A fost ziua Vandei ... a mai trecut un an ... un an?
Un an de lupta , ipocrizie si superficialitate ... ce am facut eu un an? Am vegetat , am asteptat sa mi se intample iar cand s-a intamplat era prea tarziu ... eu prea leguma iar el intangibil .
Sunt un pastor singuratic si in tacere imi cant dorul si neputinta ... ma uit si vad ceea ce altii nu sunt in stare sa vada ... numeni nu a vazut privirea , nimeni nu a vazut gratiile .
Rad ... rad de mine , rad cu prietenii , rad cu ai mei copii ... disimulare dusa la extrem ... un rol frumos si usor ziua si atat de apasator noaptea ... sunt singura si sunt EU ... EU cea de zi si EU cea de noapte ... si plansul noptii da putere zilei sa se nasca .
Stiu sa traiesc , stiu sa iubesc , stiu sa simt si stiu sa daruiesc ... la ce imi foloseste? Atata lume in jurul meu dar cati dintre cei care-mi sunt alaturi ma cunosc sau cati dintre ei au incercat macar sa ma cunoasca?
Disperare ? nu , eu pot mai mult de atat ... sacrificii din dragoste? ... pentru altii utopie .
Egoisti , triviali si lacomi ... sa luam totul si sa nu dam nimic in schimb iar apoi sa ne plangem ca am fost parasiti .
Ne dorim sa fim inconjurati de frumusete dar stim unde sa o cautam? Cunoastem etalonul ? Stim macar ce inseamna?
Evaluam invelisul si ne declaram satisfacuti ... nu dezvelim din teama de a nu fi treziti din vis ... visul de a avea persoana perfecta langa noi .
Si atunci ma intreb :"Ce ne lipseste de fapt pentru a fi fericiti?"
O sa spuneti :"Frumusetea , bunatatea , modestia , banii .." dar eu , in "marea mea intelepciune" spun : CURAJUL ... CURAJUL de a iubi pe cel care merita sa fie iubit , fara egoism si fara false pudori , pe cel care te iubeste asa cum esti tu ... asa cum este el ... CURAJUL de a privi , CURAJUL de a descoperi persoana de langa noi .
Si ne trezim tarziu in noapte privind o fotografie in care o fata cu privire trista ramane inca dupa gratii ... si radem ... maine o sa rada si ea pentru a supravietui .