poate că am uitat
singurătățile placentare
strigătul nud
al celor mai tainice străfunduri
traseele meridianelor feminine
laudanumul premonstratenzilor
înfiorându-mă
în nopțile livide
de adolescent elementar
undeva
pe strada bolnavilor de rangul doi
inventam tristețea
din sângele meu
aidoma mlaștinilor finice curmătoare
spre nevazutul starnit
spre
trupul tău alb - gri
plută de naufragiu
sub tâmplă

acum!

acum știu
câte cuvinte-n cercuri de tacere
gratioase
pieritoare
ca o șenilă de tanc
pe strugurii copți adulter.