Nu mai am unde să mă-ntorc,
toate ușile-s închise.
Toți mi-au întors spatele,
mai ales eu însămi.

M-am săturat de escaladat ferestre.

Eu stau între patru pereți,
ca între patru scânduri;
mi-e cerul deasupra
dar putea fi la fel de bine pământul –
tot apăsător este.
Mă descompun.

Singurătate:
aș recunoaște omul, de s-ar preface-n nisip,
împleticindu-mi-se printre degetele de la picioare.

Mai bine plec:
o pornesc prin noapte hăituită de câini,
în cruntă fanfară de ham-ham-uri.
Plec. Cu pasul măsor depărtarea de mine.
Cu capu-n nori și cu capu-n pământ.
Plec.

Caut spre viață
o ultimă cale de-ntoarcere.