Luați-i pe toți!

Am ajuns o secătură de țară, fără genii, fără filosofi, fără sculptori, fără scriitori! Nu că nu i-am avea sau nu i-am fi avut, ci pentru că i-au furat alții să aibă genii de import. Că erau mai bune ale noastre! Exemplificare: Casa de Cultură Făgăraș organizează ,,aniversarea centenarului nașterii scriitorului american de origine română Mircea Eliade”. Scriitor american!? Păi putea fi și italian și indian și portughez, dacă e să ne ghidăm după fiecare țară pe care a cutreierat-o. Acum, vinovații fără vină de americanizarea lui Eliade nu sînt cei de la Casa de Cultură, care au primit afișul direct tipărit, ci, se pare, că Editura ,,Flori Spirituale”, care a organizat evenimentul. Doar că ai noștri l-au acceptat! Și sînt și mîndri de el! Am o singură întrebare la care nu găsesc răspuns nici în ruptul capului, cozii și a altor membre din anatomia umană: cum poți omagina un geniu, cum îi poți dedica post-mortem cîteva ore de lectură, cum poți să îl numești ilustru scriitor român, după care să spui că-i american!!! Eu zic că oamenii ăștia nu cred că ar trebui să țină nicio prelegere pe tema scrierilor lui Mircea Eliade, că habar n-au cine-i Eliade! Mai departe, Eugen Ionescu și Emil Cioran... sînt francezi get-beget. Sînt șanse mari să găsiți cărțile lor în limba franceză și șanse slabe de tot să fie expuse pe rafturile librăriilor și în românește. La Făgăraș, nici nu mai vorbim! Casa lui Cioran de la Rășinari noroc de la Dumnezeu că are un bust amărît care stă să cadă în fața porții și o inscripție ca vai de ea pe zidul exterior, că altfel nu știa nici dracu’ cine s-a născut acolo! De Eugen Ionescu ce să vă mai spun: toată lumea are impresia că rinocerii cresc în Franța. Următorul pe listă: Constantin Brîncuși. Criticul de artă american, James Farell, scria într-un articol tradus și publicat în revista Tribuna, în data de 7 octombrie 1965: ,,Lîngă Shakespeare și Beethoven se mai află un Dumnezeu. Acesta este Constantin Brîncuși". Ei îl consideră american, noi îl dăm cu plăcere; dacă ar fi fost politican, l-am fi păstrat. Ioan Petru Culianu, care a părăsit România în 1972 și a fost asasinat în urma unui ,,joc de smarald” în SUA, a fost furat și el ca origini și în cîțiva ani nu va mai fi numit român. Cei care i-au recunoscut meritele și i-au oferit o catedră la Universitatea din Chicago cu siguranță nu-s români. Uneori mă bucur că rămînem fără ei pentru că nu-i prețuim într-atît încît să-i merităm. Americani, francezi, evrei sau ruși (dacă vă gîndiți că nu ne-ați luat destul) luați-i pe toți. Deja am arvunit și geniile pe care România le va avea în următoarele secole. Vrem la schimb un scut anti-rachetă, două duzini de kalashnikov și vin franțuzesc cît cuprinde!