Monoteism?! La început a fost Cuvântul. Cuvântul “De ce?” Cuvântul care a ridicat omul din lumea animalelor. Cuvântul care a aruncat omul din Paradis. Cuvânt care i-a dat măreție și suferință, rațiune și durere, conștiință și frică. Rămas gol în mijlocul vieții și morții, plăpândul titan a vrut să se întoarcă înapoi la Creator. Însă porțile îi erau ferecate; trebuia să dovedească că merită să fie primit, trebuia să plătească pentru a putea reveni. Până atunci, în lungul drum spre dispariție sau spre îndumnezeire, pentru a-și umple singurătatea, omul și-a creat dumnezei după chipul și asemănarea sa.
La început a fost Marele Părinte, ocrotitor și aspru judecător al greșelilor oamenilor. În timp, Acesta a devenit Zeus, și asemeni oamenilor, și-a creat familia sa celestă. O familie care încet, pe nesimțite, I-a slăbit autoritatea divină, intransigentă, cu slăbiciuni omenești. Păcatele pot fi înțelese și mediate pentru iertare doar de cei care le-au cunoscut puterea de amăgire. Iar zeii le-au gustat până-ntr-atât încât au ajuns să și le însușească.
Dar omul are nevoie de autoritate. Când zeii au devenit prea slabi, prea indulgenți au fost schimbați. Un Dumnezeu barbar, însă virtuos l-a izgonit pe Zeus -ul rafinat, dar vicios. Dreptatea a îngenunchiat decadența. Însă eterna neliniște umană a căutat să îmblânzească prea cinstitul Dumnezeu, înconjurându-l cu “soață” imaculată, Fiu tainic însuși entitate și cohorte de sfinți și martiri dăruite pentru bună purtare. În locul templelor zeilor s-au ridicat biserici cu hram de sfinți. Panteonul a fost înlocuit de Alaiul Ceresc. Sacrificiile au lăsat locul posturilor.
Monoteism?! Sigur! Doar că un Zeu/Dumnezeu prea imaculat deranjează cu lumina-I și trebuie “corupt” cu civilizația: Zeus a trebuit să îngăduie, accepte și în final să încurajeze aprobările manifestările dionisiace; Dumnezeul de azi îngăduie preotese, avorturi, homosexualitate – toate manifestări emancipate ale pierzaniei – iar mai apoi va accepta toate acestea, pentru ca mai apoi chiar să le încurajeze. Timp în care “uzura” Lui va fi totală, autoritatea asupra oamenilor va dispărea complet, iar aceștia nu vor mai avea nevoie, nu vor mai avea motive să se închine Lui.
Și totuși… oamenii au nevoie de autoritate. În încercarea de a afla răspuns acelui obsesiv “de ce?” vor reinventa monoteismul, împreună cu un nou Dumnezeu: crud, dar drept; necruțător, dar cinstit… Și ciclul va fi reluat.