Eu scriu, Noi scriem

Da asta așa este, dar și facem parte în mod nemijlocit din cuvintele noastre? Ne transcendem ființa printr-un procedeu de ralanti pentru ca apoi să ne aflăm înesența vorbelor noastre? Scriem ca să ne satisfacem dorința primitivă de a fi observați, sau scriem pentru că așa ne dictează piticul pe care toți îl avem înăuntrul nostru? Arghezi spune la un moment dat " Când mi s-a tocit unghia îngerească [...]/ ... m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă." - sacrificu într-adevăr
Noi stăm în cuvinte, sau cuvintele zac în noi? Noi credem în puterea cuvintelor, sau cuvintele noastre așteaptă să ne regăsim puterea pentru a le reda? Nu... nu vă pripiți să răspundeți! Uneori mă gândesc că e poate prea devreme să aflu asta, poate e prea devreme să-mi găsesc locul, cuvintele, tăria...
Tatăl meu îmi spunea, că marii scriitori au creat capodopere din iubire sau din cauza unor lipsuri majore. Așa o fi! dar asta nu înseamnă că nu pot da viață unor stări trecătoare, efemere...
am un Nimic, și voi face ceva...