cu celelalte fete. Azi n-am avut bani să cumpăr. Cele două hahalere, plus altele, m-au È›inut de mâini È™i dat pe mine cu capul de perete. La ea nici sângele n-a fost sânge, iar zgârieturile È™i le-a făcut cu gheruÈ›a personală. Vă rog s-o controlaÈ›i, nu are nici un cucui. PuneÈ›i mâna È™i la mine. Cinci cucuie. La careu, sub pretextul că o mângâi, i-am pipăit scoarÈ›a dovleacului falsei victime, care n-a scos nici un È›ipăt. -Dragi elevi, am spus, e de mirare cum într-o oră hematoamele de nu È™tiu câți metri provocate de o sălbatică lovitură dată respectivei căpățâni aflate sub mâna mea, izbite de un anume zid nu se mai văd, nu mai doare la atingere, cum groaznicele vânătăi de abia se mai cunosc. Regret că am fost nevoit să demontez un ruÈ™inos scenariu, aprobat de onorata noastră conducere. De altfel nu-i de mirare, acum vreo două decenii mama domniei-sale, tot pe funcÈ›ia de herr Direktor i-a învățat pe elevii de atunci să mă huiduie. Atunci ordinul era dat de tatăl unei alte Lily-brânză. Mare activist, mare. Cel care brutalizase aÈ™ fi fost eu. Astăzi fata mamei voia să plătească o poliță de recunoÈ™tință celor care au uns-o È™i ce-o mai fi, om mai vedea. POFTà DE POFTà Doctorul de familie mi-a dat trimitere la specialiÈ™ti de la Policlinicile cu Plată. Am trecut pe la vreo patru, reÈ›etele lor nu m-au ajutat: nu mă ispitea nici o mâncare, nici o băutură. Organismul meu se revolta, dădea afară tot ce-i administram. Urmarea logică: n-aveam nici un fel de poftă. Mă miram È™i întrebam de unde energia de a merge, de a vorbi È™i mai ales pofta de a dormi tot timpul. Cred că am devenit transparent. Ca să scap de compasiunea celor din jur, sub pretextul că schimb aerul, am hotărât să merg la Bucovina, să stau în fosta casă părintească gata-gata să se prăbuÈ™ească, ori la frate-meu, care-È™i făcuse fără voia noastră casă acolo. CămăruÈ›a mea de fost cavaler încă era locuibilă. Frânt de oboseală am sperat că voi dormi mai multe ceasuri. Am visat că asist la un concert de muzică È™oricească. Trezit, normal că n-am mai zărit nici o vietate, dar mirosul È™i murdăria dominau încăperea. Aveam metoda verificată de a scăpa de aceÈ™ti oaspeÈ›i: o strachină, un băț înfipt într-o nucă, pe care sprijineam strachina. O sămânță de dovleac înfiptă în vârful ascuÈ›it. Metoda s-a dovedit efectul. ÃŽntors dintr-o plimbare un rozător chiÈ›căia sub farfurie. -Ce rău È›i-am făcut eu È›ie de mi-ai mâncat tu mie toată pâinea È™i brânza? - Matale tot nu È›i-ar fi priit, aud o voce subÈ›ire. Cum eram nemâncat de multă vreme, nu mă miram să am halucinaÈ›ii auditive. Trebuia să le protejezi, nu? Și-apoi de ce uiÈ›i că asta-i menirea noastră? -Și a noastră este aceea de a vă stârpi, nu? Sau eÈ™ti cumva Șoricelul de aur? -Nu. Eu sunt conÈ™tiinÈ›a ta. - Oha,ohoo, ho-hoho! I-auzi, dom’le unde-mi zăcea conÈ™tiinÈ›a mea! - E rămasă la mine dintr-o altă existență. - Dacă-mi spui că în curând tu vei prelua sufletul meu, mai merge. Poate È™tii că de când a dat necazul peste mine, n-am mai auzit vorbind pe careva de madama respectivă, nici eu nu i-am simÈ›it prezenÈ›a! - Nu-i normal, dacă a revenit la mine? - Să înÈ›eleg că mi s-a terminat stagiul acestei existenÈ›e? - Dacă-mi dai ascultare, încă nu. - Am altă alternativă? - Da. Să mă dai la motanul vecinului. - Și care va fi urmarea? - Nu va mai fi nici una pentru tine. - Ce-i de făcut? CunoÈ™ti sloganul? - Da. ÃŽmi dai voie să plec. Și eu am canon să stau o lună într-o cuÈ™că, aÈ™a că mergi matale la târg, cumperi o cuÈ™că pentru È™oareci albi. Li se mai zice È™i animale de acompaniament. Noaptea laÈ™i uÈ™a deschisă… - EÈ™ti cavaler? ÃŽnsurat? Urmărit de legea voastră? De nevastă, ori de ibovnică? Alcoolic? Consumi droguri? - N-are importanță pentru tine. Ia un pix, hârtie È™i scrie ce mai trebuie să cumperi de la oraÈ™: Zece kilograme de mere ionatane, mari, sănătoase, un mojar, un borcan de 800 ml de miere de albină, una sută grame de seminÈ›e de dovleac, zece grame de sămânță de mărar, o măsură de mirodenii pentru cârnaÈ›i. ScoÈ›i È™i pisezi seminÈ›ele de la mere cu celelalte ingrediente în mojar, le amesteci cu mierea de albine È™i serveÈ™ti câte o linguriță înainte de mesele principale, care vor fi cât mai lichide posibil: ceai sau smântână cu mămăligă. Pofta de poftă care-È›i lipseÈ™te acum o să-È›i revină. - Þie ce să-i aduc de la oraÈ™? - NiÈ™te alune. Apropo, iei È™i două È™iruri de covrigi. După două săptămâni am revenit acasă. Pe masa din bucătărie un pui de È™obolan rodea seminÈ›ele dintr-o grămadă de mere risipite peste tot. - Și tu eÈ™ti conÈ™tiinÈ›a mea? Trebuie să-È›i cumpăr o cuÈ™că? - Nu. M-a trimis È™eful meu să văd dacă ai ajuns cu bine. Pa - Cu cine vorbeÈ™ti, mă întrebă soÈ›ia de afară. -Cu conÈ™tiinÈ›a mea, am spus È™i am râs, secondat de chiÈ›căitul oaspetelui. MÃNÂNCI CIUPERCI! Mănânc. Și-mi place să le culeg, dar valoarea imperativă mă enervează. Astă vară am mers acasă, la Bucovina. An aniversar:45 de ani de când cei 11 studenÈ›i am pus bazele „FundaÈ›iei de sub Oadeciâ€,asociaÈ›ie care intenÈ›iona să-i adune pe toÈ›i fii satului, pe care prin măritiÈ™ subsemnatul am cam abandonat-o vreo trei decenii, iar acum m-am trezit că aÈ™ putea s-o reorganizez, convocându-i în primul rând pe membrii fondatori. Pentru trei am aprins câte o lumânare la biserică, pentru doi la mormântul din sat, unde È™i-au făcut mutaÈ›ie de veci. Două colege-È™i creÈ™teau nepoatele pe alte continente,credeam, pentru că nu mai È™tiam nimic despre ele. Unii au invocat motive legate de sănătate, de probleme financiare, au spus că vor încerca să vină… -La telefon, domnul Dinu, a strigat cumnata la mine. -Banditule, aud vocea cunoscută, la fix zece eÈ™ti pe Oadeci. Te fac o partidă de cules ciuperci! Mi-am amintit că individul avea un noroc chior la ciuperci. Noi treceam la un metru de bureÈ›i, el îi culegea din urma noastră. L-am luat pe frate-meu ca să ne arate locurile unde sunt mai mulÈ›i. Și de data aceasta Dinu aproape că a umplut o găleată, fratele trecuse de jumătate, eu de abia acoperisem fundul vasului. La un popas fratele a cerut voie să-i vadă. - Aoleu, dom’Dinu, ce făcuÈ™i omule? De câți ani n-aÈ›i mai cules bureÈ›i pe la noi? - Vreo zece. De ce? - Toate ciupercile colorate roÈ™u È™i vânăt È™i-au amestecat sporii cu bureÈ›ii sălbatici, multe sunt otrăvite. Numai de hribi suntem siguri. UitaÈ›i-vă la mine:am vreuna colorată? N-avea. Dinu a răsturnat găleata, a ales hribii È™i a dat să-i strivească pe ceilalÈ›i. - Nu. După ce se usucă-i ia vântul È™i-i contaminează pe ceilalÈ›i. ÃŽi duc eu într-o groapă... Dinu a găsit hulubiÈ›e albe È™i hribi È™i È™i-a umplut găleata. Tot el a dat È™i de o ciupercă foarte rară numită Regina-Crăiță cu două picioare. Se zicea că cine o găseÈ™te È™i-i mănâncă pălăria în anul respectiv se vindecă de boală, are noroc… Picioarele, în schimb aduceau ghinion, aÈ™a că Dinu le aruncă. Dinu râdea mânzeÈ™te, cu dinÈ›ii lui auriÈ›i, mari, de cal. AÈ™a făcea È™i când era student. Atunci îl uram, acum l-am privit surâzând: eu nu credeam. Fratele meu ne rugase să-l aÈ™teptăm niÈ›el. Urca greu cu o plasă de ciuperci. -Ce-ai acolo? -Ciupercile „aruncate†de dom’Dinu. Mi-am zis că dacă tot are noroc, de ce să nu culeagă È™i pentru noi o găleată? -Da, dar eu am găsit Regina CrăiÈ›ei cu două picioare. Și i-am mâncat pălăria, na! - Mai bine-i mâncai umflătura asta dintre picioare. Știai că asta-i numită „Bărbăție de regină†și are proprietăți nebănuite? Că dacă fierbi coaja picioarelor È™i o amesteci cu miere te vindeci de orice boală? Drept e că se bea după agheasmă, È™i numai de cei care merg la biserică. De când n-aÈ›i semnat condica la o slubă duminicală? -Nu prea mai È›in minte. - Se pare că de data aceasta norocul i-a surâs lui frate-miu. Apropo, după ce haleÈ™ti ciuperci crude, e recomandat să dai pe gât o duÈ™că de È›uică - Mare pezevenghi eÈ™ti Ioane! De unde È™tii ce am eu în gentuță? - Numai un prost putea purta apă într-o sticluță, când se È™tie că avem izvoare peste tot. Acasă Ion mi-a zis: -Să È™tii că nu glumesc cu picioarele de Crăiță! ÃŽntreab-o pe baba Agripina, -De ce n-o faci tu? -Pentru că eu nu merg la biserică. MătuÈ™a Agripina era doftoroaia È™i vrăjitoarea satului. La ea se duceau fetele să le facă farmece, să fie dezlegate de deochi. La ea a mers mama să întrebe dacă voi reuÈ™i la liceu È™i i-a spus că da. Poate n-o întrebam, dar a trecut pe la noi să-l roage pe fratele meu să-i aducă niÈ™te lemne din pădure. Auzisem că-i tăia lemnele, că-i lucra ogorul, avea baba cea mai bună È™i curată È›uică de prună…mi-a mai spus că Ion o ruga să-l înveÈ›e cum se descântă de deochi, cum să se vindece dacă se tăia cu fierul. -S-a prostit? -După mine e mai deÈ™tept ca voi toÈ›i. -De aceea a făcut trei ani ca să treacă într-a doua È™i tot câte doi pe fiecare clasă? - Pe atunci era legat. Noroc că mă-ta a venit mai târziu să-l descânt de făcătură. Să faci ceaiul, dar vezi să nu pui două linguriÈ›e, că dai de belea. Ion a venit acasă bine făcut. L-am certat È™i ameninÈ›at că plec. A doua zi de dimineață am mers să-mi iau rămas bun de la câteva rude. Cum dădeam mâna, aveam impresia că cineva-mi È™optea la ureche: - Mîine dimineață la opt o să-È™i rupă un picior dacă… - La 11 i se va fura o sută de lei de … - Ar fi mai bine să plece de acasă. ÃŽi vine cumnatul È™i s-ar putea lua la bătaie.. Am venit acasă È™i l-am luat de gât pe frate-miu: - Ce mi-ai făcut? -Þi-am turnat două linguri de licoare, ca să văd ce se întâmplă. -Nici o problemă-i zic È™i-i dau să bea un pahar de È›uică cu ce-a mai rămas din licoare. Am crezut că-È™i varsă È™i maÈ›ele. Mi-a telefonat cumnata, hohotind tot timpul: -MulÈ›umesc bădie È™i Dumnezeu să-È›i dea sănătate. Ionică al meu nu mai poate pune gura pe băutură! Matale cum te simÈ›i? -Bine, cumnățică. Ghicesc ce i se va întâmpla mâine celui cu care stau de vorbă. Uneori È™i peste câteva clipe. ÃŽnchide È™i fugi, nebunul de frate-meu o să te ia la bătaie. -De ce dai în mine, omule? Nu È™tii că-s bolnavă? Dacă dai în mine, dai în norocul tăuu… Te spun lui frate-tu! -Taci, cloanță, că din cauza lui nu mă mai pot bucura È™i eu de un pahar, fir-ar ale naibii bureÈ›i! … CERERE NESEMNATà - Cursurile se suspendă!Toată lumea în Sala Consiliului JudeÈ›ean. Vine ministrul nostru È™i probabil PreÈ™edintele țării! Nu se admite nici o lipsă! Am încercat mai întâi la directorul liceului: - ȘtiÈ›i, eu nu pot sta în picioare… -Știu, dar ni s-a spus că numai Generalul poate face învoire. N-am putut ajunge la dumnealui, iar cei cu care am vorbit, au ridicat a neputință din umeri, aÈ™a că am luat loc pe rândul al doilea, lângă fereastră. Știam că sunt un păcătos È™i m-am convins când, deÈ™i m-am rugat fierbinte să fim ocoliÈ›i de plăcerea acestei vizite, ni s-a spus că suntem fericiÈ›ii alegători cu care înaltele personalități doresc să se întreÈ›ină. Toată lumea în picioare, aplaudând, eu, piÈ™icher, când am crezut că privirea celui mai de seamă om din stat ajunge la mine, m-am aÈ™ezat jos. El aplauda, sala îl secunda, eu i-am făcut cu mâna de jos È™i constatând că se uită tot în direcÈ›ia mea, m-am uitat pe geam. Prin dublura geamului mă uitam la prezidiu. Generalul făcea semne disperate celor din jur să mă ridic. Mai întâi s-au auzit È™oapte, apoi vorbe răstite: -Ridică-te domnule în picioare, se uită domnul PreÈ™edinte la tine. Cu faÈ›a la geam, făceam semnul negaÈ›iei. ÃŽn sală s-a făcut liniÈ™te. Toate privirile erau îndreptate spre mine. Cei din jur s-au dat care cum a putut mai în lături, de parcă doreau să se desolidarizeze de mine. - De ce nu te ridici în picioare, domnule, a răbufnit marele om de statură mică. M-am ridicat È™i sprijinit de scaunul din față. - Unu: pentru că sănătatea nu-mi permite È™i nici lipsa mea n-a fost acceptată. Doi: după 40 de ani de apostolat, în care, printre altele, i-am învățat È™i pe cei mai proÈ™ti elevi pronumele de politeÈ›e, că ar trebui, indiferent de pregătire È™i funcÈ›ie, să te adresezi persoanei pe care n-o cunoÈ™ti cu acelaÈ™i pronume, iar dacă aceasta este mai în vârstă, tutuirea este cea mai elocventă dovadă că ceva nu stă bine la capitolul civilizaÈ›ie. Când fostul domn PreÈ™edinte v-a acuzat de colaborare cu Securitatea, mi-am zis că este o vendettă politică. Acum cred că are dreptate, sunt sigur că aÈ›i fost securist. Pe ce mă bazez? Incidentul de față v-a dat de gol: aÈ›i fost învățaÈ›i să vi se ploconească ceilalÈ›i, să fiÈ›i aplaudat, linguÈ™it. Regret că întrebat, le-am spus elevilor, cunoscuÈ›ilor să vă voteze. Dacă doriÈ›i vă pot arăta piciorul bolnav, dar tot în calitate de profesor i-am mai învățat pe foÈ™tii elevi să evite acele scene care ar produce disconfort. MenÈ›ionez că am cerut învoire de la conducerea È™colii, dar È™efii mai mari, formaÈ›i la Școala Sfântului Comunist Ghiorghiu, „Nu se admite nici o lipsăâ€! ÃŽn numele adevăratei democraÈ›ii despre care vorbim, întreb: Pot pleca măcar acum ? Ce este adevărat din cele relatate: - Am varice È™i alte necazuri la piciorul stâng, de aceea nu pot sta în picioare. - A existat È™i s-a moÈ™tenit ideea că dacă vine cineva de sus È™i cere să se scoată anumite zgomote, comanda se execută. - Dialogul respectiv a avut loc, dar numai în mintea mea. -Și dacă nu pot să mă dau mare altfel, de ce să nu leg toate acestea într-o pagină?! - Ultimul Și: titlul nu are nici o legătură cu textul. Dacă ar avea, cred că nu schimbă cu nimic din datele problemei. Și dacă aÈ™ face-o, credeÈ›i că mi-ar fi aprobat salariul de merit sau gradaÈ›ia? INVITAÞIE ACCEPTATà Apolodora Ștevie, poreclită, după familie Beldie, era cea mai dotată, talentată È™i apreciată absolventă a liceului nostru la acea dată, din primul foc a reuÈ™it la facultate, pentru ca să aflăm că a fugit în străinătate cu cortul, că la graniță sau dincolo a dat popii ortul. Apoi că È™i l-ar fi păstrat totuÈ™i… Cum era normal, după un sfert de secol fostă elevă mi s-a È™ters parÈ›ial din memorie, nu însă È™i numele. Mândria È™colii noastre de atunci, ruÈ™inea, pata ei, după ce „a trădat È›ara care i-a dat să sugă È™i nu numai†s-au spulberat de timp È™i mai ales de Marea RevoluÈ›ie, pe care pe zi ce trece o vedem tot mai mică È™i nu ne-ar mira să nu intre de tot la apă! Plicul mare, multitimbrat È™i È™tampilat rotund, roboidal ori pătrat, recomandat, normal că m-a mirat. ConÈ›inea o felicitare cu un cangur mare, care avea în gură o floare. Pe dosul cartonului cu antetul Universitatea Australiană de Stat era imprimată o invitaÈ›ie la Seminarul internaÈ›ional de predare a limbii române pentru minoritățile care gândesc în limba maternă È™i-È™i traduc gândurile în cea oficială. ÃŽntr-un alt plic mai era o hârtie de 100 de dolari, cu o mică notă:â€Pentru deplasare, cazare È™i mâncare, în caz în care gazdele noastre au omis cumva să vă treacă pe lista oficială de cazare, a dumitale cea mai favorită fostă È™i iubită elevă Apolonya Stevy-Beldyw fostă Apolodonia Ștevie-Beldie. Vă pup teoretic, sper s-o fac È™i practic la Seminar. P.S. Dacă nu vă prezentaÈ›i voluntar, trimit după matale un miniautocar. SSindescif. Din motive acvatice, numite È™i inundaÈ›ii, singura trecătoare cu trenul peste CarpaÈ›ii care aveau filtre de stânci, copaci È™i mâl era,ca să ajung la Cluj-Napoca, doar pe la Vatra Dornei, aÈ™a că am luat bilet de tren în circuit, m-am poposit o zi pe meleagurile Bucovinei natale, aÈ™a se face că am ajuns, din aceleaÈ™i motive de intemperii pe la amiază în sala de conferinÈ›e. Degeaba m-am benoclat, la simplu È™i la pătrat, nici la prezidiu, nici în sală nu am zărit vreo cucoană care să-mi aducă aminte de o zvârlugă È™atenă cu năsuc obraznic È™i pistrui, aÈ™a cum o mai păstram în ceÈ›urile memoriei mele. M-am resemnat È™i decis să iau notiÈ›e, pe care cu scuzele de rigoare vă rog să-mi permiteÈ›i să le transcriu: Vorbitoarea, pe-trecută bine prin viață,voind să se scarpine pe cerebel È™i-a strâmbat niÈ›el peruca: „Se zice că ne modernizăm rapid, că suntem în vogă, dacă îmbrăcăm maimuÈ›a în togă. Nu-i nici o aluzie la sponsorul care ne-a adunat aici, deÈ™i ar putea fi luată È™i aÈ™a!†Un bărbat spilcuit, cu părul rar, cu un dinte de aur È™i altul xenofob:„Am vrea noi, dar nu ieÈ™im din Balcani dacă facem clase compacte de È›igani. Nici nu suntem mai tari, cu clase de elevi majoritari. Europa nu ne vrea aÈ™a, È™tim cum este în ea. Mai avem să ajungem ca francezul, pentru care negrul, galbenul sau eschimosul, dacă vorbeÈ™te franceza e Cetățean cu drepturi franÈ›uzeÈ™ti. Am experimentat asta…†„Numele Seminarului e la modă È™i tare pompos. Ne-am adunat să facem schimb de experiență, dar mă uit în sală È™i nu văd atenÈ›ia pe care o visam. VreÈ›i să È™tiÈ›i ce rezultate fortuite am scos prin predarea limbii române la cei cu altă limbă maternă, de credință ortodoxă?†Vorbitoarea era o brunetă fatală. Impresia mea e că vorbea la o sală goală, cei din jur schimbau impresii din ultimul sejur, spuneau bancuri, poate că unii făceau È™i politică, aÈ™a că, dorind s-o scot pe vorbitoare din situaÈ›ia jenantă, am strigat: -Nuu! Stupoare, aplauze, bătăi din picioare, chiorăit de maÈ›e… -PreÈ™edinta juriului, o blondă artificială s-a ridicat pe verticală: -ÃŽn calitatea mea oficială, vă rog să mai aveÈ›i răbdare preÈ› de trei vorbitori, pe care-i rugăm să-È™i prezinte doar concluziile, lăsând juriului materialele realizate pe care promitem că le vom lectura È™i dacă au ceva nou, le vom edita. Are cuvântul…Posesoarea neaÈ™teptatului mijloc de tortură a început aÈ™a: „Ca să ne înÈ›elegem pe cei care lucrăm cu elevi de etnie rromă, vă voi recita în acest necunoscut de frumos idiom cea mai cunoscută poezie infantilă „CățeluÈ™ cu părul creț†-După cel de al treilea vers am strigat: -Vrem concluzia! -ȘtiÈ›i că conaÈ›ionalii mei de origine hindusă cer tot mai insistent autonomie teritorială? -Și ai mei strigă „Durak, durak, daca nu independență daÈ›i, comuniÈ™ti rataÈ›i eraÈ›iâ€! Un domn cu ultracravată, haină dungată È™i papion mov a țâșnit în picioare: -Asta chestie foarte serioassă È™i nu permitem a se face hidoassa. Eu vreau vorbeÈ™te dintr-o experiență trianală. Metoda voastră e o bogateală. Predarea în limba mă-tei fiecăruia nu e o javră metodică din pedagogica contemporană, Asta mare rană. Un boboc de femeie cam de 33- 4 de ani bisecÈ›i se ridică dintr-o parte a sălii, îl împinge pe scaun, È™i-l È›intuieÈ™te cu degetul: -Ce mi-ai promis, baci Gregor? Ce te-am rugat? -Dumneata spui ce vrei, noi apărăm drepturi de o mie de ani câștigate! -Bine. Luna trecută am fost în inspecÈ›ie la domnul. Ce aÈ›i avut de predat la „Limba străinăâ€, care în È›ara noastră se numeÈ™te Limbă română? -Sostantivul. -VreÈ›i să ne predaÈ›i È™i nouă lecÈ›ia? -ÃŽmi vârÈ›i gura în pumn, da eu la Haga cer dreptate.. - Am încercat È™i atunci să demonstrez că aveÈ›i gura prea mică pentru pumnul meu. PlecaÈ›i? nu-i nimic, eu mă simt obligată să prezint asistenÈ›ei conÈ›inutul „lecÈ›ieiâ€la care v-am asistat. Cu sau fără permisiunea domniei-sale l-am înregistrat È™i vă rog să ascultaÈ›i. „Fiindcă avem inspectoare vreau să mă reproduc în faÈ›a voastră la gramatică. Ca să vă inÈ›elegeÈ›i, punem mâna pe un sostantiv de dinaintea vederii voastre: Mă-sa. -Tovarășe profesor, se spune masa! _AÈ™a am zis È™i eu, dar mă subliniet că aÈ™a se pronunță cuvintul în limba maternală. Ce observaÈ›i la mă-sa? Elevii: Că are patru picioare. O cârpă pe față. ÃŽn pauză Peter a stat cu dosul pe faÈ›a ei. Domnu’, domnu’, între picore are un È›umburuc de care poÈ›i trage. Cum se numeÈ™te cutia dintre picioarele mă-sei? Solrat, strigă vreo doi elevi. Nu, dtrigă dascălul, serar.Perfect, È™i la ce foloseÈ™te? Se poate trage È™i vârâ la loc. ÃŽntre picioarele mesei se poate punea cretă. Creta suge cerneala. Noi acolo avem un alt sostativ: Buretele. Și el suge? Copi, sostantivul are gen? Care este genul? Masculin! Și cum È™tim? Un sostantiv, doi sobsantivi. Nu, că vorbeam de mă-sa! Mă-ta e femeie. Ce mai are la gramatică ? Numărul. Eu am numai o mamă. Pentru doamna Inspectoarea dăm note docimologice… Domnu’, mă-sa este din blană? Da, că È™i mă-sa are blană†ExplicaÈ›ia propunătorului: Elevii gândesc într-o limbă È™i n-au timp să se traducă… Sunt tras de mânecă: -Ciocolom pe dumneta, dai foc la mine? Vrem repaus! Pauzăă, se acceptă È™i strigă. La prezidiu intră o viespe umană cu o coafură flamboaiantă. ToÈ›i se ridică în picioare. PreÈ™edinta îi oferă scaunul. Divina făptură face semn că nu, cercetează sala. Fenomenul este reciproc, aÈ™a se face că ni se întâlnesc privirile. Strigă etuziast: - Profesore al meu, vină să te pup! - ÃŽn cursul seminarului, întreb? - Bandit profesor tu, mai aÈ™tept mult? - Exact cât am făcut-o È™i eu! - Nu È›ine, asasine, Apolodonia Ștevie, zisă Beldie, bine, la tine acum vine! A venit, iar ce s-a întâmplat mai departe nu are valoare literară. AM-N-AM, AM! -Am de patru ori, de două n-am! Bibliotecara, o femeie drăguță, trecută de jumătatea vieÈ›ii, pe care o păstrasem în memorie numai zâmbind, face bot, trânteÈ™te o carte, ea È™tie de ce. Asistenta de literatură modernă m-a ameninÈ›at că dacă nu iau cuvântul nici la seminarul următor…Apropo, aÈ›i putea să vorbiÈ›i despre „Sic cogito†! S-o creadă ea că strâmbătura aceea are ceva numit zâmbet! Mie mi s-a părut altceva, nu vreau să spun ce. Nu mă opresc din tentativa de a o aborda pe doamna Zâmbet, cum o numeam în gând. -Altă soluÈ›ie nu văd! Am încercat la Documentare. -Și „N-amâ€-urile? - N-am aprobare specială. N-am față comercială. -Am numai un exemplar pentru sală. N-am cum să-l iau de la tocilăreasca din colÈ›. - Mamy, mamy, eÈ™ti o mincinoasă! De ce n-ai venit la È™edință? - Pentru că n-am putut să-i dau afară pe tocilari. Ce zici, cavalere, o poÈ›i convinge să plece mai repede? - E fleÈ›, mamy, uită-te la faÈ›a asta necomercială, ce moacă a făcut! O lămuresc eu! „ Tocilara†era miss-a anului: două hectare de ochi negri, o singură gropiță în obrazul stâng, moaca la indigo după Venus din Milo - Hei, gagico, tu chiar n-ai un fraier să te giugiulescă la ora asta? - N-am. - Păi e È™i normal: cine să se ia de tine îmbrăcată în sacul acesta, zis rochie? Și de ce porÈ›i claia asta de precupeață? ColÈ›unii de lână sunt de la bunica, nu? Păcat că ai È›urloaie miÈ™to! Nici cu celelalte ciolane nu stai rău. Gata cu cartea că te tâmpeÈ™te. Hai, ia-l pe blegul de acolo È™i araÈ›i niÈ›el zăpada din parc. Da, fii atentă la mine: Să nu-l laÈ™i să te È™teargă pe bot decât după o oră. -Mary, dargă, nu È›i-i ruÈ™ine? -Mie, mamy? Să-i fie baragladinei acesteia cu sânge rece, dacă pe-o vreme ca asta nu se plimbă, labă-n labă cu un gagiu! Știi ceva, tu? Dacă vrei, te duc la o mătușă de-a mea È™i te scoate miss. Hai, ia-l pe acest Făt-Urât cu inimă de găină È™i faceÈ›i paÈ™i! Cum te cheamă? -Despina. - Să-È›i zici Despa, e haios, chiar È™ic. Ce chestie, după cum mă tai din ochi, cred că Despotica trebuia să te cheme, nu mamy? Mary s-a È›inut de cuvânt. Despa, după ce a fost înÈ›olită, ciumpăvită È™i revopsită m-a părăsit pentru un asistent, apoi a trecut pe la un locotenent, apoi s-a transferat la BucureÈ™ti È™i i-am pierdut urma. Am făcut practică pedagogică la È™coala unde învăța Mary, i-am făcut cunoÈ™tință cu o colegă de la mate,care a meditat-o, ne salutam. Venit în IaÈ™i la 20 de ani de la terminarea facultății, căscam gura pe fostul bulevard Karl Marx, pe unde m-am plimbat cu Despa. M-am trezit apucat de braÈ›: -Domnule moacă necomercială, mai È™tiÈ›i ceva de Despa? - S-a evaporat în ceaÈ›a uitării, È™tim noi ca cine, dacă facem acordul. O, da’ ce damă faină s-a făcut zgaiba aia de Mary! ÃŽmi daÈ›i voie să vă admir? Ce mai aveÈ›i-n-aveÈ›i de zis? -Și acum mă distrez cu mamy, când la câte o întrebare răspundem: „Am de nouă, n-am de două?! Am stat de vorbă chiar ieri cu Despa. S-a băbit. Am catedră în IaÈ™i, am casă, am terminat divorÈ›ul cu bipedul care a rămas la imperialiÈ™ti, am de gând să te invit să-mi vezi cărÈ›ile. Apropo, am cumpărat de la un anticariat „Sic cogitoâ€, pe antetul căruia am scris: „Pentru un prieten drag, cu faÈ›a necomercială. Hai să È›i-o dau?! - Mai ai de lămurit încă doi de „am†și doi de n-am! - Am să te iau de braÈ›. Am poftă de o cafea, ce zici? - Am…n-am…am… ATOS-CÂRLIG De reumatism nu se moare, dar nici bine nu se trăieÈ™te! După 2-3 ore de somn „DomnulR†își făcea prezenÈ›a în picioarele mele printr-o stare de inconfort, adusă de un soi de furnicături, care dădeau senzaÈ›ia că membrele mele posterioare intenÈ›ionau să se amorÈ›ească. Mă despuiam, de sus în jos, sau invers, după anotimp È™i folosind Extrakt der Kalendula, adică româneasca Alifie de păpădie, îmi făceam o frecÈ›ie, aÈ™teptam o doime de oră să intre produsul în epidermă, trăgeam peste pantalonii de pijama alÈ›i pantaloni de pufoaică de import, de la ruÈ™i, efectuam 300 de paÈ™i prin curte, citeam altă doime de oră, ca să-mi obosesc ochii È™i mai dormeam trei ore, asta dacă furnicăturile mă lăsau. Dacă nu, nu. Insomniile erau chemate mai ales de anotimpul ploios, de aceea mă dădeam peste cap să-mi fac rost de un bilet la tratament. ÃŽnainte de Revolta Populară, crezută RevoluÈ›ie, problema se rezolva fără mari eforturi. Trei ani după Marea Schimbare, cum TranziÈ›ia nu se mai termina, iar durerile mele deveneau enervante È™i-È™i lungeau perioada de activitate, am reînceput căutările pentru un bilet de tratament pentru mine, È™i odihnă pentru restul familiei. PreÈ›ul mi s-a părut astronomic, cam jumătate din salariul meu anual, fapt care, după nenumărate È™edinÈ›e de analiză, sinteză, exegeză È™i certuri ca la uÈ™a cortului, mi-am luat un bilet de pensionar pe caz de boală, m-am gândit să meditez È™i am plecat singur. Pe atunci se mai păstra moda lucrării pentru gradul al doilea, aÈ™a că în vacanÈ›a de primăvară, cu bibliografia în geamantan am poposit la Herculane. Zaibărul meu m-a ajutat să capăt o cămăruță retrasă, cu un singur pat, la cucurigu, dar era perfect: nu deranjam, nu eram deranjat. StaÈ›iunea devenise, după mine bâlci, marile hoteluri erau în parte pustii, mie îmi dădeau senzaÈ›ia de paragină. Centrul cu magazinele mari, în care găseai de toate È™i în primul rând curățenie, civilizaÈ›ie, au devenit firme, restaurante cu nume Fistichii :â€Hip-Hop†„Las cafe Palavrasâ€, „Chao-Cha-Chaâ€, „Bo E Di cafeâ€, „Boly,Boy Nada†etc. Magazinele au fost scoase pe tarabe, despărÈ›ite cu table ruginite, cu foi de plastic… Mă bucuram că voi lucra toată duminica, dar am constatat că n-aveam curent, aÈ™a că am ieÈ™it să mă plimb È™i să mănânc niÈ™te mici, eventual È™i o ciorbă de burtă. Pe centru era lumină, dar ploua puternic, aÈ™a că am luat locantele la rând. Băutură È™i invitaÈ›ie la dans, peste tot. Mici È™i ciorba mea preferată, ioc! O ospătăriță, fără clienÈ›i, citea. Am întrebat-o ce citeÈ™te. Joyce. -ÃŽnÈ›elegi ceva? A răs È™i zis. „Nu prea. Sunt la distanță…Vă pricepeÈ›i?†I-am recomandat niÈ™te studii È™i mi-am spus durerea, care zăcea în stomacul meu. -ÃŽncercaÈ›i la ATOS. ÃŽntrebaÈ›i de Nico, este o prietenă. Și ea studentă la „Fără folosâ€, cum ne tachinează unii profesori. -Cu ce ajung eu în Grecia, la mănăstirile de acolo? - Abreviere de la Amuzament, Tratament, Odihnă È™i Select. E lângă fostul restaurant Aurora. Acum se numeÈ™te „ROYâ€.S.A. La poartă, un bodigard tânăr, simpatic. Am întrebat de Nico, „prietena meaâ€. - Ooo! Nu È™tiam că serveÈ™te …văduvi! - Herare bodigardum eÈ™ti. Ce-ai zice de-o contrapilă, care să te transfere la comerÈ› stradal sau într-o mahala? -Vă rog să mă scuzaÈ›i, recunosc, m-am vrut spiritual, o plac pe Nico, mi-a spus că are prieten, nu-l credeam aÈ™a în vârstă. A fost rândul meu să mă lămuresc. I-am spus de fata cu Joyce È™i că Nico e de fapt prietena ei, dar că am folosit apelativul ca să pot da de fată. Am bătut palma de pace. -Localul e cu taxa de intrare: Patru mici È™i o bere, asta fiindcă suntem prieteni, nu? Pentru ceilalÈ›i un coniac, un wischy, È™tiÈ›i cum e în comerÈ›ul privat, sper…De obicei localul este plin. Va fi peste două ore, când majoritatea clienÈ›ilor se vor întoarce de la meci, unii, din excursie, ceilalÈ›i. ȘtiÈ›i de ce? Fiindcă avem niÈ™te patroni deÈ™tepÈ›i. I se mai spune È™i „La cârligâ€. Deviza este: „Aici trebuie să-È›i găseÈ™ti perechea â€! Sau grupul! Din antreu dăm în sala de primire. Damele stau pe dreapta, bărbaÈ›ii pe stânga, invers decât la biserică. Cel care intră este întrebat dacă a mai fost, dacă nu i se face „protecÈ›ia distracÈ›iei specifică localuluiâ€. Persoana care intră cercetează pe cei prezenÈ›i È™i, civilizat întreabă dacă el sau ea sunt de acord să se cunoască, să bea o cafea, dacă n-au curajul, noi devenim cureaua de legătură afectivă. Vă declar că uneori mă distrez bestial, alteori îmi vine să-i strâng de gât pe anumiÈ›i clienÈ›i, când constat că se dau granguri, dar în realitate sunt niÈ™te pârliÈ›i de funcÈ›ionari, de lucrători veniÈ›i aici să-È™i cheltuiască economiile după un an de răbdări prăjite… -AÈ™ dori să trecem peste faza asta, nu de alta, foamea o să mă facă ea cârlig. - Bine. ÃŽn drum spre masă, vă informez că puteÈ›i practica jocuri de societate, cu cărÈ›ile, cu piese, cu fete sau femei…Sau să vizionaÈ›i un film sexi, o comedie, să admiraÈ›i nuduri È™i alte figuri. Avem studiouri unde cu perechea sau în grup puteÈ›i audia orice muzică doriÈ›i. PuteÈ›i dansa cu partenera, sau să cereÈ›i, contra unei anumite taxe partener(ă) de dans… - Se poate merge È™i mai departe? -Da, dar avem o altă intrare, cu alt recepÈ›ioner. Sincer nu È™tiu dacă localul posedă material didactic sau este adus de client. -Cum fac, dacă vreau să petrec o seară cu o damă...? - LăsaÈ›i un bilet la intrare, cu ce doriÈ›i. Noi îl dăm spre consultanță celor pe care le indicaÈ›i, adică vârsta, statura, fizionomia sau ce mai doreÈ™te stăpânul-client, că È™i banul lui circulă. Cinstit, chiar sunt curios ce-aÈ›i scrie pe un bilet. ÃŽn acelaÈ™i timp aÈ™ vrea să mă verific: e clar că sunteÈ›i licenÈ›iat È™i, fără supărare, inteligent…Am fost È™i eu un an suplinitor la È›ară. Aici, afară de faptul că am salariul dublu, am asigurată mâncarea È™i haine pentru serviciu, plus că mai pică de la clienÈ›i - Aluzia-i clară, deziluzia va fi È™i mai È™i. Cred că o să mă culc flămând… - Vă rog, v-am spus că sunteÈ›i inteligent, poftim, zău că o fac din plăcere! - Bine. Hai să ne distrăm. Scriu:â€Am 33 ani. Doi puradei, lăsaÈ›i cu mama lor. O seară la dispoziÈ›ie. Nu-mi place să beau, să fumez, nu le prea am cu dansul, nici cu muzica. AÈ™ prefera să discut cu o damă care-mi poate defini futurismulâ€. Nelu. AÈ™a-l cheamă pe tânăr, a început să râdă în hohote, atrăgând privirile celor din sală, apoi, de parcă nu se mai putea opri, se bătea cu mâinile peste È™olduri. M-a lăsat la o masă, rugând-o pe Nico, o È™atenă sexi, cu ochi de veveriță, spunându-i la ureche că-i sunt amic, să nu-mi ia nici un ban că se supără, È™i i-a furat un sărut pe urechea stângă, faptă care n-a deranjat-o prea mult, l-a ameninÈ›at, în glumă cu degetul. -Sunt tare curios dacă pică ceva. Chestia cu futurismul e criminală, pentru asta meritaÈ›i nu o masă ci È™apte. Sunt curios dacă seara asta pică ceva! Nico a vrut să È™tie despre ce este vorba, Nelu i-a rezumat „chestiaâ€, s-a scuzat, era chemat de recepÈ›ioner la intrare. Nico servea È™i pe alÈ›ii. De câte ori trecea pe lângă masa mea izbucnea în râs. M-a rugat să trec dimineaÈ›a, când nu prea are clienÈ›i. Am terminat de mâncat, m-am uitat la ceas: a trecut o oră, sala deja se umpluse, mi-era jenă să mai stau, când la bar a venit un grup de tineri. O blondă naturală È™i cârlionÈ›ată È™i cam bondoacă a strigat, făcând pentru moment o liniÈ™te È›iuitoare: -Nicoo, unde-i acel Făt-Urât să-i arăt că È™tiu ce înseamnă fu…știe el ce, uite, am la mine DicÈ›ionarul de termeni literari! ȘI ALTCEVA DESPRE…MARIN PREDA ÃŽn parcul central din oraÈ™ul nostru sunt două statui: Mihai Eminescu È™i Marin Preda. ÃŽn jurul lor, pe alei, sunt bănci. 14 Ianuarie, a.c. minus 20 de grade Celsius. Și un pui de viscol cu zăpadă vârâtă în ochii celor care n-au treabă acasă. Ca mine. Un amic, bolnav de Eminescu, m-a rugat să aduc niÈ™te elevi care să cureÈ›e zăpada din jurii statuii idolului său. Pitit îndărătul unui copac aÈ™teptam să termine acolo È™i să-i rog de un efort È™i pentru unchiul meu literar. (Am fost numit „nepotul†lui Moromete. Am documente). Asta poate È™i pentru că…prin 1978 aveam fixată o întâlnire cu Marin Preda la Editura Cartea Românească. Mă prezentasem cu un manuscris, aveam un referat favorabil È™i era al doilea an când fusesem omis din planul editorial pentru anul următor. Nu mi-au plăcut pisicile. La intrarea în clădire, sub trepte mieuna de foame una. ÃŽmi rămăsese o bucată de friptură È™i m-am gândit că în timp ce voi face anticameră, să-mi fac o pomană, cine È™tie… I-am pus bucata pe o hârtie, dar când uÈ™a redacÈ›iei s-a deschis pentru un bărbos care pesemne că avea intrarea liberă, țâșnind printre picioarele acestuia, dobitocul s-a strecurat înăuntru. Doamna secretară a ieÈ™it cu animalul de ceafă: -Dumneta ai adus jigodia aici? -Eu… -Fii bun È™i-l du cât mai departe, dacă vrei să intri … L-am depus în holul Ministerului ÃŽnvățământului, gândind că acolo poate o va învăța să nu mai facă greutăți oamenilor…De, făceam haz de necaz. Când m-am întors mi s-a spus că Marin Preda plecase, dar că pot vorbi cu directorul adjunct, un oarecare C.P., care promitea ferm că la anul, dar a venit acel tulbure 1989, când individul a reintrat în uitarea din care venise. BăieÈ›ii tocmai terminară de curățit È™i poteca din faÈ›a celei de a doua statui. Am mers să le mulÈ›umesc È™i atunci am văzut-o pe doamna A.B., despre care se spunea că are doi de È™aptezeci: ani È™i kilograme. Am saluta-o, dar pesemne că din cauza vântului sau a mieunatului celor 3-4 pisici maidaneze cărora le-a pus câte o farfurie de plastic, de unică folosință, în care a răsturnat câte o jumătate de cutie de „chiticatâ€, după care a făcut cruce peste fiecare, a catadixit să-mi răspundă la: -Săru-mâna doamnă, toată admiraÈ›ia pentru cineva care pe-o vreme ca asta… - Acum trei zile l-am îngropat pe Marinică, motanul. L-am iubit ca pe copilul meu, i-am dat numele maestrului, È™i fiindcă azi face trei zile, m-am gândit să le fac parastas la ambii. Dimineață le-am aprins câte o lumânare la biserică. Ia zi matale, È™tii cumva, lui Marin Preda i-au plăcut pisicii? REFLEXE CONDIÞIONATE De ce nu scriu? O să vă relatez ceva, care acum, după aproape două decenii mi se pare cea mai diavolească metodă pentru a tâmpi un om. Atunci am crezut că din cauze È™tiute mi s-a dereglat mecanismul fiziologic. Ieri l-am întâlnit pe unul dintre cei mai atroce dintre torÈ›ionarii mei.. Era cu un nepoÈ›el în CiÈ™migiu È™i râdea scârțâit, scrâșnit, râs pe care am reuÈ™it să-l alung cam după trei ani de la condamnarea mea.. .Nu-mi pot explica de ce m-am repezit la el cu braÈ›ele întinse, de parcă aÈ™ fi vrut să-l strâng de gât. Cred că a fost un gest țâșnit din subconÈ™tient, pentru că mi-am însuÈ™it de ani buni preceptul biblic:Iert, deÈ™i recunosc, nu pot uita. M-a recunoscut, s-a dat cu un pas îndărăt È™i a căzut în apă. Toată mânia adunată de atâta timp s-a evaporat, a devenit râs, când l-am văzut ud, ca pe un È™oarece plouat.. I-am dat mâna să iasă, careva a chemat poliÈ›ia, eram curios ce va face. -A fost o confuzie, a strigat la oamenii în uniformă. PlecaÈ›i! Un gradat insista, omul meu a scos o legitimaÈ›ie, i-a vârât-o sub nas È™i l-a înjurat porceÈ™te, apoi, către mine: -Ne vedem mâine tot aici? Bem o bere… Te rog, Paulică, vreau să mă edific asupra unui experiment care-È›i poartă numele:Pavelpavlov. Pricepi? Nu am priceput nimic È™i a doua zi, după ce am consultat È™i am aflat ce-i cu Pavlov, am intuit ceva, deÈ™i, glumind, consideram că reflexele mele condiÈ›ionate, încă funcÈ›ionau la parametri normali. -De ce nu scriu. Nu pot. De ce nu pot? Iar cer scuzele de rigoare, dar nu sunt vulgar, pentru că, imediat ce pun mâna pe instrumentul de scris îmi vine să fac reaba mică. Vorba celebrului personaj al lui Caragiale „Am,n-am treabăâ€, simt nevoia să merg la toaletă. De cele mai multe ori n-am, dar tot merg. Și acum explicaÈ›ia: Am fost un cobai al cetățeanului care avea o stea pe umăr È™i făcea liceul la seral. Acolo a învățat de Reflexele condiÈ›ionate È™i de experienÈ›a lui Pavlov cu câinele care saliva, de câte ori i se aducea mâncare. Ce credeÈ›i că a gândit cretinul? S-o aplice la deÈ›inuÈ›i. Cum? A auzit de nenumăratele mele ieÈ™iri la raport È™i a promis superiorilor că mă vindecă de scris. Mi-au dat hârtie È™i creion, iar în mâncare un laxativ. Cam după ce scriam jumătate de pagină, trebuia să mă cer la hârdău. Reveneam, mi se oferea o cană de ceai, trebuie să menÈ›ionez că tărășenia se petrecea în prezenÈ›a anchetatorului, care citea Urzica È™i se prefăcea tare amuzat de poantele de acolo. Mai scriam o jumătate de pagină, iar mă apuca burta. Numai că rezerva mea din stomac era eliminată din primul tur, ca să mi se dea mai multă mâncare, ar fi însemnat să se încalce regulamentul È™i asta n-o putea face nici cel cu mai multe stele, dar amărâtul de anchetator care avea numai una mică pe epolet È™i visa la mai multe. Apa nu se înregistra la contabilitate. Nici buruienele uscate care se fierbeau cu numele de ceai. Pentru bunul mers al anchetei, o litră de zahăr, se aproba. S-a găsit È™i medicamentul „natural†ca să elimin băutura caldă: Mi s-a poruncit să rămân fără nădragi. După ce beam o ceaÈ™că de ceai, venea deÈ›inutul care trebuia să facă curățenie, adică să dea cu furtunul pe jos. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy