fata avea o rochie galbenă
și de mai multe secole o îmbrăca în fiecare duminică
ca să atragă soarele
își punea apoi pantofii cu aripi
și ciorapii invizibili și știa că într-o zi va zbura
da va zbura pe deasupra copacilor
cu muuult mai sus decât firele stâlpilor de telegraf
și decât antenele de pe blocuri
cu mult mai ușoară decât puful de păpădie
va fi lumină
în rochia soarelui...
nimic n-o va mai ține
în lumea aceea ermetic închisă-ntr-un cub
pentru că sus de tot
la intersecția lui sui ram cu ci mujva
acolo unde ochi nu mai era
si cuvânt nu mai era
acolo găsise drumul înapoi spre steaua ei..