Din trupul lui scăpase acum o siluetă impecabilă. Deja echilibrul stabil se inclină spre pasul îndreptat spre înainte.

Þinuta elegantă și lipsită de scrupule (inițial) și de orice alte nevoi, căzu acum ghemuită în țarina moale a timpului.

Capul stătea aplecat privind în neștire, într-un întuneric al gândurilor; umerii lăsați în voia soartei, genunchii înfipți bine în burta pământului, iar pletele-i pleșuve și negre cădeau asemenea unei cascade prăpăstioase.

Din ochii inițial fericiți, se stârni o fericire păcătoasă.

Lacrimile de sânge ce aveau să se scurgă odată cu trecerea timpului, își arătau izvoarele timpurii.

Trupul ce se dezlipi din oul originar asemeni unui melc ce-și părăsește casa, era de o voluptate impozantă și de o superbă goliciune. Formele curgeau asemeni trupului inițial, asemeni apei pure de munte. Eu-l, care era ființa omniescentă lipsită de vicii, lipsită de impedimente – devenise o EA și un EL, ce dădeau dovada unei josnicii de neînțeles.

Îngerului viitor îi căzuseră aripile în spațiul și timpul în care cei doi le vor căuta.

***

Am crezut că n-o să ajung să îmi dau seama că, asemeni sâmburelui preistoric, voi căuta să cuprind prezentul și să strecor viitorul din care să treacă doar EA, și apoi să pătrundem amândoi în pământ spre a găsi aripile îngerului nostru.

O infinitate de îngeri stau ciungi și așteaptă ca noi să-i cuprindem cândva: într-un alt spațiu, într-un alt timp.

Cheia despicării noastre o găsim în organele pe care le numim "inimi".

Doar așa îngerii despicați își pot lua din nou zborul!