am golit o cameră de toate obiectele ei
am aruncat canapeaua verde
de pe care oricum cădeai de fiecare dată
și masa pe care-ți puneai mobilul, bricheta și țigările
uitând de lumea de-afară..
...atunci cand mușcam amândoi din aceeași felie de pâine
iar eu îmi potoleam setea sorbindu-ți miezul cuvântului;
am golit într-o seară balconul
de fumul gros de țigară,
dar n-am putut să șterg de pe gresie urmele pașilor tăi
pentru că ele ajunseseră până în centrul pământului;
am dus departe cele două saltele
și te-am rugat mult să nu te desprinzi
să nu ne golești pe noi de noi înșine
să nu ne lași fără suflet..

nu poate să plece..
mi-a răspuns ecoul din camera, îi lipsește o coastă.

m-am schimbat într-o clipă arcuindu-mi iubirea ...
în coasta ta dreaptă
și m-am așezat la începuturi