eu sunt omul acela
pe care-l întâlnești zilnic
îl vezi tot timpul în alt loc
și îi zâmbești



și ies pe ușă-n grabă
fără mine – mă las acasă –
ca pe-o mantie de ploaie
în cuier

mă văd copil
așteptând trenul
în gară :
cum necum rămâneam ore acolo
în timp ce fugeam tot mai departe



(nu știu cum se face
dar mereu am rămas
pe undeva)