aud telefonul, n-o să răspund;
cearșaful stă ghemotoc la picioarele mele,
e plin cu vise ude și-ncâlcite
și-o să-l arunc dimineață la ghenă;

îl aud din nou,
sună altfel
apoi altfel și altfel
bună, ce faci? vocea ta
rupe întunericul
în două;
încercam să adorm..
de ce m-ai sunat?
te iubesc, îmi spui,
dar vorbești atât de încet
încât simt nevoia să dau visul înapoi..
să vin în camera ta pentru că nu înțeleg;

undeva, lângă ușă,
o voce subțire de femeie
spune la revedere;
tu-i răspunzi..te iubesc
e-același te iubesc
da, e unul singur
de fapt rostit la mijloc,
între mine și ea,
exact acolo în locul acela în care
întunericul fusese despărțit
în două;

mă grăbesc să închid telefonul
un hohot nestăvilit de plâns
iese din mine
ca o ființă de pe altă planetă care mi-a incubat
în rărunchi;
și urlu
nu pot să trăiesc fără tine
numai de n-aș trezi morții în morminte;


încerc să adorm...
pare camera mea cu fazani și păpuși,
dar știu că nu este
și tata e-n mijlocul camerei;
ce ai de țipi așa?
nici eu nici maică-ta nu ne putem odihni
de țipătul tău
ce ai? ce ai?
am visat că au intrat hoții în casă, tată

și mi-e frică;