« Rebelita » e la modă!
(mici reflecții)
Există un rebel autentic și un fals rebel, care mimează rebeliunea pentru a impresiona spiritele în căutare de senzații tari.
Melancolicul este considerat grafoman, tonul feroce are priză la public, la editori (care dirijează azi universul cultural) pentru că se « vinde » (fiind scandalos) ca pâinea caldă .
Falsul rebel fiind un grandoman (și grafoman care posedă un inventar de «cuvinte de vedetă»!) se simte obligat să fie un revoluționar permanent, însetat de aplauzele unei curți de supuși, fără de care nu poate respira(cinici ca el și revendicativi, cu pistoale de plastic în buzunare).
Rebeliunea a devenit o modă, o etichetă, acești autori auto-proclamați și auto-torturați (narcisiaci), devin niște «manechine de modă», produse ale unui marketing literar foarte subversiv. Numărul lor crește îngrijorător, nu mai deosebim copiile de original (ori nu vrem să îi mai deosebim, de teamă de a fi puși la index ca retrograzi!). Exhibițiile lor devin cavalcade bine regizate, intimidante pentru cei care sunt în «normalitate» (diferiți și cu o valoare care evoluează pe căi voit discrete).
In literatura rebelă de azi, vom întâlni aceleași ingrediente de-a valma în același sac: nevropații, depravații, criminalii, tema sado-amoroasa, sângele, pluri-sexualitatea, vulgaritatea, spleenul milionarului, sexualitatea «gimnastă», frustrațiile, deviațiile dubioase, drogul sunt revolte repetitive, focuri de paie, ce se cred Creații …(cu unele excepții, căci un adevărat talent dă valoare literară până și unui text obscen).
Melancolia, simplitatea, emoția, sentimentul, puritatea sunt la «index», deranjează …Autorul care nu e obscen, isteric, poligam trece neobservat, ascunde în paltoane largi precaritatea traiului său modest și paginile unei creații de talent, care va fi recunoscută abia după moartea sa (în cel mai bun caz !).
Rebelul agasează, are timp de procese publice, face pe vedeta unui «circ societal».
Istoria literară a reținut revoltații și non-conformiștii a căror revoltă nu era consecința unei «rebelite»-boală care azi se raspândește ca fulgerul la toate nivelurile de comunicare pe planetă.
Adevăratul revoltat e vizionar (antirinocerita) și plătește scump (uneori cu viața) curajul de a respinge cu dezgust și argumente, ideologia dominantă, « politiquement correcte ».
Cel mai trist curaj mi se pare cel care se petrece sub ochiul binevoitor al celor care dețin puterea.
In Occident (ori în România), peste tot în lume, adevăratul Rebel este peste tot același dintotdeauna:
CEl care se ridică împotriva autorității
CEL care nu cedează
CEL care nu e înzestrat să învețe ceva impus, reflectează singur
CEL care e dificil de vindecat, ori de manipulat.
Aștept deci câteva nume la ora actuală care să corespundă sută la sută la aceste definiții de bază a rebelului autentic.
In Franța mulți autori apar și dispar căci au jucat mai ales cartea «rebeliunii à perpétuité» și la un moment dat « sacul cu ingrediente de scandal » s-a golit.
Citind cât mai des aceste definiții ale cuvântului REBEL, poate că vom regăsi calea adevărului brut, al unei conștiințe scriitoricești de granit, care refuză orice compromis, cât de scump ar fi sacrificiul de sine.
Oscar Wilde avea dreptate când susținea că nu există cărți morale ori imorale ci numai cărți bune și cărți rele. Revoltatul autentic este cel care face trecerea între vechi și nou, sparge tiparele, ne dă un nou cod de gândire pentru ziua de mâine a umanității, a literaturii.
Aceste definiții de dicționar atât de clare și simple mi-au dat ideea de a nu mai suporta simulatorii de revolte, mi-au dat ideea de mă repoziționa față de aceste definiții și să îmi spun că adevărul rămâne ceea ce avem mai de preț ca opțiune. Restul este lașitate, frica, și micime, care nu au constituit nicicând «drojdia» marii literaturi.