În pat de flori m-ai așezat, Tu, Doamne
Și ursitoarele mi le-ai trimis
Să-mi cânte-n cor, cu glas de xilofoane,
Poemul vieții ce târziu l-am scris.

Mi-ai dat în grijă-mplinirile iubirii
Ce nu le-am întâlnit nicicând în viață,
Mi-ai pus pe umeri balanța pătimirii,
Mi-ai măsurat durerea în prefață.

Cuprinsul mi l-ai dat ca să-l trăiesc,
Speranța, ca pe-o dulce alinare,
Plăcerea-n versuri să mi-o oglindesc,
Răsplata, doar în viața viitoare.

Sfârșitul, un mănunchi de flori alese
Cu dragoste, de cei ce mă-nconjoară,
Ce nu vor fi pe-acest pământ culese,
Căci nu voi învia a doua oară.