Vom pleca din viață, spre nimic, iar din gol nu vom ajunge decât în ceea ce suntem, adică în forma noastră pură, în acel puls care ne face să fim nimic altceva decât oameni. Care este umbra vieții, germenele fundamental al tuturor formelor și umbrelor gândirii umane? Am pierdut numărul dezamăgirilor până a înțelege ceea fără ce viața nu ar avea sens - frica. Ea e lupta febrilă cu sine spre a-ți învinge sentimentul propriei nimicnicii, ea - suita de dogme și percepte spre a nu înțelege sfârșitul. Frica este elementul care stă la baza organizării sociale, ascunsă într-o fasadă de norme și reguli, o necesitate care a unit oamenii și orbire care vualează întunericul. O încercare de a nega informitatea existenței sunt visele celor care au creat zeii. Idei și religii, dogme și principii pentru a proteja omul de sine însuși. Astfel numai prin propria minciună sociumul s-a autoconservat spre a supraviețui prin uitarea propriei firi - nimicului...
E greu a admite că în afara fricii viața nu există, dar oare ar avea viața sens fără ea?
Vechiul cod al samurailor caută perfecțiunea în negarea morții, iar această cale există doar în învingerea propriului eu. A nu fi nici viu și nici mort, aceasta este atingerea perfecțiunii, a reteza viitorul și trecutul, a neglija prezentul, este starea care duce spre cunoaștere.
Privirea bărbatului în ochii femeii este frica de nu fi iar în fiece bătaie de inimă se naște întrebarea dacă va fi cealaltă, dar timpul poate permite doar să faci viața nu și să fii, de aceea îți rămâne a fi prin a face. Numai așa poate ființa visul de a exista chiar de nu va fi văzut cu proprii ochi, restul este doar frica de vidul ce așteaptă.
În efemerul existenței există doar două căi de a fi, de a nu gândi și de a lupta. Uitarea este lipsa de moarte, în ea se pierde nisipul. Dar poți oferi vieții numai un singur scop, acel de a fi mai mult decât lut, chiar de nu există sens. Viața nu poate avea alt rost decât de a sfida nimicul și frica ce se naște din el, de a te învinge pentru a deveni mai mult decât poate să-ți permită carnea. O liniște purificată, aceasta trebuie să fie existența, dar fără lipsa mândriei de a fi și a dorinței de a schimba veșnicul.